Web Analytics

Noua Dacie Logan MCV, „one car show” la Teatrul Naţional din Bucureşti

de | 5.06.2013 20:38 | Politica si Administratie

# Constructorul de la Mioveni vrea să vândă cel puțin 340.000 de unități din noul model. Săptămâna trecută, într-una dintre sălile mai mici ale Teatrului Național din București, am asistat la o reprezentație specială, alături de alți 200 de jurnaliști. Nu a fost o piesă de teatru cu Beligan, ori Piersic, nici un concert ori un soi de cine-verite. A fost cu totul și cu totul altceva. Nemaivăzut până acum. One car show&One man show. Încă dinainte de apariția protagoniștilor serii, atmosfera era una specială. Podeaua uzată a scenei, o bancă veche pe care stătea timid un pahar cu apă, toate combinate cu fundalul muzical cu note puternice de jazz, creau o atmosferă artistico-eclectică. În boxe, coverurile jazz după „Personal Jesus” și „Purple Rain” sau alte acorduri desprinse parcă din „Casablanca” lui Bergman și Bogart, sporeau parcă și mai mult misterul privind protagoniștii serii.
Și deodată s-a făcut lumină și a apărut actrița principală. Fără haine, fără pantofi, având corpul în întregime… albastru. Nu, nu vă gândiți la vreo scenă erotică cu vreun personaj din „Avatar”. Actrița nu era în carne și oase, ci pe… patru roți. O bijuterie auto. Noua Dacie Logan MCV. Toate bune și frumoase, numai că „actrița” nu a stat prea mult pe scenă. A oprit doar puțin, cât din vedeta auto să iasă o vedetă muzicală, nimeni altul decât spectaculosul Horia Brenciu. Lansarea începea neașteptat de plăcut și original, cu un concert. Iar Brenciu, în stilul său binecunoscut, a reușit să îi facă pe jurnaliști să cânte cu el. După care noua Dacie Logan MCV a revenit, tot fugitiv, de această dată „descărcându-i” pe instrumentiștii lui Horia Brenciu, HB Orchestra, pentru o nouă repriză de antren.

Portbagaj ultraîncăpător de 573 litri

Trecând de la partea de spectacol la parte de date, după cum am aflat de la directorul comercial Thomas Dubruel (foto) și de la directorul de marketing Mihai Bordeianu, clienții vor putea opta între trei versiuni de echipare – Acces, Ambiance şi Laureate – şi patru tipuri de motorizări, dintre care două agregate pe benzină (de 75 CP şi 90CP) şi două propulsoare diesel (de 75 CP şi 90 CP). În plus, va fi disponibilă şi o versiune cu alimentare GPL. Prețurile pentru noul model sunt între 7790 și 12.300 euro. Cel mai nou model Dacia este deosebit de încăpător, beneficiind de un portbagaj cu o capacitate de 573 de litri (record în segmentul său).

Consum extraurban de doar 4,4 l/100 km la motorul 0.9TCe pe benzină

La modelul lansat săptămâna trecută, s-a pus un accent pe siguranță mai mare ca la orice model Dacia de până acum. Toate versiunile de echipare ale noului Logan MCV au în dotarea de serie ABS, repartitor electronic de frânare, airbaguri frontale șofer și pasager și airbaguri laterale față.
Revoluționarul motor 0.9 TCe de 90 CP, prezent pe două dintre versiuni (Ambiance, la 9.800 euro și Laureate, la 10.900 euro) va continua fără îndoială să câștige din ce în ce mai mulți clienți, având în vedere consumurile excelente pentru un motor pe benzină: 6,4 l/100 km în ciclu urban și doar 4,4 l/100 km extra-urban.
Dacia își propune să vândă cel puțin 340.000 de unități din noul model, la fel ca și la prima generație, scoasă între timp din fabricație.
Denis Grigorescu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii