Senzațional. A apărut în scenă cu un cal. Făt – Frumos și călcare și pe jos. Calul, absolut real. Numai aripile îi lipseau ca să fie unul de poveste. Pegasul în basmul românesc. Cu două aripi, cu șase, nu are importanță. Dar trebuia să și le aducă spectatorii de acasă în imaginația lor bogată.
Băiatul acela frumos, vedeta liceului, cunoscut în tot orașul. Mistuit de darul cu care a fost înzestrat, a ajuns chiar un adolescent răsfățat. Idolul fetelor. A pus ochii pe el și un regizor de teatru. Și l-a săltat printre actorii amatori. Și drumul lui nu putea să fie decât spre o facultate de specialitate. Student al Institutului de Teatru și Cinematografie. Și putea să rămână în București. Sau să se așeze în oricare oraș cu tradiție, la Iași, la Cluj, la Timișoara. S-a întors în orașul natal. Și nu întâmplător, a devenit, cu timpul, veteran al teatrului de abia înființat. A mai jucat și în filme. A avut colaborări. Nenumărate oferte. Dar nu s-a lăsat ispitit.
Prim – junele teatrului din Pitești. Poveste care părea că nu o să se mai termine niciodată. O viață de om în istoria acestul așezământ de cultură. Unde avea să ajungă printre seniori. Printre marii seniori Leahu, Lascu, Vraca, mai târziu Focșa, Tutză, Zavulovici sau Buciu, Dinulescu, Cerchez, alții, toți chemați să joace pe scena de dincolo de nori. Zărnescu a fost printre primii recruți. Norocul lui. Norocul teatrului. Al lui pentru că și-a găsit imediat un loc de afirmare. Al teatrului pentru că a avut la timp tocmai personajul care îi trebuia.
Dar el rămâne încremenit în situația în care îl fixaseră publicul, regizorii și colegii. Același actor tânăr, din prima zi. Nimeni nu risca să încerce cu el altceva. Chiar și el se temea de un eventual risc. Și continua să se lăfăie pe sofaua succeselor sigure. De cum cobora din scenă, dincolo de cortină, cete de fete îl așteptau pentru autografe. Și asta însemna mult pentru el. Distribuții generoase. Cronici elogioase. Afișe la care se închinau junele ca la icoane. Eleve, tinere profesoare, neveste de curând măritate…
Dar s-a săturat să tot defileze ca un cal pursânge la paradă. Nu i-a fost prea ușor să sară pe alt palier. A avut de așteptat. Însă, ca să parafrazăm cuvintele unui mare poet al nostru, „Când intră microbul talentului în tine, nu te mai lasă până nu te face statuie sau te bagă în pământ!”. În sfârșit, roluri de compoziție. Unde și-a dat întreaga măsură. În piese clasice. În piese contemporane. Chiar improvizate. O gamă largă de personaje. De la cele dramatice la cele comice. Iar când a fost cazul, s-a dovedit competent și în conducerea instituției. Și nu a renunțat. Nici când mergea sprijinindu-se cu mâinile de pereți la urcușul scărilor.
Dar spiritul i-a râmas mereu la vârsta aceea a lui Făt – Frumos. Veșnic îndrăgostit. Și nu numai de rolurile interpretate. Dar nu și-a abandonat niciodată datoria de soț și de părinte…
Căsătorit cu domana Ileana, și ea nume din povești, cea mai longevivă artistă a teatrului din Pitești, și-au păstrat neîntinat și au tot înflorit cuibul conjugal de pe strada Dumbravei.
Actrița cu cele mai multe roluri. Repetiții, spectacole, turnee prin alte orașe, în stațiuni balneare, în cluburi muncitorești, în case de cultură, în cămine culturale. Săli reci, autobuze înghețate. Când să mai fi avut timp să fie și o excelentă gospodină? Să gătească, să spele, să calce, să facă cele mai bune prăjituri – din care aducea și la teatru, spre satisfacția tuturor. Și să fie prietenă cu toate colegele, să le ajute pe novice să se descurce în misterele meseriei. Și să-și crească fiul ca o mamă fără asemănare. Căruia, nu i-au impus, nici ea, nici părintele, drumul în viață. Așa că Nicolăiță Zărnescu și-a îndreptat pașii spre alt fel de teatru, spre alt gen de actorie. A devenit un avocat cu renume, chiar șef de barou. Iar acest obicei cu libertatea moștenitorilor de a-și alege profesia, a devenit tradiție în familie. Fiica avocatului, studentă la jurnalism, a reușit să spargă piața presei românești cu un articol de curând publicat.
Pentru Constantin Zărnescu, înțelepciune cât putea să încapă. Dar nu și fără deviații. Spre exemplificare, când l-am întâlnit odată cu o tânără pe plajă, m-a conjurat să păstrez tăcerea, că e vorba de o aventură întâmplătoare. Dar a doua zi, era cu altă doamnă…
Iubit, dar și invidiat. Acumula prea multe și prea diverse roluri. Nu putea să suporte golul în sufletul lui de actor înfocat. Interpret, textier, regizor al secției de stradă. Până în ultimul moment. Prieteni. Dușmani. De lungă durată sau ocazional. Nu a avut lipsă de conflicte. Roluri, evidențieri, premii, cronici favorabile, relații intime, orice putea să fie motiv de dispute, chiar foarte aprinse. El, orgilios ca orice artist. Repede se ațâța, dar și mai repede se stingea. Bonom, de multe ori scăpa conducerea din mână când era director. Să fi aplicat și el lovituri sub centură? Regizorul Radoslavescu clama într-o vreme că a fost amenințat cu un dosar (se întâmpla și pe vremea aceea). Oricum, dacă el îi mai proteja pe alții, pe el nimeni nu l-a protejat. Ba au și căutat să profite.
Așa s-a întâmplat cu o actriță de stradă, tânără, frumoasă, capricioasă și fără bărbat. Voia un rol care nu i se cuvenea. Scandal.
Costel Zărnescu a plecat acasă sub tensiune. A pus capul pe pernă și nu s-a mai trezit…
Îl aștepta calul înaripat. În luptă cu zmeii, cu Baba Cloanța Cotoroanța, cu balauri, până dincolo de norii călători…
(Prof. Marin Ioniţă)
0 Comentarii