Deși se dovedise a fi cu mult peste ceilalți copii din clasă, învățătorul îl așezase în ultima bancă. Aceasta nu pentru că nu i-ar fi recunoscut meritele, ci, dimpotrivă, pentru că ținea foarte mult la el și nu dorea să-l expună celor care ar fi vrut să-l batjocorească fiindcă venea la școală desculț. Părinții săi erau atât de săraci încât nu-și puteau permite să-i cumpere încălțăminte.
Dumitru Mociorniță s-a născut pe 5 august 1885 într-un sat din comuna prahoveană Țintea-Băicoi, într-o familie simplă de țărani. Pe atunci doar învățământul primar de patru clase era gratuit și obligatoriu. Dar simplu fapt că un copil de țăran sărac lipit pământului putea avea șansa unei cariere strălucite spune multe. Poate este și vorba de destin, mai bine spus de ceea ce hotărăște Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Și în acest caz nu mai este nevoie de interpretări și explicații, pentru că ar fi de prisos.
Surprinși de inteligența sa extraordinară, mai mulți oameni de bine i s-au alăturat sprijinindu-l să-și continue studiile. Astfel, s-a mutat în gazdă la Ploiești, urmând clasele V-VIII, apoi a mers în capitală unde a terminat Liceul Economic „Kretzulescu”. Pe parcursul studiilor din București s-a întreținut prin meditații la franceză și germană, oferite colegilor săi, discipline pe care le parcurgea concomitent cu aceștia.
A absolvit examenul de bacalaureat cu una dintre cele mai mari note din țară. Aceasta i-a atras atenția lui Ionel Brătianu, care i-a oferit o bursă la Școala Superioară de Comerț din București. Este momentul care îl va lansa în marea aventură a vieții sale.
După ce absolvă și această școală „Magna cum laude”, Mociorniță primește o a doua bursă, de data aceasta la una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din Franța și Europa, „Ecole Supérieure de Commerce de Paris et d`Industrie”. Pe durata studiilor a făcut practică în fabricile de textile din Franța, în industria constructoare de mașini din Anglia, dar și în cea chimică din Germania. În acest răstimp, Mociorniță a acumulat informații ca un computer și era nerăbdător să le folosească.
Citește și Lecţia de istorie. Vremuri tulburi
Ofertele nu întârzie să apară: ocupă un post de reprezentant comercial al unei firme de produse chimice în portul Hamburg. Ulterior primește o ofertă și mai atrăgătoare pentru acea vreme, dar presupunea plecarea în Statele Unite ale Americii.
Mociorniță însă, simte că a venit momentul să se reîntoarcă în țară și se angajează la tăbăcăria lui Nicolae Prodanof, care deținea la acea vreme monopolul în domeniul pielăriei în România. La nici 24 de ani ajunge unul dintre oamenii de bază ai companiei.
După terminarea Primului Război Mondial se hotărăște să ia singur taurul de coarne: se împrumută de la stat de 30 milioane de lei și construiește, cu mașini importate din Germania și Marea Britanie, propria fabrică de încălțăminte, devenind cel mai important producător de încălțăminte din România.
Profiturile le investește în terenuri, astfel că, în 1938, va dispune de un capital de 200 de milioane de lei. În scurt timp descoperă cel mai important partener de afaceri: armata, mai ales că începuse cel de-Al Doilea Război Mondial.
Nu a uitat niciodată de unde a plecat. Angajații săi beneficiau de cantină, asigurare medicală, unii primeau chiar locuințe, iar copiii cei mai dotați – burse de studii.
În 1942 afacerea sa avea peste 1.000 de muncitori și era evaluată la 370 de milioane de lei.
Odată cu instalarea comuniștilor la putere, „regele pantofilor” își pierde tronul. Din 1947 averea familiei va fi confiscată pas cu pas. Fiul său Ionel, cel care preluase frâiele afacerii, a fost arestat. Bătrânul Mociorniță, chinuit de vechile boli căpătate pe timpul Primului Război Mondial la care participase, trăia într-o sărăcie lucie, într-o pivniță. Securiștii îl vizitau din când în când, pentru a vedea dacă s-a însănătoșit, ca să-l băge în închisoare. Avea 68 de ani. N-au mai apucat, pentru că în 1953 a trecut la Domnul, stingându-se astfel această trecere meteorică pe cerul României.
Prof. dr. Cornel Carp
Citește și Lecţia de istorie. Katynul românilor – Oarba de Mureş
Citește și Lecţia de istorie. Prostituţia în Bucureştiul interbelic
0 Comentarii