Fac ce fac și mă întorc la luptele intestine din PSD Arges. Odinioară, pe vremea lui Constantin Nicolescu, filiala era organizată disciplinat, după sistem uzinal. Acum lasă impresia unei organizații de tip tribal, o Libie deșertică din toate punctele de vedere și care nu-și revine în epoca post Gaddafi. Clanurile își dau la gioale unele altora, în funcție de resurse, grade de cumetrie și după facultăți, vorba lui Moromete. Unii s-au baricadat în nord, unde au pus fundul pe câteva puțuri cu petrol luate cu japca, alții își fac veacul în oazele din centru, înghesuind cămile la umbra vreunui pâlc de palmieri. Cei din sud și-au ridicat moschei în care să-și cultive propriul ego, hiper-cenzurat până acum pe motiv de Muammar El Costică, iar cei nenăscuți bat cu piciorușele în burtica mămicilor gravide să le rezerve din timp o funcție în partid. Ar mai fi Radu Vasilică, beduin şi fin, însă el e valoare în sine, nu se poate împerechea cu plebea fiindcă sângele lui e albastru de metil, comercializat la kil. Tragem linie și adunăm. Ce rezultă? Deșert și mediocritate. Plecarea lui Nicolescu a generat un crater ce nu va putea fi acoperit prea curând. Orgoliile se vor ciocni periodic, facțiunile vor încerca să preia puterea la intervale regulate de timp, slăbind inevitabil partidul. Istoria e ciclică, orice imperiu decade la un moment dat. Să fi venit și rândul imperiului bizantin care a fost până acum PSD Argeș? După reglările de conturi de săptămâna trecută, consumate chiar în prezența premierului Ponta, răspunsul e da. După absența concurenței reale la PSD, pe piața politică din județul Argeș, răspunsul e nu.
   
Recunosc, aș fi vrut să scriu mai mult și despre opoziție, despre sufletele moarte de la PDL, Partidul Mișcarea Populară și, mai nou, PNL, partidul fără sex din punct de vedere politic, însă n-am niciun motiv. Ele sunt ca și Boeingul malayezian, dispărute de pe orice radar, de aceea nici nu cred că vor fi găsite prea curând. În orice caz, sigur nu până la alegerile europarlamentare și pentru președinția CJ. În atari circumstanțe catastrofice din punct de vedere al alternativei politice, ce așteptări mai putem avea, ca și județ, în viitorul apropiat? Niciuna. Am ajuns o enclavă de non-interes pe o hartă a influenței economice și politice care se actualizează în timp real la nivel național. Plecarea (sau evacuarea PNL) din guvernul Ponta a eliberat câteva zeci de posturi de secretari de stat și șefi de agenții guvernamentale și Argeșul n-a ocupat una, nici măcar din greșeală. Suntem pe nicăieri ca județ. Zburăm atât de jos și atât de anonim, încât niciun radar nu ne mai poate intercepta. De ce?  Din cauza lor, pentru că neputința are întotdeauna un nume.
Gabriel Grigore