Web Analytics

La ce să (nu) ne aşteptăm de la parlamentarii argeşeni ai PSD

de | 26.01.2017 16:08 | Opinii

Credeați că s-a schimbat ceva cu noua, care în procent de 85% e vechea, echipă de parlamentari a PSD Argeș? Nimic nou pe frontul de vest, aceeași mediocritate, aceeași sete de sinecură lăbărțată pe patru ani.

N-au prins nicio șefie de comisie parlamentară, care, între noi fie vorba, nici aia nu e mare lucru pentru orgoliul unei organizații care se bate cu pumnul în piept că a ras opoziția din județ și se află în Top 10 PSD pe țară. Abia de au apucat  să ciugulească de pe tava puterii legislative două, trei funcții de secretar și una de vice. Și aia de vice pe la mai mult decorativa comisie care se ocupă de românii de pretutindeni, că pe românii din Argeș, gata, i-au rezolvat, au tot ce le trebuie. Probabil d’aia l-au și plasat pe autointitulatul industriaș Velcea, de la uzina Dacia, la Comisia pentru românii de pretutindeni, că la cea pentru Industrii n-a avut loc, deși omul parlește engleza, franceza, inclusiv chermeza, un dialect indispensabil la cantina Camerei Deputaților. Despre Radu Vasilică ce să mai zicem, că „Briliantul” PSD Argeș, acest Adrian Mutu care trage pe nas politică înaltă, este ocupat în această perioadă să pună secretari de stat în zona lui mai veche de interes – pădurile – sau directori la Finanțe, o zonă mai nouă de expertiză, deși el e de meserie profesor. Simonica Bucura nu mai prididește să dea share pe Facebook postărilor lui Liviu Dragnea și Liei Olguța Vasilescu, ca și cum cei doi ar avea timp să-și urmărească zilnic conturile de pe rețelele sociale și s-o treacă pe caiet, de silitoare ce e. Dar probabil că subconștientul lucrează în cazul Simonei, iar prietenii știu de ce. Mircea Drăghici e ocupat cu politica mult prea mare, cea de la București, ca să mai cuprindă și județul Argeș, Cătălin Rădulescu încă își caută locul și nu și-l găsește, iar Gheorghe Marin e anonim, la fel de anonim ca agenții CIA reprezentați de o stea pe peretele de la Langley. În ceea ce-i privește pe bobocii Cristina Stocheci sau Nicolae Georgescu, abia au învățat intrările principale și lifturile de la Casa Poporului, ca să fim prea exigenți cu ei. Ca să rezum, sunt sceptic că actuala echipă de parlamentari PSD va aduce plus valoare județului în următorii patru ani. Sunt previzibili, stătuți și mediocri și au cam aceleași obiceiuri de consum ca în mandatele precedente.
Uitați-vă doar că nu-i invită nicio televiziune din București, la nicio dezbatere. Nu există, n-au suficientă expertiză profesională și nici partidul nu-i trece pe vreo listă cu parlamentarii care să reprezinte PSD în platourile televiziunilor naționale. Ca să fim sinceri, nici nu prea sunt de scos în vitrină și aici îl înțelegem pe Liviu Dragnea sau pe cine face țintarul cu prezența la emisiunile de televiziune. Numai că această realitate tristă ne amputează orice speranță că județul Argeș ar putea ieși din bula neagră de influență și de prosperitate în care orbecăie de câțiva ani. Ne prăbușim accelerat ca județ, iar aleșii noștri se aleg cu vreo 2500 euro lunar în buzunar pe chestia asta, sub formă de indemnizație de parlamentar și alte bonusuri rezultate din suma forfetară. Poate că sună cinic. Dar și mai cinic este că e adevărat.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii