Se anunţă o vreme frumoasă, aşa că nu am ratat ocazia de a-mi încărca bateriile în cel mai puternic punct energetic din Argeş şi unul dintre primele zece din ţară. Adică la Mănăstirea Cetăţuia lui Negru Vodă, aflată în apropierea comunei Cetăţeni, pe frumoasa şi sălbatica vale a Dâmboviţei, pe şoseaua ce leagă cele două foste cetăţi de scaun ale Ţării Româneşti, Câmpulung şi Târgovişte. Cât priveşte puterea energetică a acestui loc, n-o spun eu, o spun cei care se pricep. Ceea ce vă pot spune eu este că acolo sus pe stâncă simţi cum sfârâie aerul, de parcă ai fi în apropierea liniilor de înaltă tensiune.

Zis şi făcut! Am mers mai întâi la acel Colț de Rai care este mănăstirea de la Aninoasa la Sfânta Liturghie. De la Aninoasa am luat-o spre Câmpulung, pe vechiul drum al minerilor, practicabil încă, aş spune. În Câmpulung, ne-am oprit, bineînţeles, la „Iepuraşul”. Se spune că degeaba treci prin Câmpulung dacă nu te opreşti la „Iepuraşul” să deguşti celebrele merdenele cu brânză. O primă constatare: nu prea ai unde parca maşina, deşi e duminică. Ceea ce denotă că n-ar mai trebui să-i plângem de milă oraşului de la poalele Mateiașului. La „Iepuraşul” nici nu mai spun: e coadă în permanenţă.
În sfârşit, ieşim din Câmpulung spre direcția Brașov şi, în dreptul Combinatului de ciment, ţinem dreapta spre Târgovişte. Altă constatare: nu mai e praful de altădată. Noile tehnologii au readus la viaţă muscelele din jurul Combinatului de ciment. Când ajungem la Cetăţeni, dealurile împădurite, ce includ ca într-o căldare străvechea aşezare, cromatica pădurii, de un verde crud, vă asigur că fac toţi banii pe care i-aţi cheltuit până aici. La ieşirea din Cetăţeni, unde în 1595 s-a retras Mihai Viteazul după bătălia de la Călugăreni, nu mai mergi mult şi ajungi la locul de unde începe urcuşul spre Cetăţuie, care, vă avertizez, nu-i chiar atât de uşor. Dar merită. Cărarea şerpuieşte printre stânci misterioase despre care nu ştii ce să crezi: sunt efectul eroziunii sau al mâinii omului. Urcând sau coborând, vezi grupuri, grupuri, din care nu lipsesc copii de cinci-şase anişori, dar şi bătrâni trecuţi bine de şaizeci de primăveri.

Citește și Lecţia de istorie. O anecdotă

Când ajungi sus, gâfâind ce-i drept, efortul îţi este răsplătit cu vârf şi îndesat: întreaga vale a Dâmboviţei ţi se oferă în toată splendoarea ei! Mai mult decât atât, simţi că pluteşti… De la început eşti tentat să intri în bisericuţa rupestră ce dovedeşte o continuitate de cult care se măsoară nu în secole, ci în milenii. Prezenţa imaginii Cavalerului trac pe o stâncă din spatele aşezării este cel mai bun certificat de atestare documentară: cel puţin 3500 de ani. Un bazin săpat în stâncă pentru captarea apei pluviale este mai nou datat: din vremea dacilor. Deasupra sa inimoșii călugări de aici au amenajat un mic muzeu deosebit de interesant. O biserică nouă, construită în stil maramureşean, redă contemporaneitatea locului, deşi e ca nuca în perete. În spatele cetăţii este renumita Vale a Chiliilor, unde şi astăzi se nevoiesc sihaștri, pe care nu-i vezi decât la marile sărbători, veniţi să se spovedească şi să se împărtăşească. Unul dintre cei mai renumiți sihaștri care s-au nevoit în Valea Chiliilor a fost Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel. Acesta, din dragoste nețărmurită pentru Hristos, s-a închis de bună voie într-o peșteră săpată în peretele muntelui, nevoindu-se acolo neștiut de nimeni mai bine de 30 de ani. Numai ucenicul său știa de peșteră și îi aducea pâine și apă o dată pe săptămână.
La coborâre, drumul e mai uşor. Pe cei care urcă îi încurajăm cu lozinca „Nu mai e mult”.
Şi când te găndeşti că o asemenea minunăţie este la o aruncătură de băţ de Piteşti…
Prof. dr. Cornel Carp

Citește și Lecţia de istorie. Istrate Micescu – cel mai mare avocat român din toate timpurile