Web Analytics

Obiective turistice interesante din judeţul Argeş

de | 6.05.2021 13:04 | Cultură, Actualitate

Situl arheologic de la Popești, Biserica ”Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” și Vila „Minovici” din Cepari, precum și comuna Șuici, un loc încărcat de istorie, legende și povești fascinante sunt obiectivele cât se poate de interesante pe care le propunem spre lecturare în acest numărul al Jurnalului de Argeș.

Biserica ”Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Cepari

Biserica ”Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Cepari

Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” și Vila „Minovici” din Cepari

Biserica din satul Cepari Ungureni (Neagoș) este situată în apropierea malului drept al râului Topolog și are hramul ”Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. A fost ridicată în anul 1820, fiind construită din cărămidă, cu formă de navă. Învelitoarea inițială de șindrilă a fost înlocuită în anul 1963 cu una mai rezistentă, din tablă. Se spune că ctitorii bisericii au vândut o parte din moșie pentru a construi această biserică. Legenda spune că Mirica, soția ctitorului, postelnicul Panait Balotă, era într-o sărbătoare la biserica din Ceparii Pământeni. După slujbă, când oamenii urmau să fie miruiți de preot, nu i s-a dat voie să fie printre primii, deoarece alte ”cuconoase” pretindeau că sunt ctitorii bisericii și, deci, trebuia să rămână în urma lor. Mirica s-a întors indignată acasă, în satul Cepari Ungureni, a povestit soțului ce s-a întâmplat și l-a convins să nu mai înceapă construcția casei din cărămida pe care o aveau pentru aceasta și să construiască o biserică în satul Cepari Ungureni. Astfel, au ridicat biserica, ei locuind în continuare într-o casă cu pereți din nuiele.

În comuna Cepari, satul Morăști, se află un alt obiectiv inclus în lista monumentelor istorice – Vila „Minovici”. Aceasta datează de la începutul secolului al XX-lea. A fost construită în perioada interbelică de către prof. dr. Ștefan Minovici, împreună cu soția sa Viorica. După 1990 a intrat în proprietate privată, noul proprietar făcând reparații capitale, deoarece clădirea se afla într-o stare avansată de degradare, aproape de prăbușire.

În prezent, clădirea se află într-o stare de conservare bună, fiind bine întreținută de către actualul proprietar. Chimistul Ștefan Minovici este fratele medicului legist Mina Minovici și al profesorului Nicolae Minovici. A fost membru corespondent al Academiei Române și membru fondator al Academiei de Științe din România. Comuna Cepari se află în nord-vestul județului Argeș, pe cursul superior al râului Topolog. Este străbătută de șoseaua județeană DJ 678A, care o leagă spre nord de Șuici și spre sud de Tigveni (unde începe o porțiune comună cu DN73C). Comuna Cepari este situată la 55 km de municipiul Pitești și la 22 km de municipiul Curtea de Argeș.

Comuna Șuici, un loc încărcat de istorie, legende și povești fascinante

Așezată pe Valea Topologului, în nord-vestul judeţului Argeş, pe vechiul drum ce leagă reședința Basarabilor, Curtea de Argeş, de Ţara Loviştei, cu peisaje mirifice și de interes turistic, comuna Șuici, cu străvechile sale așezări, este un loc încărcat de istorie și cultură. Încă de la intrarea în localitate, te întâmpină trunchiul stejarului multisecular, a cărui existenţă numără peste 1500 de ani. Legenda spune că la umbra bătrânului stejar Mihai Viteazul a făcut un popas pe când se afla în drum spre Transilvania, prin Turnul Roşu, în campania ce a precedat bătălia de la Şelimber.

În comuna Șuici descoperim locuința Popii Floarea din Rudeni, personaj evidențiat în versurile poetului George Topîrceanu, constituind astfel sursă de inspirație în scrierile satirice ale sale. George Topîrceanu și-a petrecut anii copilăriei la Schitul de maici Văleni, iar clasele primare le-a făcut la școala primară din Șuici. În prezent, locuința Popii Floarea din Rudeni se află în proprietate privată. Remarcabilă este și o gospodărie tradițională, cu arhitectură specifică zonei, ce păstrează între pereții săi memoria satului argeșean. Gospodăria tradițională din Șuici este expusă la Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” București.

În prezent, gospodăria se află în proprietate privată. Un loc aparte, unic pe aceste meleaguri, este Cimitirul de Onoare al Eroilor, ridicat în memoria eroilor Primului Război Mondial căzuți în luptele care s-au dus pe Valea Topologului. Aici au fost aduse rămășițele pământești ale celor morți în război din toate localitățile învecinate. Pe lateralele aleii străjuite de brazii din curtea interioară sunt 361 de plăci inscripționate cu numele eroilor. În cimitir sunt înhumați, în total, 722 de eroi.

Pe malul drept al Topologului se află Cula Sultănica, o locuință fortificată construită la sfârșitul secolului al XVIII-lea de căpitanul Ştefan Balotă, având caracter de construcție pentru apărare în vremuri de neliniște. A devenit leagănul familiei Brătianu, după căsătoria lui Ene Brătianu cu Safta, nepoata căpitanului Balotă. Edificiul poartă numele de Sultănica de la Sultana, fiica lui Ene Brătianu. Ene Brătianu a ridicat alături şi o frumoasă biserică, cu hramul „Sfântul Nicolae”. Biserica „Sf. Nicoale” este un monument istoric de arhitectură de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, făcând parte din a doua epocă a noului stil românesc al Renașterii. În curtea bisercii se află o cruce de piatră care datează din anul 1736, scrisă în litere chirilice, precum și cavoul marelui savant Constantin Miculescu. Comuna Șuici se află la marginea nord-vestică a județului Argeș, la limita cu județul Vâlcea, pe malurile Topologului. Este străbătută de șoseaua județeană DJ 703H, care o leagă spre sud de Valea Danului și Curtea de Argeș (unde se termină în DN7C) și spre nord de Sălătrucu. Comuna Șuici se află la o distanță de aproximativ 55 km de Pitești și 20 km de Curtea de Argeș.

Figurină neolitică

Figurină neolitică

Situl arheologic de la Popeşti

În campania arheologică din toamna anului 1986, specialiști din cadrul Muzeului Județean Argeș au efectuat săpături de cercetare în comuna Popești, unde la 860 de metri de albia râului Teleorman se află un tell neolitic cu o înălţime de 3,20 metri şi un diametru de 40 metri. Aici s-au descoperit două locuinţe şi o vatră dreptunghiulară. Asemenea săpăturilor de la Vidra, Tangâru, Căscioarele, Glina şi Teiu (judeţul Argeş), și la Popeşti au fost scoase la iveală mai multe obiecte încadrate fazei eneolitice şi aparţinând caracteristic şi spaţial Culturii Gumelniţa. Astfel, prin săpături de salvare au fost recuperate unelte din piatră, os, ceramică de uz casnic, figurine antropomorfe şi zoomorfe, fragmente de cupru.

În prezent, materialele arheologice sunt depozitate la Muzeul Judeţean Argeş. Gumelnița este numele dat de arheologi unei culturi neolitice din a doua jumătate a mileniului al V-lea î.e.n.
Așezările de tip tell din această perioadă sunt plasate, de regulă, în lunca râurilor, în apropierea teraselor sau pe pantele lor. Săpăturile efectuate la Popești evidențiază gradul de răspândire şi de interferenţă a culturilor eneolitice de pe teritoriul judeţului Argeș. În comuna Popești, alte două obiective sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Argeș, și anume: monumentul istoric de arhitectură Biserica ”Sf. Nicolae” (1843) din satul Palanga și crucea de piatră (1822) din curtea Bisericii din Popești, clasificată ca monument memorial sau funerar. Comuna Popești se află în extremitatea sudică a județului Argeș, la limita cu județul Teleorman. Este străbătută de șoseaua județeană DJ504, care o leagă spre nord de Izvoru, Recea și Buzoești.
Sursa: Facebook Consiliul Judeţean Argeş

Citește și Obiective turistice inedite de pe teritoriul judeţului Argeş

 

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii