Contractele de credit bancar, inclusiv cele de consum, constituie titluri executorii de plin drept, împrejurare ce permite instituției de credit să treacă direct la executare silită, fără a fi necesară obținerea în prealabil a unei hotărâri judecătorești de recunoaștere a creanței. Această trăsătură, favorabilă creditorului profesionist, capătă însă o semnificație particulară atunci când o parte a creanței puse în executare provine din aplicarea unor clauze contractuale afectate de nulitate absolută — dobânzi variabile stabilite la discreția băncii, comisioane de risc sau de administrare fără o contraprestație reală, dobânzi penalizatoare disproporționate — a căror nelegalitate poate fi constatată de instanță ulterior declanșării sau chiar finalizării executării silite. În asemenea situații, executarea silită s-a desfășurat, în tot sau în parte, în temeiul unui titlu care conținea o obligație inexistentă din punct de vedere juridic, iar problema care se pune este aceea a mecanismului prin care debitorul-consumator poate obține restituirea sumelor astfel încasate de creditor.
Clauza constatată abuzivă este lovită de nulitate absolută, sancțiune care operează retroactiv: clauza este considerată a nu fi produs niciodată efecte între părți. Consecința firească este că sumele plătite de consumator în temeiul unei asemenea clauze — indiferent dacă plata a fost făcută voluntar, prin debitare directă din cont, sau a fost obținută silit, prin poprire ori prin valorificarea unor bunuri urmărite — devin sume încasate fără just temei.
Distincția are consecințe practice majore: pentru sumele plătite voluntar, restituirea se obține pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză sau al plății nedatorate; pentru sumele obținute pe calea executării silite, mecanismul de restituire este unul distinct, reglementat expres de Codul de procedură civilă sub denumirea de întoarcere a executării.
In toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, partea interesată are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Bunurile executate silit se restituie celui îndreptățit. Fac excepție drepturile deja dobândite, cu bună-credință, de către terți — acestea rămân neatinse. Dacă bunurile mobile au fost vândute, creditorul nu mai poate restitui bunul în natură. În acest caz, el restituie prețul obținut la vânzare. Suma se actualizează cu rata inflației. Legea prevede o singură excepție de la această regulă: cazul în care bunul mobil vândut la licitație era închiriat, iar cel care l-a cumpărat nu mai are obligația să respecte acel contract de închiriere. Este o situație particulară, legată de vânzarea unor bunuri închiriate, fără legătură cu recuperarea banilor de la bancă. Transpus în materia analizată, atunci când instanța constată caracterul abuziv al unei clauze din contractul de credit și, implicit, caracterul nelegal al unei părți din creanța pusă în executare, sumele pe care banca le-a încasat prin poprirea conturilor debitorului sau prin valorificarea bunurilor acestuia, în măsura în care corespund clauzei anulate, intră sub incidența dreptului la întoarcerea executării.
Competența de soluționare a cererii privind întoarcerea executării aparține instanței de executare.
În practică, valorificarea acestui drept se poate realiza pe mai multe căi. Atunci când constatarea caracterului abuziv al clauzelor este obținută printr-o acțiune de drept comun, formulată înainte de finalizarea executării, este recomandabil ca cererea de restituire a sumelor deja executate să fie alăturată, ca petit accesoriu, cererii principale privind constatarea nulității, astfel încât instanța să se pronunțe unitar asupra ambelor aspecte.
Dacă executarea silită s-a finalizat, iar debitorul nu a contestat-o în termenul de 15 zile prevăzut pentru contestația la executare, restituirea sumelor nu este blocată prin simpla trecere a acestui termen: caracterul abuziv al unei clauze poate fi invocat și pe calea unei acțiuni în constatare, care, spre deosebire de contestația la executare, este imprescriptibilă, tocmai pentru că vizează o chestiune de ordine publică — protecția consumatorului.
Odată obținută constatarea nulității, cererea de întoarcere a executării, poate fi formulată distinct în fața instanței de executare.
În apărare, instituția de credit obligată la întoarcerea executării invocă frecvent compensația, susținând că suma de restituit se stinge, în tot sau în parte, cu creanța rămasă valabilă din contractul de credit, „curățat” de clauzele abuzive.
O asemenea apărare poate fi admisă doar în limitele unei creanțe certe, lichide și exigibile, distinctă de sumele aferente clauzelor deja anulate, și nu poate fi folosită pentru a eluda, pe cale indirectă, efectele constatării nulității.
Cât privește cuantumul restituirii, jurisprudența europeană a subliniat în mod constant obligația statelor membre de a asigura un remediu efectiv consumatorului, ceea ce presupune ca suma restituită să reflecte valoarea reală a prejudiciului suferit, actualizată cu rata inflației și, după caz, însoțită de dobânda legală calculată de la momentul fiecărei plăți nelegale, iar nu doar valoarea nominală a sumelor încasate de bancă.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept
0 Comentarii