A căpătat în ultima vreme o dezvoltare spectaculoasă, ofertele agenţiilor de turism exprimând, în esenţă, dorinţa tot mai des întâlnită de a se evada măcar preţ de câteva zile din corsetul societăţii de consum, de a se renunţa la staniol şi la E-uri pentru produsele preparate şi consumate ca „la mama acasă“. În mod uimitor, turistul din vest doreşte să-şi petreacă câteva zile într-o pensiune ţărănească, cu camere construite din lemn sau paiantă, cu acoperiş de şindrilă (draniţă), cu mămăliga făcută în ceaun de tuci pe pirostrii în mijlocul curţii, unde mirosul de lapte proaspăt se amestecă cu cel al baligii de vacă, ca să nu mai vorbim de mirosul înnebunitor al pastramei de berbecuț.
În acest context nu este lipsit de interes a ne reaminti cum era viaţa la ţară pe la începutul secolului al XX-lea, atât de râvnită azi de turiştii amintiţi mai sus.
La sate, majoritatea caselor erau construite din lemn şi pământ (chirpici sau paiantă), fiind acoperite cu ţiglă (mai rar, în Transilvania), cu şindrilă (draniţă, la munte) sau cu paie şi stuf (la câmpie şi în Deltă). Majoritatea aveau 2-3 camere. Toţi membrii familiei dormeau într-o singură cameră. Dacă era o primăvară mai friguroasă în această cameră mai erau găzduiţi pentru scurt timp viţelul, mieii sau purceii abia născuţi, în timp ce cloşca îşi avea cuibarul sub pat. Soba era din lut, cu pripici şi vatră. Încălzitul era o problemă, în special în zona de câmpie unde cocenii de porumb, paiele sau balega uscată ardeau repede, scoţând mult fum şi dând puţină căldură, în timp ce iernile erau foarte grele, cu zăpezi mari şi geruri groaznice. Gunoiul se strângea în spatele uşii. Mobilierul era extrem de sărac: unul sau două paturi cu saltele umplute cu paie, 2-3 scaune şi o masă joasă, rotundă, pe care se mânca. În tindă, un hol ce despărţea cele două camere, se găsea vatra pe care se pregătea mâncarea pe pirostrii, în ceaune de tuci sau oale de lut. Mâncarea se servea din străchini de lut, cu linguri de lemn. Cuţitul şi furculiţa nu se foloseau niciodată.
Citește și Lecţia de istorie. Transfăgărăşanul – trista oglindă a judeţului Argeş
Mândria oricărui ţăran era camera de curat, unde se aflau lada cu zestre, patul acoperit cu velinţe ţesute de gospodina casei, masa acoperită cu faţa de masă din borangic, scaunele pentru musafiri. Aici se ţineau hainele de sărbătoare, actele, fotografiile de familie, icoanele. Camera era deschisă doar la evenimente deosebite: nuntă, botez, înmormântare şi ori de câte ori venea preotul cu sfeştania.
Iluminatul se făcea cu petrol lampant sau cu lumânări de seu. Oricum, ţăranii se culcau devreme.
O anchetă din 1929 stabilea că, din cele 3.078.820 de locuinţe rurale, numai 1.430.257 aveau closete în curte. Vara se mergea în porumb, iarna în spatele casei. Hârtia igienică nu era cunoscută, folosindu-se diverși înlocuitori.
Alături de casă se aflau grajdul vitelor, coteţul pentru păsări, cel pentru porci, hambarul pentru porumb, şopronul unde se ţineau uneltele şi atelajele (dacă erau).
Citește și Lecţia de istorie. Perioada piteşteană a mareşalului Antonescu
În gospodărie era o diviziune a muncii strictă: iarna, femeia şi fetele lucrau în casă (făceau mâncare, torceau, ţeseau, împleteau, întreţineau curăţenia), în timp ce bărbatul şi băieţii munceau afară (îngrijeau vitele, tăiau lemne, reparau, aduceau apă etc.). Vara plecau cu toţii la câmp, de la ivirea zorilor până la asfinţit. Masa era adusă pe câmp şi era servită pe ştergare albe, în vase de lut.
Baza alimentaţiei o constituiau cerealele şi legumele în stare proaspătă sau conservată. Mămăliga şi laptele nu lipseau de pe masă, chiar şi la familiile sărace. Carne se consuma rar, de regulă duminica şi de sărbători. De Crăciun se tăiau porci, iar de Paşti - miei. Posturile religioase erau ţinute cu sfințenie de majoritatea ţăranilor, ele întinzându-se pe mai mult de jumătate din zilele anului.
Astăzi medicii avertizează că alimentaţia necontrolată reprezintă cauza principală a celor mai grave boli cu care ne confruntăm. Paradoxal, observăm cu uimire că reţetele propuse acum de medicii dieteticieni nu diferă cu mult de alimentaţia ce se practica în satul de odinioară.
Prof. dr. Cornel Carp
Citește și Lecţia de istorie. Cazul sublocotenentului Ciulei
0 Comentarii