Web Analytics
scris miercuri, 24.12.2014

Jurnalistul Doru Bobi şi-a lansat prima carte

Săptămâna trecută, Doru Bobi, unul dintre cei mai experimentați jurnaliști argeșeni, și-a lansat la Muzeul Municipal din Curtea de Argeș volumul „Gura păcătosului”.  Savuroasă și plină de umor, cartea a stârnit un mare interes printre invitații veniți în număr mare la eveniment. Autorul s-a declarat copleşit de prezenţa atâtor personalităţi în sală şi i-a salutat cu multă dragoste pe toţi, printre ei întâlnind prieteni din copilărie, foști profesori, primari, personalități din mediul de afaceri argeșean, dar și politicieni, o bună parte din ei regăsindu-se ca actori principali în textele scrise de acesta. Cartea „Gura păcătosului” relevă faptul că înainte de toate gura păcătosului, adevăr grăiește, textele cărții fiind încărcate de un umor specific zonei noastre.
Autorul are meritul de a fi surprins acest specific local şi de a-l fi redat cu fidelitate, astfel încât eroii săi, o bună parte dintre ei prezenţi în sala de la Muzeul Municipal s-au amuzat copios. Legat de acest lucru, viceprimarul Cristian Mitrofan, a mărturisit că a descoperit în carte episoade ai cărui eroi erau prieteni comuni, amintindu-şi lucruri pe care le credea uitate. Pentru a întări ideea de a nu se opri din scris niciodată, Doru Bobi a primit de la preşedintele ARGCOMS, Sandu Nichita, o statuetă cu un Moş Crăciun cu o traistă plină de cărţi în spate. Alex Vlaicu

Jurnalistul Doru Bobi şi-a lansat prima carte

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...