# Vicele Polexe a anunțat de la microfonul conferinței că ședința este nestatutară. Duminică, la Teatrul Alexandru Davila din Piteşti, a avut loc Adunarea Generală de Alegeri a PNL Piteşti la care au luat parte 283 de liberali din municipiul reşedinţă de judeţ. Prezidiul a fost format din Iani Popa, preşedintele PNL Argeş, Andrei Gerea ministrul Economiei, Constantin Polexe, secretarul general al PNL Argeş, Bogdan Nica, secretarul regional, senatorul Ionuţ Zisu, deputatul Theodor Nicolescu, Marius Postelnicescu, vicepreşedinte al PNL Argeş, Călin Andrei, primarul municipiului Câmpulung, Dorin Bărbuceanu, primarul oraşului Ştefăneşti şi Radu Perianu, preşedintele în funcţie al PNL Piteşti şi singurul candidat la un nou mandat. Dintre oaspeţi au onorat cu prezenţa Tudor Pendiuc, prim-vicepreşedintele PSD Argeş şi Cristian Gentea, preşedintele PSD Piteşti. Aceştia au vorbit în deschiderea şedinţei după care au părăsit imediat sala. Gestul lor a fost unul inspirat şi probabil premeditat întrucât mulţi dintre liberalii care au vorbit după aceea au amintit de faptul că PNL ar fi trebuit să aibă un viceprimar la Primăria Piteşti în acest moment. „Domnul Pendiuc a plecat repede şi nu am apucat să-i spun că a încălcat protocolul încheiat în cadrul USL Argeş”, a spus Adrian Miuţescu. Momentul aproape hilar al evenimentului a venit însă atunci când secretarul Constantin Polexe a anunţat că partea a doua a şedinţei nu poate avea loc deoarece nu s-au respectat câteva aspecte din Statut. Hilar pentru că Polexe ascultase liniştit discursurile tuturor, vorbise şi el şi abia când delegaţii fuseseră invitaţi la vot şi o parte dintre ei părăsiseră sala a sugerat că partea a doua a şedinţei ar trebui făcută altădată. „Vreau să vă spun că, aşa cum spune Statutul, nu au fost făcuţi nişte paşi. Vă sugerez să facem partea a doua a ședinței, după ce-i parcurgem. Data alegerilor, se stabileşte de Biroul Politic Teritorial, ori acesta nu a aprobat nicio dată”, a spus Constantin Polexe. În cele din urmă, după o scurtă intervenţie a lui Perianu care a dat asigurări că totul este în regulă s-a trecut la vot, iar acesta a fost ales preşedinte al PNL Piteşti cu 166 de voturi. Oricum, rămâne de văzut ce se va întâmpla în perioada următoare întrucât secratarul PNL Argeş Constantin Polexe a rămas ferm declarând: „Eu totuşi îmi menţin poziţia că nu s-a respectat Statutul”, a mai spus Polexe. Ionuţ BURCEA




0 Comentarii