În precedentul număr aminteam de grupul „Decemvirilor” asasinați la ordinul lui Carol al II-lea alături de „Nicadori”, asasinii lui I.G. Duca și Căpitanul lor, Corneliu Zelea Codreanu. În noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, cei cinsprezece deținuţi în închisoarea de la Râmnicu-Sărat au fost îmbarcați într-un camion, spunându-li-se că vor fi transferați la Jilava. În apropiere de București, în pădurea Tâncăbești aceștia au fost uciși de jandarmi prin sugrumare cu sârmă. Apoi au fost ciuruiți cu gloanțe pentru a se înscena o încercare de evadare. În final, cadavrele acestora au fost arse cu acid și înhumate într-un loc necunoscut în preajma fortului Jilava. S-a urmărit decapitarea Mișcării legionare.

Evenimentele care au urmat au demonstrat contrariul: s-a deschis, de fapt, Cutia Pandorei, declanșându-se un val uriaș de violențe care vor culmina cu masacrul de la Jilava, din noaptea de 26/27 noiembrie 1940, când un grup de legionari înarmați au ucis 64 de deținuți politici. S-a recunoscut oficial că s-a urmărit răzbunarea asasinării Căpitanului, a Decemvirilor și Nicadorilor. De remarcat faptul că legionarii erau în acele împrejurări la putere, în guvernul de coaliție format de generalul Ion Antonescu după abdicarea regelui Carol al II-lea. Pe acesta legionarii l-au așteptat în gară la Timișoara cu scopul de a-l asasina, însă garda militară a trenului regal și-a facut datoria salvându-i viața.

Născut în 1906 în oraşul Galaţi, Mihail Stelescu s-a dovedit de tânăr un mare admirator al lui Corneliu Zelea Codreanu, fiind considerat de acesta o mare speranţă a legionarilor. A fost numit comandant legionar, iar după alegerile din iulie 1932, a devenit, la 26 de ani, cel mai tânăr parlamentar român. În 1933 a fost numit conducător al Organizaţiei legionare de tineret.
Atât succesul în Parlament, cât şi în cadrul mişcării legionare, a creat un conflict între el şi Căpitan, sfârşit prin excluderea sa din mişcarea legionară, la 25 septembrie 1934, suspectat că ar fi pus la cale asasinarea acestuia. Informațiile erau corecte: Carol al II-ea, dorind să scape de Codreanu, l-a contactat pe acesta pentru a-l otrăvi. Tentativa a eșuat datorită cedării nervoase a lui Vasile Cotea, cel care avusese această misiune. Mihai Stelescu, îndepărtat din Legiune pentru „înaltă trădare”, nu mai avea ce pierde.

Citește și Lecţia de istorie. Cezar Librecht – eminenţa cenuşie a lui Cuza

La îndemnul regelui, în același an a înființat organizația „Vulturii albi”, care ulterior își va schimba numele în ”Cruciada Românismului”. De remarcat este faptul că avea principii aproape identice mișcării legionare. Din acel moment conflictul a intrat în linie dreaptă, „tânăra speranţă” având curajul sinucigaş de a-l înfrunta deschis pe cel care-i fusese mentor până nu demult: „… Îţi scriu, domnule Codreanu, ca un om care a crezut 10 ani în vorbele-ţi mincinoase, dar care n-am înţeles să mă înham la carul d-tale de sânge, pentru a promova un criminal!” Era deja prea mult: un juriu în frunte cu generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul l-a condamnat la moarte.
„Dacă timp de doi ani de zile Mihai Stelescu nu și-a pus pistolul la tâmplă și nu s-a sinucis este că actuala societate românească e un câmp de infecție din care se nutrește și prosperă: trădarea, corupția, lașitatea și trădarea de neam. Tineretul este hotărât să schimbe, cu armele lui, aceste timpuri de rușine. S-a împlinit sorocul judecății!”, titrau jurnalele legionare.

Citește și Lecţia de istorie. Trădarea colonelului Sturza

Între timp, ameninţările legionarilor se înteţeau. Stelescu a intrat în panică. De teamă, la începutul lunii iulie s-a internat la Spitalul Brâncovenesc, sperând că se va pune la adăpost, dar inevitabilul s-a produs: la 16 iulie 1936, o bandă formată din zece legionari a pătruns în spital, în sala unde era internat Mihail Stelescu, ucigându-l cu 38 de gloanţe. Apoi i-au ciopârţit trupul cu o secure, au dansat în jurul cadavrului după un ritual numai de ei ştiut, şi-au lins sângele de pe mâini, s-au sărutat, s-au închinat şi au plâns de bucurie. Trebuie amintit faptul că majoritatea erau studenţi. Unii chiar la teologie. Grupul celor zece a intrat în legenda legionară sub denumirea de ”Decemviri”, fiind martirizați intr-un calendar legionar așa-zis creștin. Greu de crezut. Degeaba ne tot văicărim. Suntem mici copii…
Prof. dr. Cornel Carp

Citește și Lecția de istorie. Regimentul 4 Argeş, în Războiul pentru Întregire Naţională