Primele însemnări care vorbesc despre obiceiurile românilor în preajma sărbătorilor de iarnă le aflăm din însemnările învățatului Paul de Alep, secretarul patriarhului Macarie al Antiohiei care a vizitat Țările Române în vremea voievozilor Matei Basarab și Vasile Lupu. Nu lipsit de interes este faptul că în drum spre catedrala din Curtea de Argeș, Paul de Alep a trecut și prin Pitești. Dar să-l lăsăm pe el să ne descrie cum sărbătoreau românii Crăciunul acum exact trei sute șaptezeci de ani (1653).
„În această țară se obișnuiește ca în seara spre Nașterea lui Hristos, toți preoții din diferite orașe, însoțiți de sărmani, de citeți și de coriști să se adune în cete, purtând icoane și să umble prin oraș toată noaptea vizitând casele boierilor și dorindu-le bucurie de ziua sărbătoarei. Urătorii se adună la protopop și apoi merg la Vodă, firește pentru hatârul darurilor.
Astfel ei umblă toată noaptea cântând nașterea lui Hristos – … Nașterea ta Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a Lumii lumina cunoștinței, că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății și să te cunoască pe tine, răsăritul cel de Sus, Doamne Mărire Ție. Fiecare om sărută icoana și le dă câte ceva.
Veneau apoi ceilalți colindători și așa până la crăpat de ziuă. Tot așa făceau toboșarii, lăutarii, flautiștii și fluierașii, colindând în bande toată noaptea dinspre Crăciun și noaptea următoare.”
Citește și Lecţia de istorie. Turismul ecologic
Un veac mai târziu, din însărcinarea domnitorului Grigore Vodă Calimache, logofătul Gheorghe alcătuiește în anul 1752 o condică a obiceiurilor și ceremonialului care se desfășura la Curtea Domnească cu prilejul sărbătorii Crăciunului.
„Astfel, în dimineața zilei de Ajun, Domnul iese din lăuntru de la casa ce se chiamă Mabei și vine în Spătărie și șade în domnescul scaun. Și vrând ca să iasă la biserică, acel ce este vel spătar (dregătorul care purta la ceremonii spada și buzduganul domnesc) închinge sabia cea împărătească peste umăr și ia buzduganul în mâna dreaptă ținându-l rezemat pe umărul său, și cel ce este vistier mare, ținând în mâna sa cuca (căciulă înaltă împodobită cu pene de struț, o pune în capul lui vel spătar.
Apoi sculându-se Domnul din scaun cu toată parataxis (orânduiala boierimii sale) merg la biserică. Aici Domnul este întâmpinat de mitropolitul Țării, episcopi și boierime care-l primesc cu smerită plecăciune. Ajuns în mijlocul bisericii, Domnul se închină către icoana Mântuitorului Hristos și către icoana Precistei, apoi către ușile împărătești, după care suie în strana domnească…
După ce toți s-au miruit și au luat anafură, Domnul părăsind biserica se îndreaptă către Spătărie. Acolo este întâmpinat de căpitanul de vânători și vânatul lor: cerbi, ciute, capre, râmători sălbateci, iepuri și alte păsări ce se pot vâna. Ajuns la spătărie, Domnul își ocupă tronul, iar curtea întreagă și înaltele fețe bisericești vin de i se închină. Masa domnească era anunțată cu lovituri de tun…”
Del Chiaro, secretarul lui Constantin Brâncoveanu, scria că la banchet dacă strănuta un boier i se dădea un pahar cu vin, iar Domnul îi dăruia postav și atlas pentru haine. Dacă strănuta însuși Domnul, lucrurile se complicau: visteria trebuie să-l răsplătească cu haine de mare preț. La un moment dat se dădeau plăcinte, așteptate cu groază pentru că ele conțineau bilețele care făceau aluzie la fățărnicia, beția, curvia și alte vicii ale boierilor, care erau citite spre râsul întregii asistențe și petrecerea continua până cădeau toți sub masă. Sunt cuvintele lui Del Chiaro.
Până la urmă constatăm, vorba lui Eminescu, că „toate-s vechi și nouă toate”. Totuși…
Noul An să vă aducă pace și bucurie în suflete! La mulți ani!
Prof. dr. Cornel Carp
Citește și Lecţia de istorie. Carol Davila – strămoşul lui Arafat
0 Comentarii