La 15 octombrie, la nici un an de la căsătoria prințului Ferdinand de Hohenzollern cu prințesa englezoaică Maria de Saxa Coburg Gotha, în urma căreia România căpăta poate pentru prima dată în istoria ei blazonul european, s-a născut viitorul rege Carol al II-lea. Nașterea unui băiat, în condițiile în care știm prin ce trecuse familia regală din cauza lipsei moștenitorilor, a fost primită cu o nedisimulată bucurie și satisfacție de toți românii. Au fost trase o sută de salve de tun, iar Peleșul a devenit neîncăpător pentru cei sosiți din țară, dar și din întreaga Europă pentru a-și prezenta omagiile.
Carol I era un bunic (prin alianță) fericit: stabilitatea tronului era asigurată. Au urmat Elisabeta (viitoarea regină a Greciei), Maria (viitoarea regină a Serbiei, regina Maria fiind supranumită mai în glumă, mai în serios Soacra Balcanilor), Nicolae (al cărui naș fusese însuși țarul Rusiei, Nicolae al II-lea), Ileana (cea mai frumoasă dintre fete, s-a călugărit) și Mircea (născut în 1913, a murit trei ani mai târziu, în plin război, de febră tifoidă).
Carol al II-lea și-a petrecut copilăria la Castelul Peleș, de educația sa ocupându-se la început bunicii săi, regele Carol I și regina Elisabeta, care îl iubeau ca pe ochii din cap. Două guvernante din Anglia, miss Winter și miss Folliet, au fost angajate pentru a-l învăța limbile străine, astfel că la maturitate vorbea fluent engleza, franceza, germana și rusa. De educația sa se va ocupa și un pedagog elvețian, Arnold Mohrlen, care l-a influențat foarte mult (în bine), îndepărtat ulterior fiind bănuit homosexual. Pe măsură ce tânărul creștea îi impresiona pe profesorii săi printr-o inteligență ieșită din comun și toți erau elita învățământului la vremea aceea, în frunte cu Nicolae Iorga.
Însuși marele savant român remarca entuziasmat: ”…chiar dacă nu cetește mult, el știe să asculte și să reție – și cu spirit critic! – ce auzise”, infirmat în anumite privințe chiar de tatăl său, regele Ferdinand, care ar fi spus plin de năduf: ”Carol este un bun român: bea, fumează, înjură ca un birjar, îi plac femeile și jocurile de noroc”, de parcă ar fi fost făcut de Cuza…
Când a împlinit 16 ani, bunicul său a considerat că a venit vremea să-l inițieze la femei. Dacă ar fi știut ce va urma, probabil că nu s-ar fi grăbit. Pentru aceasta a vorbit cu Alexandru Davila, directorul Teatrului Național, să-i aducă o actriță cu o experiență bogată în domeniu. Urmările au fost peste așteptări! După o noapte petrecută cu tânărul vlăstar regesc, cu toată experiența ei vastă, ar fi ieșit foarte șifonată. Constantin Argetoianu, în celebrele sale ”Memorii”, ne dă detalii ce vorbesc pentru prima dată de faptul că prințul era supradotat nu numai la capitolul inteligență. Actrița s-ar fi plâns lui Alexandru Davila: ”M-a omorât, nene Alecule… de 14 ori și niciodată mai puțin… de fiecare dată la fel”. Această relatare este importantă și printr-o altă informație care ne-o dă: Carol al II-lea era bolnav de priapism.
Priapismul este o boală cronică, greu de tratat. Din lipsă de spațiu, rog cititorii să facă documentarea pe net. Câteva precizări sunt însă necesare: se caracterizează printr-o erecție permanentă a organelor sexuale, la bărbați, cât și la femei, foarte dureroasă, care dispare doar în urma unui act sexual cu finalizare. Ceea ce la Carol al II-lea se întâmpla foarte rar. Așa se explică și faptul că, deși prin patul său treceau nenumărate femei, durerea nu dispărea, fiind atât de insuportabilă încât, uneori, medicul său personal se vedea nevoit să-i extragă sânge cu seringa. O cauză posibilă a bolii era talasemia, specifică familiilor europene cu sânge albastru, în urma unor căsătorii consangvine.
Carol devenise astfel spaima bordelurilor din frumosul oraș de pe Dâmbovița. Deși experte în arta amorului, multe din partenerele sale aveau nevoie de intervenția medicilor după o noapte petrecută cu năbădăiosul prinț. Poate așa se explică atașamentul său total față de unele femei, în special față de Elena Lupescu.
În final, să-l lăsăm tot pe Constantin Argetoianu să ne încânte cu celebrele sale ”Memorii”: ”Regele aborda câte o prostituată, o aducea la palat și, după o ședință mai lungă sau mai scurtă, îi dădea un bilet de 500 sau 1.000 de lei. La ieșire, Pațachina era ridicată de agenții Poliției și dusă la Gavrilă Marinescu, șeful Prefecturii, care îi mai dădea 5.000 de lei și o amenința cu moartea dacă spune ceva”.
Prof. dr. Cornel Carp