Web Analytics

Medicul ginecolog Georgeta Drăgoi nu mai are dreptul de a profesa

de | 11.10.2017 21:14 | Dezvăluiri

6 DragoiCercetată în trei dosare penale sub acuzația de malpraxis, medicul ginecolog Georgeta Drăgoi, de la Spitalul Călinești, a fost condamnată definitiv în luna septembrie a.c. pentru moartea unui bebeluș, consumată în 2012. 

Istoricul unei condamnări rămase definitive

În urmă cu cinci ani, doctorița a lăsat-o pe Cristina Drăguţescu, în vârstă de 32 de ani, să nască pe cale naturală, deşi micuţul cântărea 4 kilograme și o astfel de sarcină impunea cezariană. Astfel,  Judecătoria Topoloveni o condamnă  pe Georgeta Drăgoi, în aprilie 2017, la  pedeapsa închisorii de 2 ani pentru ucidere din culpă, fals intelectual și uz de fals, fapte săvârșite în condițiile unui concurs de infracțiuni. Instanța dispune însă suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Argeş, pe o durată de 4 ani, termen de încercare. În temeiul dispozițiilor legale i se atrage atenţia inculpatei privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii altei infracţiuni pe durata termenului de încercare și dispune faţă de inculpată măsura de siguranţă a interzicerii exercitării profesiei de medic primar în specialitatea obstetrică – ginecologie. În luna septembrie a acestui an, Curtea de Apel Pitești a respins ca nefondat apelul formulat împotriva sentinţei penale pronunţate de Judecătoria Topoloveni, care râmâne astfel definitivă.

În ciuda acuzațiilor de malpraxis aduse doctoriței, aceasta era foarte căutată de paciente

De altfel, ginecologul Georgeta Drăgoi a fost sancţionat și de Colegiul Medicilor din Argeş, în urma  acuzaţiilor de malpraxis aduse de fosta pacientă.  Acesta a găsit-o pe doctoriță vinovată de moartea bebeluşului născut în data de 15 noiembrie 2012, deoarece a lăsat-o pe Cristina Drăguţescu, de 32 de ani, să nască pe cale naturală, cu toate că micuţul cântărea 4 kilograme, lucru care impunea cezariană. După 24 de ore de chin, femeia a născut un bebeluş de 4,3 kg. care însă era mort. Rezultatul autopsiei a scos la iveală faptul că bebeluşul avusese parte de o moarte violentă, care putea fi evitată dacă se recurgea la cezariană. În aceste condiţii, Comisia de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor Argeş a găsit-o pe doctoriţa Drăgoi vinovată de moartea copilului, sancţionând-o cu vot de blam. O altă  femeie, care a născut în august 2005, și tot la Maternitatea Călinești, a fost pe punctul de a-şi găsi sfârşitul din cauza unui pansament pe care medicul Georgeta Drăgoi i l-a „uitat” în abdomen, după cezariană. Prin urmare, Georgeta Drăgoi a devenit personaj principal al unui alt scandal cu prunc mort, nefiind  la prima culpă medicală. A urmat un alt caz. După ce a uitat cele două comprese în abdomenul unei mămici, în octombrie 2007,  Georgeta Drăgoi a fost condamnată de Judecătoria Topoloveni la un an de închisoare cu suspendare şi la plata unor daune de 38.000 de lei, în solidar cu o firmă de asigurări. Iar asta, după ce a fost dată în judecată de   pacientă care a avut nevoie de aproximativ o sută de zile de îngrijiri medicale. Iar pe rolul instanțelor se află un alt dosar deschis de procurori în urma unor alte  grave acuzaţii de malpraxis  aduse medicului ginecolog Georgeta Drăgoi, din cadrul Secţiei Obstetrică Ginecologie Călineşti, care aparţine de Spitalul Orăşenesc Sfîntul Spiridon Mioveni! O mămică în vârstă de 22 de ani, Alina Anghel, care a adus pe lume în 2016 o fetiţă  la termen, a acuzat că fătul i-a murit din vina celei care a asistat-o la naştere. Deși are numeroase acuzații de malpraxis și de curând a fost condamnată definitiv, Georgeta Drăgoi e solicitată în continuare de paciente care, probabil, nu-i cunosc trecutul profesional. Chiar și după ultima sentință a judecătorilor de Curtea de Apel Pitești, ea s-a aflat în sala de operație. E drept că n-a mai pus mâna pe bisturiu, însă a asistat o pacientă.

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii