Declanşarea şi victoria revoluţiei comuniste conduse de Bela Kun, fost secretar al lui Lenin, au dus la transformarea Ungariei într-o Republică Sovietică a Sfaturilor. Aceasta devenise cel mai înaintat avanpost al revoluţiei bolşevice către centrul Europei, determinând ca Parisul să dea lumină verde armatei române, înaintată deja pe linia de demarcaţie Arad – Oradea – Satu Mare.
Armata maghiară dispunea de aproximativ 80.000 de oameni, trupe de honvezi şi voluntari bolşevici – bande indisciplinate şi cu o instrucţie sumară.
Generalul Gheorghe Mărdărescu, numit ulterior comandantul forţelor române din Transilvania (2 divizii de infanterie, 2 divizii de vânători, o divizie de cavalerie şi o brigadă de roşiori), a ordonat declanşarea ofensivei la 16 aprilie 1919. Cele mai importante lupte s-au dus pe râul Tisa. Divizia de secui, cea mai sângeroasă, dar şi singura mare unitate cât de cât disciplinată (aproximativ 10.000 de oameni), a fost încercuită şi dezarmată la 29 aprilie.
Pe fondul unor noi retractări ale foştilor noştri aliaţi de la Paris, care ordonaseră armatei române să se oprească pe Tisa, Bela Kun a atacat Cehoslovacia şi Ucraina subcarpatică, urmărind astfel să-şi realizeze graniţa comună în Rusia sovietică. Ba mai mult, concentrează noi forţe pe Tisa, în intenţia de a declanşa o puternică ofensivă împotriva trupelor române. Aceasta s-a şi declanşat, de altfel, la 17 iulie, după un puternic bombardament de infanterie. Armata română, superioară la toate capitolele, rezistă atacului maghiar, după care trece la contraofensivă pe toate direcţiile. Drumul spre Budapesta nu mai poate fi oprit de o armată improvizată şi cuprinsă de haos.
Cercul de foc se strângea tot mai mult în jurul capitalei ungare. În tot acest timp, populaţia maghiară din localităţile cucerite, terorizată de derbedeii lui Bela Kun, răsufla uşurată, primind cu flori şi recunoştinţă pe ostaşii noştri.
Inevitabilul s-a produs şi la 4 august 1919 armata română a intrat în Budapesta, cucerind-o. Descrierea marşului triumfal al trupelor române e făcută de Constantin Chiriţescu, în cea mai valoroasă lucrare despre participarea României la Primul Război Mondial, „Istoria războiului pentru reîntregirea României, 1916-1919”: „/…/ Şi trupele române trec mereu, iar pasul lor răsună cadenţat, ca un ritm de epopee. Trâmbiţele înalţă spre cer din ce în ce mai vesel imnul lor de triumf. Câte povestesc ele! Câte restrişti ale trecutului, câte veacuri de suferinţe se răzbună în ceasul de faţă!”.
Prof. dr. Cornel Carp