A apărut la sfârșitul Primului Război Mondial și s-a sfârșit în anul 1920, făcând între 50 și 100 de milioane de morți. Cifrele sunt atât de aproximative pentru că nu erau mijloacele statistice de azi, capabile să ordoneze morții pe ore și minute, gen, vârstă, rasă și ce vom mai vedea în continuare. Presa era în vremurile ei bune, când nu avea timp de scenarii horor, pentru că nu trăia din publicitate, ca astăzi. Ba mai mult, Marile Puteri aflate încă în război au căutat să ascundă ravagiile făcute de virusul nu foarte diferit de cel de astăzi. De aici vine și denumirea de ”gripa spaniolă”, pentru că Spania, nefiind în război, nu s-a văzut nevoită să ascundă adevărata față a nenorocirilor. Ce o deosebește de pandemia la care asistăm din ce în ce mai neputincioși a fost faptul că a afectat în cea mai mare parte persoanele tinere și sănătoase, ceea ce explică și numărul imens de victime. A noastră se pare că e mai selectivă, vizând în special bătrânii și pe cei cu grave probleme medicale, cu toate că vin vești care infirmă acest fapt. O concluzie care s-a tras atunci și se pare că este valabilă și acum a fost aceea că a contat într-o mare măsură amprenta genetică a unor categorii mari de populație.
La fel ca și acum, pandemia s-a răspândit foarte repede pe întreg globul pământesc (cad teoriile conspirative și cele cu globalizarea). În primele șase luni au murit 25 de milioane de oameni. Nu a lucrat selectiv, cum mai afirmă unii că ar lucra a noastră. În S.U.A. s-a infectat aproape 30% din populație, murind 400.000, în timp ce în Marea Britanie, 200.000. Spania a fost la fel ca și în zilele noastre, printre țările cele mai afectate, cu 8 milioane de infectați și 300.000 de morți. Ca și astăzi, nu au existat tratamente eficiente. Nimeni nu se putea pune la adăpost. Mureau salahori, brutari, profesori, militari (retragerea de pe front după terminarea războiului ducând la aglomerări fatale și la răspândirea virusului în toată lumea), generali, clerici, politicieni, bancheri, industriași, capete încoronate. Printre victimele celebre vă amintesc doar câteva: Guillaume Apollinaire, poet francez; Louis Botha, prim-ministru al Africii de Sud; Prințul Erik, principe de Suedia și Norvegia; Eremia Grigorescu, general român, eroul de la Mărășești; Gustav Klimt, celebrul pictor austriac; Edmond Rostand,cunoscutul dramaturg francez; Max Weber, economist politic și sociolog german, și mulți alții.
La noi, printre cei loviți de gripă s-a aflat însăși regina Maria. ”Zile întregi de febră chinuitoare și greață, slăbiciune, halucinații crunte și insomnie neîntreruptă, până am crezut că voi înnebuni. Deci, aceasta este celebra gripă spaniolă, ei bine, de acum știu că nu e de glumă cu ea”, nota regina pe 26 decembrie 1918. Marea noastră regină a înfruntat moartea pe front, alinând suferința celor bolnavi de tifos exantematic fără a se folosi de nicio protecție. A trecut cu bine și de această încercare cu ajutorul Bunului Dumnezeu.
În acei ani România a fost lovită și de ceea ce a fost denumită ”febra tranșeelor”, adică tifosul exantematic. Astfel, tot mai mulți soldați începeau să aibă febră, dureri de cap și erupții pe corp. Ea era transmisă de păduchii care colcăiau pe toată lumea. Rapid, datorită condițiilor insalubre, a trecut și în rândul refugiaților și al prizonierilor de război, răspândindu-se rapid în marile aglomerații din nordul Moldovei. Boala declanșată s-a soldat atunci cu 300.000 de morți, peste 250 de medici și 1.000 sanitari. Epidemia s-a încheiat abia în 1922. Am găsit printre documentele militare studiate raportul disperat al unui colonel, comandant de regiment care raporta că i-au murit toţi ostașii, cerând oameni care să aibă grijă de cai.
Desigur, azi datele problemei sunt altele, contextul politic, la fel. În mod sigur umanitatea a căpătat atâta experiență și putere încât să evite catastrofa de acum o sută de ani. Totuși, stați acasă!
Prof. dr. Cornel Carp