A început să mă salute și pe mine lumea! Sentimentul că ești cineva poate fi dăunător. E posibil să exiști la un anumit nivel pentru tipa de la patru, care te citește de când avea 5 zile, de când era în scutece și… Prin 2015, locuiam încă în California, în Sacramento. Pusesem pe picioare, într-un garaj, primul post de radio online în limba română din istoria statului. Dar despre treaba asta, altădată. Chestiunea e că, la un moment dat, a trebuit să dau o fugă în Cancun, în Mexic. Locația e cunoscută, e de notorietate, mare parte din cercul oamenilor de afaceri, fie europeni, fie de pe coastă, plătind binişor pentru un sejur. Pe mine nu m-a dat pe spate. E cea mai mizerabilă zonă de pe pământ. Fusesem avertizat să nu ies în oraș după ora 7 seara. N-am ținut cont. La fiecare colţ de stradă, îngrămădite, una în alta, tarabe, chioșcuri și tot așa. Muzica răsună de oriunde. E un vacarm care te ameţeşte, dar nu te doboară. Muștele sunt la ele acasă, iar tortilia, dacă nu eşti băștinaș, nu îndrăznești să cumperi. Ici-colo câte o frizerie cu 3 pereți. E sufocant de cald. Nu mai fumez de mulți ani. Am însă în buzunar o brichetă Zippo și un pachet desfăcut de Marlboro. Cu o noapte în urmă spărsesem bariera unei găști în care se învârteau bâte de fotbal american. Uneori parcă o caut cu lumânarea. Privesc din nou spre tipul cu cămașă albă, mexican bogătaș de cartier, care stă ca o minoră la îmbăiat. E atât de murdar totul încât îmi spun în gând că nici măcar porcul nu l-aș duce la tuns. În aceeași noapte, pe la ora două, m-am pricopsit cu un pui de otită. Farmaciile sunt multe şi toate au gratii. Cer un antibiotic. Piticania aia de un metru și 50 înălțime și un metru 60 lăţime îmi cere nu știu ce dovadă de la doctor. Mă crucesc, la doi pași în spatele meu e cineva care are marijuana de cea mai bună calitate. A doua zi încetinesc în mintea mea cei mai grași gândaci care ostenesc în vitrina unde se află șorici fiert. Anul 2015, un poet în Mexic!
Duminica trecută am venit de la mare cu marele regizor Toma Enache! Face un film greu de mișto și de valoros cu artiști pe sprânceană. Între chin și amin, un vers dintr-un poem de zile mari scris de acest român care nu e faimos, dar e armân. Umblu cu Jurnalul de Argeş după mine cum umblă cântărețul cu cădelnița după popă. Pe ultima pagină, spânzurat în limba chineză, domnul vice Nedelea. Tac mâlc! Știu povestea pozei! Mă sună de pe un număr fix Olga de la florărie. Are un buchet fix pentru domnul Gigi Stancu. E din partea doamnei Lorena, care fixează poze cu diplomă. Lavinia Năstase în ring cu doamna primar din Ștefănesti. Le știam prietene. Eu țin cu doamna primar.
Tot în Ștefănesti slujește cel mai mare grafician român, Cristian Dragomirescu. Vine luna noiembrie. Pe 17 se împlinesc 3 ani de când a fost ucisă o fată care m-a iubit. Și pe care am iubit-o! Ana Thomas era frumoasă, era un om curat, era diferită de românimea acestui cotidian. Ceea ce am trăit și murit în perioada în care s-a arătat pustia nu se poate descrie nu se poate mima, nu se poate închipui, ci doar mângâia în lumina care ne aduce mereu într-o lacrimă. Voi povesti în Jurnal absolut totul așa cum a fost: tulburător de frumos, de tragic, de incredibil.
Florian Silisteanu – un poet român printre ai lui.
Joi , 25 oct 2018, noaptea în trenul 1641 spre Cluj