Un proiect de Lege a Tricolorului, depus în 2023 de generalul (r) Mircia Chelaru, a revenit în atenția publică odată cu discuțiile din Camera Deputaților.
Inițiativa prevede sancțiuni pentru cei care nu respectă anumite ceremonii dedicate Drapelului Național. Amenzile pot ajunge la 10.000 de lei pentru oficialii care refuză să sărute drapelul, la 20.000 de lei pentru instituțiile media care nu alocă 30 de minute de emisie de Ziua Tricolorului și la 30.000 de lei pentru autoritățile locale care nu amenajează, în termen de 45 de zile, o „Piață a Tricolorului”.
Generalul Chelaru, parlamentar AUR de Argeș, susține că proiectul urmărește extinderea ceremoniilor dedicate tricolorului la nivelul tuturor primăriilor. El a precizat că elevii nu vor fi chemați de acasă pentru manifestări în cazul în care anul școlar se încheie înainte de 26 iunie.
Inițiatorul s-a declarat surprins că proiectul a revenit acum în atenția publică și a afirmat că a făcut anterior mai multe demersuri pentru ca acesta să fie supus votului.
Chelaru a criticat și atitudinea unor aleși locali față de simbolurile naționale, susținând că au existat situații în care primari sau oficiali au refuzat să participe la ceremoniile dedicate Drapelului Național.




























0 Comentarii