Web Analytics
scris joi, 27.09.2012

La 38 de ani de la inaugurare, Transfăgărăşanul este al treilea cel mai frumos drum din lume

Un nou clasament al celor mai frumoase drumuri din lume realizat de blogul american de lifestyle guylife.com plasează Transfăgărăşanul pe locul al treilea, după un drum din China şi unul din India. Şoseaua Guoliang din China este cel mai frumos drum în această perioadă a anului, conform guylife.  Pe locul al doilea în topul bloggerilor americani s-a clasat trecătoarea Khardung, din India, un drum care traversează munţii la o altitudine de peste 5.000 de metri. După Transfăgărăşan, au mai fost incluse în Top 5 autostrada Karakoram, din munţii Himalaya, şi Ruta 40, din Argentina. Joi, 20 septembrie, s-au împlinit 38 de ani de la inaugurarea Transfăgărăşanului, drumul național care cuprinde cel mai lung tunel rutier din România (887 m) şi este situat la cea mai mare altitudine din ţară, de 2.045 m. Proiectul, o ambiţie a dictatorului Nicolae Ceauşescu de a asigura un drum strategic printre munţi, a fost construit în patru ani, în intervalul 1970-1974. Construcţia drumului a fost deseori criticată pentru metodele de lucru, care au provocat oficial 40 de morţi, dar neoficial câteva sute, conform persoanelor care susţin că au participat la proiect. De-a lungul timpului mai multe publicații de profil occidentale precum și realizatorii celebrei emisiuni Top Gear au plasat Transfăgărășanul pe primul loc în clasamentul celor mai frumoase și spectaculoase drumuri din lume.
Florin Silvestru

Distribuie!

0 Comentarii