Senatul s-a reunit în plen în dimineața zilei de marți, 13 iunie, pentru alegerea preşedintelui Camerei superioare a Parlamentului. Coaliţia de guvernare l-a susținut pentru această funcţie pe liderul PNL, Nicolae Ciucă. Acesta a fost ales cu 88 de voturi și 16 împotrivă.
Citește și: Clubul de Presă: Nu desfiinţaţi protecţia sursei!
Ciucă își depusese luni mandatul de prim-ministru pentru a putea fi demarate procedurile privind rotația guvernamentală. În locul său, premier va fi numit președintele PSD, Marcel Ciolacu.
Așa cum se anticipa, fostul premier a preferat să preia conducerea Senatului, a doua funcție în stat, în loc să ocupe o altă poziție în Guvern.
Pe 29 iunie 2022, Florin Cîţu demisionase din funcţia de preşedinte al Senatului, interimatul fiind asigurat până acum de Alina Gorghiu, președinta PNL Argeș.




























0 Comentarii