Ediția a XVIII-a a Simpozionului internațional denumit „Cucuteni 5000 Redivivus: științe exacte și mai puțin exacte” s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute la Dragoslavele și Rucăr, inițiativa aparținând profesorului de istorie Tudor Vlad, din Rucăr, și Anei-Maria Cîrstina, din Dragoslavele. A fost o manifestare ce a inclus nu doar comunicări științifice, ci și explorarea obiectivelor turistice ale zonei, dar și alăturarea la Festivalul „Hora care ne unește”, cu participanți din România și Republica Moldova.
Au fost prezenți și oaspeți din Vrancea și Bacău, de la Soveja și Cașin, două localități în care graiul românesc nu are accent moldovenesc. Iar asta fiindcă aici s-au stabilit pe vremuri dragoslăveni și rucăreni fugiți de prigoanele domnești. Însuși primarul de la Soveja, Ionuț Filimon, a venit la Dragoslavele pentru a-și saluta omologul muscelean, pe Ion Băcioiu, iar promisiunea a fost că relațiile dintre cele două localități se vor strânge și mai mult în viitor.
C.I.B.
Citește și Teatrul din Pitești deschide stagiunea cu „Proștii sub clar de lună”. Când are loc premiera
0 Comentarii