Web Analytics

Jurnal din cana cu păsări. De ce bat câmpii, Mitică?!

de | 20.09.2018 14:00 | Opinii

01 silisteanu* parodie după filmul lui Lucian Pintilie, interzis înainte de a fi terminat

Am fost întrebat cine este Dumnezeu și… cum îl cheamă și când s-a născut și unde a trăit, ce fel de cerneală are în stilou, dacă se duce la meciuri, dacă joacă polo și poartă bocanci. Apoi, după ce mi-am dat seama că nu mi-am luat pastilele și că doamna de la un centru de copiere de pe Brătianu, după ce a citit articolul acela în care iau apărarea jandarmeriei române (și o voi face mereu fără să clipesc), m-a făcut măgar și pesedist, chestiune care m-a înfuriat teribil și asta pentru că președintele meu, pe viață, singurul politician de 51 de karate e tătuca Băse. Adică să faci un băsist… pesedist mi se pare că te-ai urcat fără bilet pe cisternă! Așa mi-am dat seama că pe rămurica mea e cineva dus cu pluta!
Repede i-am răspuns că Dumnezeu nu este trecut, nu înseamnă… cândva, Dumnezeu nu este viitor, nu înseamnă… mâine, ci El, Dumnezeu, înseamnă PREZENT. All the time, PREZENT. Ca atare, nu facem altceva decât să trăim consecințe. Prin 1972… eram încă elev al Școlii Generale nr. 9. Țin minte învățătoarea. Semăna un pic, ba chiar foarte mult, cu doamna Tamara Buciuceanu! Devenisem deja vedetă după fuga spre București cu trenul la prima clasă! Parcă am scris despre asta! Mă îndrăgostisem teribil de o fată. Ba… de două. Pe prima o chema Viorica. Acum e, cred, în Canada! Țin minte că a lucrat o vreme pentru dl. Florin Goran, fost director la mai multe instituții, un personaj interesant, un om de bun-simț, la un moment dat șef al Gărzii Financiare. Mai frumoasă era însă Pușa Bărbulescu… frumoasăăăăă rău, fiică de polițistă. Pe vremea aceea numărai pe degete femeile… milițian! Vreau să vă spun despre cum l-am văzut eu pe președintele de atunci, Nicolae Ceaușescu. Bre, eram în clasa a patra! Știu asta fiindcă atunci s-a produs o ruptură în metrica vieții mele! Atunci am scris prima mea compunere. Cam toți copiii veneau cu ele ticluite de mămici. Numai eu cu tema nescrisă! Nu îmi plăcea să mă ajute nimeni. Dar atunci, în clasa a patra, am dat lovitura. Tovarășa învățătoare Boboc mi-a citit compunerea. Era, țin bine minte… emoționată. Imediat mi-am făcut primul meu dușman literar… i-am uitat numele! Buuun! Am pierdut repede șirul…. atât de repede! Mda! Iar scriu un pogon și nu duc ideea la capăt…. Ceaușescu…. așa, Nicolae Ceaușescu. Ne-au scos încă de la ora 8 în fața porții, pe trotuar, un șir luuung-lung. Boss a trecut cam pe la 12. La un moment dat, oamenii mari au început să freamăte… Vine… vine, vine tovarășul, uite-l acolo… Și tovarășul… venea într-o mașină decapotabilă. Mergea destul de încet… chiar mi s-a părut că timpul se oprise în loc. Și deodată am văzut cu încetinitorul… imagine după imagine. Ceaușescu avea șapca aceea, stil sovietic, pe care cu toții o știm. Am avut vreme să-i văd ochii… mici, cumva blânzi și… în același timp atât de vioi, erau ca două scântei. În momentul în care a ajuns în dreptul meu… am avut impresia că mi-a făcut cu mâna. Dădea din mâna dreaptă… salutând. Și totuși… nu mi s-a părut. Nicolae Ceaușescu și-a ținut ochii pe mine! De parcă ar fi vrut să mă ocrotească, să mă apere de ceva ce vine cu viteză din oameni, de demult, dintr-un rău uriaș.
Apoi… l-au împușcat în ziua de Crăciun! Eram un băiat în cămașă albă cu un tricolor înfășurat pe mâna stângă! Am plâns… am plâns… am plâns și m-am temut ca nu cumva în ochii lui, în ochii președintelui, un alt copil să fluture batista!
Florian Silişteanu, 13 septembrie 2018, noaptea printre zarzări în Siliştea

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii