Nicolae Rotaru, născut la 28 martie 1950, în satul Glâmbocata, comuna Leordeni, Argeș, este un scriitor și jurnalist român, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști. A publicat peste 125 de cărți (patru în anii 1984, 1985, 1986 și 1989, restul după 1991)! Fapt pentru care poate fi proclamat, de departe, cel mai prolific scriitor argeșean! Cărți de poezie, proză, eseistică și alte genuri, pe care nu le amintim aici din lipsă de spațiu!
A fost director al mensualului „Pentru Patrie” editat de Ministerul de Interne și este profesor universitar, specialist în comunicare, psihosociologie și manangement organizațional. Este și un rebusist asiduu (autor a peste o mie de careuri și a numeroase probleme de enigmistică), titular de rubrică în revista „Rebus” și fost membru al cercului rebusist de performanță Club XXI.
Localitatea Glâmbocata l-a desemnat Cetățean de Onoare, iar Consiliul Județean Argeș l-a ales „Fiu al Argeșului”.
Nicolae Rotaru nu își ascunde biografia, și-o asumă și o povestește în prozele sale. În 1969, după ce absolvă Liceul „Vladimir Streinu” din Găești, este selecționat pentru concursul de admitere la o școală militară de ofițeri din Sibiu. În 1973 este repartizat ofițer instructor la Școala de radiotelegrafiști din Câmpina a Trupelor de Securitate.
Citește și Dan Rotaru, Marin Sorescu şi cum se obţinea un premiu
În 1981 este absolvent de studii militare superioare, primește gradul de căpitan și revine în CTS, unde e numit șef de secție.
În 1985 câștigă (cu numele tăinuit într-un moto) trei concursuri de debut, după ce a trimis trei manuscrise (roman, poezie, povestiri) la trei edituri (Eminescu, Cartea Românească și Facla). Textele „anonime” au fost declarate câștigătoare. Într-o „Dau declarație”, Nicolae Rotaru spune: „Că Valeriu Râpeanu, liderul primei case a cărții, a amânat sine die publicarea romanului Răspântia, nu mai contează, Marin Preda, respectiv Mircea Ciobanu m-au inclus în volumul colectiv 9 poeți, iar Ion Marin Almăjan, împreună cu Ion Anghel, mi-au cuprins grupajul de povestiri Răstimpuri în volumul colectiv Gustul livezii”. Tot în 1985 primește Premiul C.C. al U.T.C. pentru poeziile publicate în „Scânteia tineretului”.
În 1990 reușește să termine Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București (noua denumire a Ziaristicii din incinta „odioasă” de la Leu!) și e avansat locotenent-colonel (la termen). Devine membru al Uniunii Scriitorilor din România, girat de Gh. Tomozei, Ov.S. Crohmălniceanu, Eugen Simion, Marin Sorescu, Mircea Micu și Haralamb Zincă.
În 1991 devine membru (fondator) al Uniunii Ziariștilor Profesioniști. În 1993 este redactor-șef la revista „Pentru Patrie”, iar peste cinci ani devine șef de serviciu (Comunicare, Educație, Cultură) în Comandamentul Național al Jandarmeriei.
În 1999 primește Premiul Editurii MI pentru eseistică (volumul „Compendiu etic”, pe care-l redactează împreună cu soția sa, devenită între timp, ofițer în Direcția de Tradiții, educație, cultură și sport din MI). În 2002 primește Premiul Editurii MI pentru colecția de autor „Biblioteca Jandarmului”, din care va scoate zece cărți (câte una pe an). Este decorat cu Ordinul „Virtutea Militară” în rang de Cavaler.
Citește și Eveniment editorial. ”Poezia lirică în Muscel”
În 2003 își ia doctoratul în sociologia comunicării cu teza „Comunicarea în organizațiile militare în situații de criză”, pe care o adaptează editorial și o publică sub titlul „Criză și dialog”.
În 2005 devine conferențiar universitar, cadru didactic (angajat civil) la Academia Națională de Informații a S.R.I. și, la retragerea din rândul cadrelor militare active, primește Ordinul Ziariștilor Clasa I Aur al U.Z.P. și Diploma de Onoare a U.S.R. (Asociația Scriitorilor București).
În 2018 este ales membru al stafului Filialei București Literatură pentru Copii și Tineret al USR, este fondator-vicepreședinte și purtător de cuvânt al Partidului Neamul Românesc.
În tot acest timp scrie, publicând și câte cinci cărți pe an. Cartea din imagine a apărut în 2019, fiind, de fapt, rescrisă, autorul pierzând din calculator manuscrisele a altor zece cărți aflate-n „luna noua”, cum spune cu umor amar. De altfel, cam asta e nota tuturor cărților, îndeosebi a cărții de… autointerviuri „Ci-cu-ce-câ-cu-câ-u! (Confesionalul)”. Iată un fragment:
„- Nu ți se pare că te speli cam rar pe mâini? – Ba da, dar o fac voluntar, ca să nu îndepărtez de tot urmele strângerilor de mână ale unor Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu și Băsescu, precum și ale președinților etranjeri De Gaulle, Jivkov, Zemin, Senghor, Gorbaciov, Clinton și Snegur. E de înțeles gluma cu spălatul pe sponci. – Da, dar un deceniu cât am fost, ca profesor, subordonatul lui George Maior, la S.R.I., deși i-am trimis cărțile cu autograf și ne-am intersectat în varii ocazii, a refuzat să-mi întindă mîna vreodată. Nici atunci când nu avea încotro”.
Nicolae Rotaru merită citit! Scriitor profesionist, știe să nu te plictisească! Numai timp să ai ca să-i citești cele 125 de cărți de până acum. Cât am scris noi acest articol și i-am numărat cărțile, dl. Rotaru, probabil, a mai publicat o carte!
Citește și Cenaclul literar „Liviu Rebreanu”, la 74 de ani
Multumesc, am văuz târziu. Sunt nişte inadvetenţe. Eu sunt Cetăţean de Onoare al Judeţului Argeş (fost Fiu al Argeşului) şi Cetăţean de Onoare al comunei Leordeni. Deţin Premiul Opera Omnia al USR (2018) şi Împliniri Scriitoriceşti al UZP (2020). Am publicat 133 de cărţi şi-s, astfel, cel mai prolific scriitor în viaţă nu doar al judeţului, ci al ţării. Mă mândresc că sunt argeşean, deşi replica mediului cultural de la Piteşti este foarte discretă, ca să nu spun şi obstrucţionistă, în unele privinţe. Fie chiar şi cu pilda judeţelor vecine, mai ales a revistelor. Cu bune doriri.