Săptămâna trecută, mai precis sâmbătă, 9 martie, am fost martorii unui eveniment istoric de primă mărime: înhumarea rămășițelor pământești ale regelui Carol al II-lea în noua Catedrală Episcopală din curtea Mănăstirii Curtea de Argeș, ”Orașul regilor”, așa cum spune blazonul aflat la intrarea în sediul Primăriei. A avut loc un ceremonial religios oficiat de Înalt Preasfințitul Calinic, arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, împreună cu alți înalți arhierei, și un ceremonial militar la care au participat ostașii Regimentului 30 Gardă ”Mihai Viteazul” și vânătorii de munte de la Batalionul 33 ”Posada” cu garnizoana în localitate. Fostul rege era foarte atașat de vânătorii de munte, fiindu-i drag să le poarte uniforma ori de câte ori i se oferea prilejul.
A fost readus în țară în urma unei decizii ”ciudate” a regimului Iliescu, acestuia fiindu-i arhicunoscute atitudinea total potrivnică regalității și mizeriile pe care le-a făcut fostului rege Mihai I. Osemintele fostului rege au stat timp de 16 ani într-un paraclis aflat în curtea mănăstirii, necropolă a Casei Regale. Aceasta s-a datorat în special faptului că în interiorul bisericii, unde se află înhumați înaintașii lui Carol al II-lea, nu mai era loc pentru un nou mormânt, iar construirea noii necropole a durat foarte mult. Necropolă în care, după câte am citit, urmează să fie aduse și rămășițele pământești ale reginei Elena, mama regelui Mihai, și ale altor membri decedați ai casei regale. De remarcat este și faptul că la ceremonie nu au participat șefii instituțiilor importante ale statului: Parlament, Președinție etc. Alta era situația dacă evenimentul ar fi fost în preajma unor alegeri, europarlamentare sau prezidențiale. În fine…
Dintre toți regii României, Carol al II-lea este pe ultimul loc în ceea ce privește recunoașterea meritelor. Impostor, afemeiat, avid de putere, dictator, bolnav, trădător de țară, acestea sunt doar o parte din epitetele cu care unii îl caracterizează. Adevărul este undeva la mijloc, ca de altfel peste tot în istorie. Dacă vă spun că dintre toți regii României Carol al II-lea îmi este cel mai drag, risc să pierd și bruma de simpatie a dumneavoastră, câștigată cu atâta trudă. Însă din multe motive nu vă pot minți și n-o să spun cuvinte grele despre acesta doar pentru a le face pe plac celor care îl detestă.
Este greu să mă justific. Mi-ar trebui timp și spațiu tipografic. Dar pot să spun că îl simpatizez pentru faptul că era mai uman, mai omenos, cum ne place nouă să spunem. A dărâmat cutumele Casei Regale și a făcut ceea ce i-a dictat inima, conștiința, chiar dacă unele decizii ale sale au fost mari greșeli, ca aceea, foarte gravă, când a părăsit comanda unei unități militare în 1917 pentru a merge să se căsătorească la Odessa cu Zizi Lambrino. Altcineva ar fi fost condamnat la moarte pentru înaltă trădare. Sublocotenentul Ciulei a fost executat doar pentru faptul că prin sectorul său de apărare fugise la inamic colonelul trădător Sturdza.
Detractorilor săi le-aș aminti totuși că pe timpul „Regelui Playboi”, cum a fost poreclit, în deceniul al patrulea când a domnit, România a atins cel mai înalt nivel de dezvoltare economică și culturală din toate timpurile. În intervalul 1933-1938 economia românească s-a dezvoltat cu un ritm mediu de 5,5% pe an, unul dintre cele mai mari din lume. Venitul național în 1938 era de 110 dolari pe cap de locuitor, peste cel al Poloniei, Greciei, Portugaliei sau Turciei. România fabrica avioane, locomotive, mase plastice, era a șasea țară producătoare de petrol din lume și prima din Europa. De asemenea, era considerată „grânarul Europei”, fiind cea mai mare exportatoare de cereale din Europa. În 1939 numărul știutorilor de carte ajunsese la circa 80%, în timp ce în Portugalia era de 34,8%, în Grecia de 56,7%, Spania 57%. Și exemplele pot continua.
Prof. dr. Cornel Carp