Pe numele adevărat, Carlo Antonio-Francesco d’Avila s-a născut în anul 1828 la Parma, Italia. Se spune că ar fi fost fiul celebrului compozitor Franz Liszt, dar nu s-a putut demonstra cu documente, iar tatăl nu a avut niciun motiv să-și declare paternitatea.
Ulterior, fiul său cel mai mare, Alexandru Davila, a încercat să facă puțină lumină într-o biografie în care însuși tatăl său a lăsat loc pentru multe necunoscute, pentru că încă de pe atunci prezumtivul tată era o personalitate de primă mână a muzicii simfonice: „Tatăl meu era francez, născut la Parma, în Italia, copil a fost crescut la Frankfurt pe Main, de bunica lui doamna Bethmann – Hollweg. Urmează o încrengătură de rudenii care ne bagă și mai mult în ceață. Sigur era fiul contensei Marie d’Agoult.”
A urmat cursurile Facultății de Medicină din Paris, pe care le-a absolvit în 1853. În acel an s-au primit două cereri de medici: una din partea șahului Persiei și cealaltă din partea domnitorului Țării Românești, Barbu Știrbei. De ce a ales a doua variantă este o altă enigmă a vieții sale. Trebuia să rămână trei ani și a rămas toată viața.
De cum a sosit la București, Carol Davila a primit gradul de maior și a fost numit medic șef la Spitalul Militar. Dar el era un vizionar. Nu s-a limitat doar la medicina militară. În colaborare cu Nicolae Kretzulescu – care obținuse la Paris titlul de doctor în medicină a pus bazele învățământului medical în țara noastră, înființând în 1857 Școala Națională de Medicină și Farmacie. A organizat serviciul românesc de ambulanțe care se va distinge apoi în timpul Războiului de Independență. În 1860 Cuza, care îi era prieten apropiat, îl avansează la gradul de general.
În 1864 s-a îmbolnăvit de reumatism poliarticular și a rămas cu cotul drept anchilozat pentru tot restul vieții, fiind nevoit să folosească mai mult mâna stângă.
Citește și Lecţia de istorie. Acarul Păun
Prima soție a murit la un an de la căsătorie. Se numea Maria Marsille și era fiica unui medic francez. Apoi, o bună bucată de timp se va ocupa de un proiect care viza pe copii orfani. La 30 aprilie 1861 s-a căsătorit cu Anica Racoviță, care provenea din familia Goleștilor. Ea îi va dărui mai mulți copii, Alexandru (viitorul dramaturg), Elena (Elena Perticari), Zoe și încă un băiat, Carol Nicolae. Căsătoria cu Anica Racoviță s-a încheiat tragic. În 1874, la 40 de ani, Anica a murit otrăvită din greșeală, de unul dintre studenții soțului pe când acesta susținea o conferință. Pentru că o durea capul a cerut un flacon de chinină iar acesta l-a confundat cu cel de stricnină. A murit în chinuri groaznice chiar sub ochii soțului său.
În continuare s-a preocupat de acțiuni filantropice înființând orfelinatul de la Pantelimon, azilul de surdo-muți din aceeași localitate și Azilul „Elena Doamna”. Problemele de sănătate au continuat. În 1865, după ce consultă deținuții din închisoarea de la Telega, se îmbolnăvește de tifos. În timpul Războiului pentru Independență face un antrax infecțios cu multiple complicații care îl vor obliga să meargă cocoșat și în baston.
În 1866, la inițiativa a 50 de senatori, a primit naturalizarea ca cetățean român pentru deosebitele servicii aduse țării.
Bolile căpătate pe timpul campaniei din 1877-1878 au lăsat urme adânci. Începând cu anul 1882 suferințele sale s-au accentuat. În 1883 spunea: „Acum am ajuns oală spartă”. Nu avea decât 56 de ani. La 24 august, Bunul Dumnezeu, în marea Sa bunătate, i-a curmat suferința. Printre medaliile care îl însoțeau în convoiul funerar se aflau Legiunea de onoare a Franței în grad de cavaler și cea în grad de ofițer, Steaua României în grad de cavaler, Crucea Roșie a Societății Internaționale de la Geneva, Crucea de Mare Ofițer al Ordinului Coroanei României, Virtutea Militară.
În 2003 a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.
Legătura din titlu este dată doar de cuvântul ambulanță.
Prof. dr. Cornel Carp
Citește și Lecţia de istorie. Sfânta Teodora de la Sihla
Citește și Lecţia de istorie. Un mare patriot ignorat pe nedrept
0 Comentarii