Așezați-vă bine în scaune, pentru că urmează relatări „cu un puternic impact emoțional”.
În 1953 s-a desfășurat la București Festivalul Mondial al Tineretului. Era o manevră a rușilor de a arăta lumii întregi, în special dușmanilor de clasă, că lucrurile nu stau atât de sumbru cum le înfățișează ei. Ce a ieșit poate constitui subiectul unui alt articol. Cum nu prea erau bani, a intrat și în sarcina organizațiilor de tineret ale partidului să strângă fonduri. Şi cum tinerilor comuniști de atunci le cam flutura vântul prin buzunare, soluția cea mai la îndemână a fost colectarea fierului vechi, a sticlelor și borcanelor. Noi ne vom ocupa însă de fierul vechi. Cum hotărârea fusese luată la nivelul comitetului executiv al Consiliului Popular al orașului Târgu Jiu, ea s-a transmis, prin tovarășul Babalâc (numele nu sunt de scenă, sunt reale), tovarășului Drăghici, primarul orașului. Acesta, la rândul lui, l-a chemat pe tovarășul Tănăsie Lolescu. Lolescu era activist, deputat în Marea Adunare Națională și răspundea de circumscripția în care se afla Coloana. I s-a trasat sec sarcina primită de la eșalonul superior: „Coloana jos și să scoatem bani!”.
Poate n-ar strica să ne oprim puțin și asupra ignoranței totale a localnicilor în ceea ce privește valoarea și semnificația Coloanei. Firește, aceștia nici nu auziseră de marele nostru artist, dând Coloanei un simbol falic: ”Sula lui Tătărescu”, cel care fusese prim-ministru în perioada când a fost ridicată. În mediile mai elevate circula bârfa că între Brâncuși și focoasa Aretha Tătărescu fusese o frumoasă poveste de dragoste, din care se născuseră celebrele opere amplasate în Târgu Jiu și care au dat urbei gorjene o dimensiune universală. De altfel, și mediile intelectuale comuniste îl percepeau pe celebrul sculptor drept „trădător și decadent”. Nu dau nume, ca să nu vă doară sufletul mai mult decât trebuie.
Să revenim însă, cum se spune, la oile noastre. Odată primită sarcina de partid, tovarășul Tănăsie Lolescu trece la îndeplinirea ei. De aici încolo totul pare a fi decupat dintr-un film cu proști. Pentru că se gândise să o răstoarne cu un tractor, Lolescu a mers la Sovrom Petrol și a cerut un tractor Kirov de la directorul rus, un anume Naghiev. Cât era el de comunist, rusul s-a crucit când a auzit și l-a refuzat, nedorind să fie părtaș la o asemenea monstruozitate. Tănăsie nu s-a lăsat și a mers apoi la Școala de tractoriști de la Vlădeni, unde de data aceasta directorul Olaru nu l-a mai refuzat, oferindu-i un tractor I.A.R. și niște lanțuri. Lolescu și tractoristul Milotin au așteptat să se lase întunericul și au legat lanțurile la baza Coloanei, care s-au rupt. Apoi nu știu ce calcule matematice or fi făcut de au urcat pe tractor ca să lege lanțurile mai sus, dar s-au rupt și de data aceasta și s-au lăsat păgubași.
La următoarea ședință de partid, Lolescu a fost aspru criticat, tovarășul prim Babalâc făcându-l „neputincios” și că „i-a înșelat așteptările”.
De aici încolo, cred că Bunul Dumnezeu s-a îndurat de români și a spus „Ajunge!”, pentru că tovarășul prim Babalâc a lăsat-o baltă, în condițiile în care trebuie să recunoaștem că ar fi avut toate resursele să o pună la pământ.
Prof. dr. Cornel Carp