În perioada interbelică circula o anecdotă a cărei poveste se pare că a existat în realitate. Era pe vremea când Octavian Goga era prim-ministru. Într-o seară, când urma să țină o conferință la radio, a chemat un taxi. Când a ajuns la destinație, l-a rugat pe taximetrist să-l aștepte pentru că nu va sta foarte mult. Taximetristul l-a refuzat politicos spunându-i că vrea să ajungă repede acasă pentru că la radio va vorbi prim-ministrul și vrea neapărat să-l asculte. Măgulit, Goga i-a oferit un bacșiș gras, la care taximetristul îi spune: „Domnu’, îl bag în mă-sa pe prim-ministru, vă aștept!”
Octavian Goga a fost prim-ministru puțin mai mult de o lună, mai precis 45 de zile, de la 28 decembrie 1937 și până la 11 februarie 1938. În 1926 s-a dat așa-zisa „Lege a primei electorale”. Ea viza evitarea instabilității guvernelor, precum „rotativa guvernamentală” de pe timpul domniei regelui Carol I. Conform acesteia, partidul care obținea cel puțin 40% din sufragii (voturi) era declarat câștigător și primea automat 50% din locuri în Parlament.
Inovația continua, pentru că partidul declarat câștigător participa alături de celelalte partide la redistribuirea locurilor rămase. În felul acesta i se asigura majoritatea parlamentară, în speranța că va avea o guvernare cât mai îndelungată. Mai era și o altă ciudățenie: mai întâi regele numea guvernul, după care acesta organiza alegerile… Era de râsul curcilor! Păi, dacă aveai la dispoziție administrația, poliția și celelalte structuri, cum să nu câștigi alegerile? O singură dată s-a întâmplat totuși, la alegerile din decembrie 1937. Atunci Carol al II-lea îi numise la guvernare pe liberali în frunte cu Gheorghe Tătărăscu.
Atunci nu se știe prea bine ce s-a întâmplat, ori au fost prea corecți, ori prea fraieri, fiindcă niciun partid nu a reușit să obțină cele 40% din voturi pentru a fi numit la guvernare. Liberalii au obținut 35,92%, țărăniștii 20,40% și, surpriză, partidul legionarilor, rebotezat „Totul pentru Țară”, 15,58%.
Citește și Lecţia de istorie. Istrate Micescu – cel mai mare avocat român din toate timpurile
Carol al II-lea a simțit că i se ridică mingea la fileu și nu a mai așteptat rezultatele oficiale, începând consultările pentru numirea noului prim-ministru. Neoficial, se spune că ar fi discutat prima oară cu Corneliu Zelea Codreanu, care l-ar fi refuzat pe motive că nu are oameni pregătiți să formeze un guvern. Ba, mai mult, Eugen Cristescu, pe atunci director în Siguranța Statului și viitorul Director general al Serviciului Special de Informații, se referea la o fraudă de proporții, legionarii obținând 800.000 de voturi, nu 500.000 cum se anunțase, 300.000 de voturi fiind fraudate de Ministerul de Interne. În realitate, legionarii obținuseră aproape 25% din voturi, devenind al doilea partid politic al țării. De ce zâmbiți? Vorba lui Eminescu: „…toate’s vechi și nouă’s toate…”
În fața refuzului lui Codreanu, este chemat la negocieri Octavian Goga, șeful Partidului Național-Creștin, alături de A.C. Cuza, care obținuse la alegeri un procent de 9,15% din voturi și se situase pe locul patru.
Poetul „pătimirii noastre” nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor ca om politic: a acceptat propunerea regelui. Nu a rezistat decât 45 de zile. Se pare că i s-a tras de la generalul Ion Antonescu, ministrul Apărării Naționale. Elena Lupescu făcea presiuni pentru înaintarea la gradul de general a unor colonei care făceau afaceri cu tatăl ei. În urma refuzului categoric al lui Antonescu, Carol al II-lea a apelat la o ultimă soluție: o cină cu familia Antonescu unde să te descurci tu cu „nebunul”… Antonescu a refuzat invitația, spunând, într-un cerc mai restrâns, desigur, că el nu stă la masă cu o „curvă”. A doua zi, la prima oră, pe biroul prim-ministrului se afla demisia sa, ceea ce a provocat căderea guvernului.
Prof. dr. Cornel Carp
Citește și Lecţia de istorie. Cocuţa Vogoride a salvat Unirea
0 Comentarii