Web Analytics
scris joi, 26.11.2015

Medalion Comemorativ la Biblioteca Comunală „Artur Silvestri” Săpata

Miercuri, 18 noiembrie, Consiliul Local Săpata, Primăria Săpata și Biblioteca Comunală „Artur Silvestri” Săpata, județul Argeș, în colaborare cu Asociația Română pentru Patrimoniu, Fundația Artur Silvestri și Editura Carpathia au organizat Medalionul Comemorativ „Artur Silvestri”  (n. 19 martie 1953 – d. 30 noiembrie 2008, Viena).

Invitații speciali ai acestui eveniment au fost reprezentanți ai Consiliului Județean Argeș, Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș și ai altor instituții de învățământ, cultură, social-economice, din județul Argeș, personalități culturale, scriitori, jurnaliști, cadre didactice, preoți, bibliotecari, cititori, iubitori de carte din comuna Săpata și din zona Argeș.
Programul evenimentului a inclus: cuvântul de bun-venit adresat de către primarul comunei Săpata, Laurențiu Ionuț Micu; o prezentare a personalității și operei scriitorului, criticului literar, istoricului Artur Silvestri, care a fost realizată de sociologul Teodora Mîndru (sora soției lui Artur Silvestri, scriitoarea Maria Brăescu), coordonatoarea Asociației Române și directorul Editurii Carpathia; vizionarea filmului documentar „Artur Silvestri în lumina eternității”; prezentarea comunicării „Artur Silvestri și Asociația «Biblioteci pentru sate» de către bibliotecara Teona Truță”; discuții libere: schimb de impresii, aprecieri, puncte de vedere, amintiri, idei, sugestii la care au fost invitați toți participanții.
Acest medalion a stat sub semnul preluării de către Biblioteca Comunală Săpata a denumirii de Biblioteca Comunală „Artur Silvestri” Săpata. Cu această ocazie, bibliotecii i s-au donat din partea Asociației Române pentru Patrimoniu o serie de cărți și reviste care oglindesc activitatea prolifică a autorului Artur Silvestri. 

Artur Silvestri a donat zeci de mii de cărți bibliotecilor școlare și comunale în perioada 2004-2006

Artur Silvestri (n. 1953, Drăgănești-Vlașca județul Teleorman, d. 30 noiembrie 2008) este pseudonimul lui Gabriel Tîrnăcop. A fost un scriitor român. Personalitate complexă și contradictorie, Artur Silvestri a fost și promotor cultural, editor, întemeietor de organizații culturale și cetățenești și fondatorul unor organizații profesionale și patronale din domeniul imobiliar. A fost căsătorit cu Maria Brăescu, de asemenea scriitoare și dramaturg.
Artur Silvestri a înființat și a coordonat mai multe asociații și fundații prin intermediul cărora a inițiat și derulat numeroase programe culturale. Amintim aici remarcabila activitate a Asociației „Biblioteci pentru sate”, care în anii 2004-2006 a donat zeci de mii de cărți și sute de mii de reviste, îndeosebi bibliotecilor școlare și comunale (aprox. 250 de biblioteci), mănăstirilor, parohiilor etc. și a Asociației Române pentru Patrimoniu, organizație cunoscută și apreciată pentru multitudinea și diversitatea activităților desfășurate în dimensiunea culturală românească, care a întreprins și întreținut programe de donații de carte către o serie de biblioteci din țară și din străinătate, aceasta continuându-și activitatea până în prezent.
Din opera scriitorului Artur Silvestri enumerăm câteva titluri: „Zile de neuitat. Frumusețea lumii cunoscute” (București, Carpathia Press, 2009), „Fapta culturală” (București, Editura Carpathia, 2009), „Critica criticii literare”, (Editura Carpathia, 2013), „Critica poeziei”, în patru volume (Editura Carpathia, 2014).
Sabina BUSUIOC

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită