Web Analytics

Lecţia de la poliţie. Sau cum a stins Dragnea lumina în PSD Argeş

de | 26.07.2018 14:10 | Opinii

Mă amuză teribil pișatul ochilor din senin pe tema dramoletei de la vârful poliției argeșene, cu șef adus de la Teleorman și tot repertoriul de bocete ce a inundat spațiul public în ultima săptămână. Avem ce merităm! Să jucăm în Liga a II-a sau chiar a III-a a politicii naționale, mult după Prahova, Olt, Dâmbovița sau Giurgiu, că de Teleorman nici nu mai zic, fiindcă e o Californie în materie de infrastructură rutieră și absorbție de fonduri pentru dezvoltare. Nu Liviu Dragnea a pus Argeșul la index, au făcut-o înaintea lui cei care reprezintă astăzi PSD la noi în județ. Ei sunt cei care au prăbușit județul la un minim istoric prin mediocritatea cu care evoluează la nivel național. Uitați-vă doar la amatorismul garniturii de parlamentari care (nu) ne reprezintă în competiția dură de la București cu alte județe. Fiindcă, să nu ne facem iluzii, toți vor bani, toți vor dezvoltare și toți vor prosperitate pentru județele lor, nu suntem singuri la masa la care se împart resursele. Dacă avem cumva vreun loc la acea masă și nu la cea la care mănâncă șoferii, lăutarii sau personalul auxiliar. Uitați-vă doar la ”Generația Radu Vasilică”, ajunsă acum la (i)maturitate politică și care produce dezastre de competență nu doar în Parlament, ci și în direcțiile deconcentrate unde a fost plantată cu macaraua influenței de partid. Exponenții ”noului” PSD îi găsiți deja pe funcții în instituții importante din județ, depun icre și se înmulțesc, spre prosperitatea lor, nu a argeșenilor. Nu văd și nici nu sunt capabili să vadă dincolo de vârful bocancului. Îi găsiți la Inspectoratul Școlar, la APIA, la AFIR, ca să dau doar exemplele cele mai flagrante de tupeu, prostie și incompetență. Și atunci, când PSD Argeș e ca deșertul Gobi la capitolul resursă umană (doar președintele său a recunoscut în conferință de presă că organizația nu are niciun om capabil spre a fi propus ministru), de ce să ne mai mire că Liviu Dragnea ne trimite la poliție pe cineva de la Videle? Sultanul s-a convins că Argeșul nu se mai poate administra singur, că a ajuns un sat fără câini și a apelat la rețeta fanariotă. La fel s-a întâmplat și în trecut, cu boierii valahi și moldoveni care mergeau la Stambul, cu șpagă, pentru ca Sultanul să-i taie capul domnului pământean, ca să-i ia ei jilțul. Numai că intrigile și jocurile de culise deveniseră atât de frecvente și de obositoare până și pentru Sultan, care a apelat la un domn fanariot care să administreze Pașalâcul. Asta e lecția oferită de Liviu Dragnea impotenților care conduc PSD Argeș. Obosit de câte variante de șefi pentru IPJ Argeș au plecat din Argeș (aproape că trebuia anunțată licitație pe SEAP, ca să se aleagă unul), Sultanul a pus un om de al lui. În felul ăsta a încheiat lucrarea și a stins lumina în Pașalâc.
Gabriel Grigore

P.S. Ne revoltăm ipocrit pe „drama” de la poliția județeană, însă nu observăm că PSD Argeș nu a fost capabil să gestioneze drama continuă și în timp real care se petrece la Ștefănești. Într-un pârât de oraș cu infrastructură de sat, administrat de PSD și sfâșiat între interesele unui brigand de viceprimar și ifosele de primadonă ale unei cucoane care n-are nimic în comun (dar chiar nimic în comun) cu administrația și postul de edil.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii