Web Analytics
scris vineri, 15.05.2026

Şefa Serviciului Creşe Piteşti, acuzată de atitudine abuzivă şi hărţuitoare

Pe adresa inspectorului general școlar Dumitru Tudosoiu și a inspectorului școlar Teodor Minciună, precum și a sindicatului au fost trimise sesizări în care se reclamă apariția unui climat profesional tensionat și abuziv la Creșa Pitești, generat în special de șefa Serviciului Creșe Pitești, Denisa Bălan, care și-ar depăși atribuțiile din fișa postului. Autorii reclamației se plâng că aceasta manifestă frecvent atitudini de intimidare, hărțuire verbală și presiuni asupra personalului didactic și auxiliar. Angajații sunt certați, amenințați și chemați în spații fără supraveghere audio-video pentru discuții intimidante. De asemenea, mai spun aceștia, șefa de serviciu se implică abuziv în activitatea didactică, iar personalul medical și administrativ este folosit pentru exercitarea de presiuni asupra cadrelor didactice și îngrijitoarelor. Cam dure acuzațiile care, iată, apar și în curtea Inspectoratului Școlar, după ce în mai multe instituții publice s-au activat comisii de disciplină după apariția mai multor reclamații de hărțuire a angajaților de către șefi. Sau chiar invers.
(ELECTRO-CUTARE)

Citește și Fresca „Moartea râzând” a fost vandalizată cu sapa de un fost pompier

Citește și Ajutoare de la rucărenii din Muscel pentru rucărenii din Vrancea! Tirurile cu materiale de construcţie au ajuns la Soveja

Distribuie!

1 Comentariu

  1. România are o problemă serioasă în educație, și nu mă refer la copii. Mă refer la unele cadre didactice care, în loc să fie unite și să se susțină reciproc, își terorizează colegii și se erijează în stăpâni ai sistemului, iar cei care trăiesc această realitate zilnic știu exact despre ce vorbesc.

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Forța Dreptei Argeș de 23 de bani

Potrivit Autorității Electorale Permanente, anul trecut organizația argeșeană a partidului Forța Dreptei a strâns din cotizații 21.300 de lei. În...