Și dacă plănuiam cu un un înainte și nu îmi ieșea. Nu tu acreditare, nu tu legitimație, buletin pierdut și mai bine mă abțin. Peste 15 mii de oameni veniți din toate colțurile țării, de peste granițe, care mai de care mai smeriți, mai zgomotoși și toți și toate acestea pentru ce?! Că să urce cele 36 de trepte! Atâta ne-a despărțit azi, duminică, 25 noiembrie 2018, să urci 36 de trepte că să ajungi în locul unde a poposit Iisus Hristos, fiindcă Salvatorul nostru se pogoară printre noi prin fiecare clopot, prin fiecare bătaie a inimii.
Aproape că uitasem că azi e ziua cea mare: Sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului!
Port un costum elegant, pantofi noi de lac și mici accesorii care dau prestanță unui bărbat, indiferent de situație, cel mai important… ceasul! Pe la metrou, pe la Izvor, mă opresc din mers și dau cu ochii pe rețelele de socializare, media și fel și fel de radio-șanț! Să iau pulsul, cum se zice! Nu zăbovesc mult, fiindcă dau cu ochii de niște troglodiți nefericiți de pe la noi, care, deși n-au pus un bănuț din buzunarul lor pentru ridicarea acestei capodopere arhitecturale, cer socoteală! Că să nu-mi pătez costumul cu scârbă, le dau block și… dăi înainte pe aleile supraaglomerate ale parcului, apoi pe bulevardul care se transformă parcă într-un fluviu vâscos. E ceață, e mohorât, ici-colo bărbați care duc pe umeri copii, fel și fel de lumuliţă care dă brânci să prindă loc, un pic cât mai aproape de Dumnezeu! Hopaaa! Aproape că nu se mai poate înainta! Jandarmi călare, oameni în vârstă, mulți copii, voci care dau în vileag zonele Moldovei, Ardealului, Olteniei. Mulți preoți, călugări și… o plăcută stare de… foarte bine! După cum am scris și la început, nu m-am îngrijit de acreditare și nici de luatul cu asalt al prietenilor de prin presă mare de la capitala! Deși e puhoi de lume, nimeni nu pare să se agite să se îmbulzească. Ici-colo pancarte cu numele a câteva județe. Nu văd nimic cu… Argeș! Când și când ridic fruntea spre vârful catedralei. Mi se pare o navă cosmică abia coborâtă din cer. Norii de ceață care o învăluie îți dau senzația că sunt aburii motoarelor încinse de frecuşul cu atâtea și atâtea sute de galaxii. Bine organizat totul. Cameramanii la locul lor, fotografii la fel, fel și fel de voluntari seminariști, fiecare știind precis care cu ce treabă. Mă trezesc deodată bătut pe umăr! E prietenul meu Serafim, pe care dumneavoastră nu îl vedeți, că nu se lasă El văzut! Îmi șoptește în timpan să iau direcția unui culoar special și nu stau pe gânduri și pas după pas cuceresc teritoriul. Fel și fel de gradați care sunt că vulturii. Pe toți îi legitimează, îi îndreaptă, li se sugerează. Numai pe mine nimeni să mă ia la rost! Și mă trezesc deodată cel mai norocos om de pe pământ! Aproape că îmi vine să plâng… Surprind cu aparatul foto marea de oameni. Cadru după cadru ba cu mulțimea, ba cu porțiuni din Catedrală. Nimic nu vreau să-mi scape. Sunt la limita dintre zona care desparte platoul spre intrare și treptele care duc departe… spre pământeni. Deodată apar că din senin cele mai înalte fețe bisericești ale Europei, coborând din Ierusalim și până dincolo de Dunăre. Caut cu iuțeală cosmică printre sfinţiţii părinți. Ba chiar nu mă potolesc și trag de mânecă un stareț să îl întreb dacă a văzut cumva în soborul întâistătătorilor și persoana arhiepiscopului nostru Calinic. Omul se uită la mine un pic mirat și… și zice: „Nu, nu l-am văzut!” Mă întunecă cumva și prind totuși un pic de inimă să fac câteva poze, că acușic se sună din trâmbița cerului… adunarea! Și cum privesc așa spre patriarh și ceilalți mă opresc brusc! E chiar arhiepiscopul nostru, ÎPS Calinic. Repede mă vede și mă salută, deloc discret! Ba chiar zâmbește și, în timp ce mă salută, le spune ceva celorlalți arhiepiscopi din jur care și dânșii mă privesc zâmbind. Îmi trece prin minte un înger și deodată inima mea tresaltă de mulțumire duhovnicească, îmi zic că oi fi și eu un episcop te pomenești… Cum ar suna să zicem Episcopul Florian al distanței și apelor minerale Silișteanu! Brrrrr! Mândru nevoie mare că Vlădica al nostru este singurul mare cărturar, membru al Uniunii Scriitorilor, dau și eu și fac plecăciune ca un soldat român care duce mâna dreaptă la inimă.

Grandios, nemaiîntâlnit, tulburător de emoționant și frumos

Înalții prelați coboară cele 36 de trepte și în doar câteva minute între nava cosmică și pământeni rămâne un aer tulburător de liniște. Doar grupul de ziariști care l-a încolțit pe domnul Gigi Becali face ca în jurul lumii să se învârtă un curcubeu. Nu ratez ocazia să pun eu prima întrebare: „Frate Gigi, de câte ori ești dumneata bucuros azi?” Nu pare surprins de atitudinea mea! Se uită cu ușoară simpatie la jurnaliști apoi mă privește și spune răspicat: „EEEuuu, aziiii am fost fericit de un milion de ori!”
Aplaud în sinea mea gestul domnului Becali, care a donat… două milioane de dolari! Încetul cu încetul începe organizarea celor care vor intra în Altar! De această dată au voie și femeile. Și încet încet cele 36 de trepte numără mii și zeci de mii de pași: pe o parte urcă, iar pe cealaltă coboară. Zici că asta e tot și că măreția e de nota zece. Abia când dai cu ochii de interiorul catedralei începi să te întrebi dacă nu cumva visezi, începi să te ciupești și aceasta fiindcă totul pare ireal, pare din altă lume. E grandios, e nemaiîntâlnit, e tulburător de emoționant și frumos. În interior încă mai sunt să intre în Altar cei peste două mii de invitați.Vor intra și ceilalți peste 15 mii. La miezul nopții dintre duminică, 25 noiembrie 2018, și luni, 26 noiembrie, alte mii de oameni așteptau să treacă prin Altarul în care Moaștele Sfinților vindecau în noi ce era de vindecat. La ieșire fiecare creștin primea în dar o pungă cu mici atenții, printre care o insignă foarte frumoasă care reprezintă această miraculoasă construcție care s-a ridicat în opt ani.
Dintre toate distanțele Lui Dumnezeu cea mai frumoasă este iubirea din oameni!
Iată și câteva date tehnice mai puțin cunoscute despre Catedrala Mântuirii Neamului:
– iconostasul conține 130 de portrete
– pictorul Daniel Codrescu duce mai departe tradiția lui Marcel Codrescu (tatăl), preluată de la Iosif Vas
– suprafața este de 400 mp
-catedrala are 18 m înălțime
– toate lucrările sunt în mozaic (cel mai impunător din istoria bisericii ortodoxe)
– mozaicul este alcătuit din peste 4 milioane de pietricele de Murano
– fiecare culoare a pietricelelor este făcută după rețete diferite, deci nu este aceeași rețetă pentru toate culorile
– proiectarea catedralei a început într-un atelier unde uceniceau 30 de persoane
– catapeteasma poate fi privită de sus în jos și de jos în sus
– mesajul transmis de iconostas este de întărire în credință
– pentru durabilitatea ei, pictura mozaistică este considerată pictura veșniciei (sunt mozaicuri neatinse de degradare și de 2 mii de ani)
– din punct de vedere artistic, mozaicul are însușiri rare, deoarece lumina poate reacționa în fel și chip
– pietricele sunt ușor concave tocmai ca să dea ocazia luminii de a se juca
– pietricele importate din Veneția
– pietricelele sunt făcute în peste 2500 de nuanțe.

Florian Silişteanu – un poet român printre ai lui
25 noiembrie 2018, Bucureşti