Nu le-am numărat riguros. Dar estimez că în 32 de ani de când, fără să abandonez profesia de medic, sunt și publicist, am semnat și au apărut în presă 2.700 de tablete dulci-amare. Subiecte am avut și am cu duiumul. N-am inventat niciodată cazuri, necazuri și povești de viață mărturisite de bolnavi ca la spovedanie în fața unui preot. Cele mai reușite eseuri au avut ca personaje bătrâni de ambele sexe din lumea satului românesc. Au fost adevărate pansamente pentru sufletul meu.
S-a întâmplat cu aproximativ un deceniu în urmă. A intrat în cabinet o mamaie octogenară ce i-a plătit unui consătean să o aducă la oraș cu „mașina mică”, de undeva dinspre munte. Avea o problemă dermatologică banală. În timp ce îi scriam rețeta, am întrebat-o cum mai este viața la țară. Stătea pe un scaun și a început să cotrobăie într-o plasă din pânză. În cabinet s-a simțit un miros de chiftele prăjite ca la mama acasă. Mi-am spus cu voce tare nedumerirea și iată ce a urmat: „Io sunt de vină, dom’ doctor. Acum un an când am mai fost aici, v-am auzit spunându-i doamnei asistente că vă plac grozav chiftele prăjite cu mărar și usturoi. V-am adus crăticioara asta cu câteva chiftele, care sunt calde. Sănătate și poftă bună!”
Un caz din primăvara asta: un țăran autentic, în vârstă de 95 de ani. Îmbrăcat modest, fizionomie de om bun, roșu în obraji, privire de om inteligent, orientat în timp și spațiu, memorie perfectă. Avea o eczemă pe spate. Altfel, sănătos tun. Pentru că mai era puțin până la Paște, m-a întrebat dacă poate să bea și el un păhăruț de țuică. „Nu am, dar dacă îmi dați voie îmi cumpăr.” I-am spus că vom hotărî peste o săptămână când va veni la control. Zis și făcut. Îi adusesem de acasă o sticlă de țuică veche, pe care i-am dăruit-o. I-au dat lacrimile. L-am sărutat, i-am strâns mâna și i-am urat să aibă sărbători cu bine.
Dr. Viorel Pătraşcu
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. Verdict prezidenţial
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. Corpul medical, Napoleon şi Waterloo
0 Comentarii