Web Analytics

La FCN Mioveni s-au investit 60 de milioane de lei în modernizare

de | 31.07.2014 13:18 | Politica si Administratie

România ar putea în curând să exporte pentru prima dată combustibil nuclear necesar reactoarelor de tip CANDU-6. Un acord încheiat în urmă cu 20 de ani va expira anul viitor, astfel că restricţiile s-ar putea suspenda, a declarat recent directorul Fabricii de Combustibil Nuclear (FCN) de la Mioveni, Gheorghe Andrei. Fabrica de Combustibil Nuclear este sucursală a companiei de stat Nuclearelectrica, unul din cei mai mari producători de energie din România, fiind cea care asigură combustibil pentru cele două reactoare din Cernavodă. Pe de altă parte, în cazul în care proiectul reactoarelor 3 și 4 tărăgănează, opțiunea exportului pare cea potrivită. Șeful FCN a afirmat totodată că în acest an fabrica finalizează o investiție de 60 milioane lei în modernizarea producției. Investiția s-a derulat în perioada 2010-2014, fiind din fonduri proprii ale Nuclearelectrica. În acest an, din suma totală sunt alocate pentru investiții 16,4 milioane lei.

Singurul producător de combustibil nuclear de tip CANDU-6 din România

FCN are 400 de angajați și este singurul producător de combustibil nuclear de tip CANDU-6 (37 elemente) din România. Un fascicul are 37 de bare dispuse pe cinci cercuri concentrice, făcute din zircaloy. Din 1995 și până acum FCN a realizat 189 de transporturi cu combustibil nuclear la centrala din Cernavodă, iar anul viitor se estimează că va realiza cel de-al 200-lea transport. Fabrica de lângă Pitești are o capacitate de producție de 12.000 fascicule de combustibil pe an, însă de regulă se produc 10.800 (producție estimată). În fiecare an, cele două reactoare de la Cernavodă consumă 4.800 fascicule de uraniu. Un reactor are 380 de canale cu câte 12 fascicule pe fiecare canal. Un fascicul de combustibil nuclear este echivalentul a 1,1 milioane kilograme de cărbune sau 470.000 kg combustibil convențional sau 363.000 Nmc (normal metri cubi) de gaze naturale.
F. Silvestru

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii