Conform documentului prezentat de delegația României la Congresul de Pace de la Paris, pierderile în militari au fost de peste 330.000 și aproximativ 80.000 răniți, rămași mutilați pe viață. Pierderile Germaniei în campania din România (1916-1917) au fost de 47.000 de ostași. De opt ori mai mici. Cauzele principale ale acestui măcel, și folosesc acest cuvânt în memoria zecilor de mii de ostași căzuți pe câmpul de luptă nevinovați, au fost lipsa de pregătire tactică a comandanților, lipsa de caracter și faptul că multe avansări în grad se făceau pe pile și relații până la cel mai înalt nivel. Factorul politic avea un cuvânt greu de spus și în acest domeniu extrem de sensibil, în care efectele, din păcate, se numărau în mii de morți și răniți.
Este de notorietate adversitatea dintre capii armatei de atunci, generalul Alexandru Averescu, comandant de armată, și generalul Constantin Prezan, ofițer de salon, cum era denumit de adversarul său. Acesta ar fi ajuns șef al Marelui Cartier General pentru faptul că îl cunoscuse în tinerețe la Paris pe Ionel Brătianu, pentru faptul că timp de aproape cinci ani fusese adjutant al principelui Ferdinand și, nu în ultimul rând, datorită influenței soției sale Olga, cu 16 ani mai tânără. În epocă circulau tot felul de vorbe cum că ar fi fost amanta principelui Ferdinand, dar și a lui Nicolae Filipescu, ministru al Apărării între anii 1910-1912. ”Înlocuitor la comandă” se spune că ar fi fost și maiorul Ion Antonescu, viitorul mareșal, pe atunci aghiotant al lui Prezan și foarte apreciat de acesta.
Este de remarcat faptul că pe front Averescu rupea cu dispreț ordinele de luptă primite de la Prezan, spunând că sunt făcute de Antonescu. Demnitatea de mareșal nu va putea ascunde însă niciodată miile de vieți pierdute din cauza deciziilor greșite ca urmare a orgoliului și lipsei de maleabilitate ale lui Averescu. Contraofensiva dezastruoasă de la Flămânda stă mărturie în acest sens. Să vă mai spun că din cauza încăpățânării absurde de a nu da un ordin de retragere în vara anului 1917, când se impunea cu necesitate au murit degeaba peste 8.000 de ostași români? Deși nu plouase, apele Cașinului, un mic râu de munte, au ieșit din matcă din cauza sângelui curs. Dar au existat și generali adevărați. Unul dinte ei a fost generalul Constantin Christescu, schimbat de la comanda Armatei I la Mărășești cu cinci zile înainte de începerea marii bătălii și înlocuit, pe motive politice, cu generalul Eremia Grigorescu, pentru care doar moartea sa prematură a făcut să nu primească și el demnitatea de mareșal. Despre generalul Constantin Christescu, în următorul număr.
Prof. dr. Cornel Carp