# Afacerea Megacaritas. Avocatul Tiberiu Iordache (foto) face dezvăluiri după 20 de ani. Săptămâna trecută, fostul judecător Tiberiu Iordache i-a încăierat pe magistrați cu avocați și totul a culminat cu amenințarea unui boicot fără precedent la adresa instanțelor argeșene. Printr-o decizie a Adunării Generale Extraordinare, Baroul Argeş a întrerupt activitatea de asistenţă judiciară din cauza avocaturii clandestine acceptată de Tribunalul Argeş. Decanul Alin Postelnicescu a declarat că avocaţii din Baroul Argeş doresc semnarea unui protocol cu instanţele argeşene prin care acestea să nu le mai permită anumitor apărători (vizați sunt cei din Baroul Bota) să pledeze.

Una dintre persoanele non grata, de altfel și menţionat în comunicat, este Tiberiu Iordache. Personaj controversat al anilor 2000, fost învăţător, poliţist, avocat, judecător, apoi zilier şi taximetrist în America, după ce a fugit ca să scape de o condamnare la închisoare, Tiberiu Iordache a acceptat în premieră să vorbească despre viaţa sa ca un roman. Acesta ne-a dezvăluit de ce nu este dorit în Baroul Argeş, cine sunt magistrații care au jucat la Megacaritas, jocul de întrajutorare de la care i s-a tras pedeapsa cu pușcăria și, atenție,  judecătorul care l-a sfătuit să fugă din țară pentru că va fi condamnat.  Alte dezvăluiri marca Tiberiu Iordache: cum a  fugit în anul 2000 în SUA, cum a lucrat ca zilier și mai apoi ca taximetrist în Chicago, cum a încercat guvernul român, fără succes, să-l extrădeze şi cum l-a trimis SIE după el, la Chicago, pe generalul George Căunei, soțul notăriței cu același nume din Pitești. Și asta nu e totul. Iordache mai povestește și cum s-a întors după 10 ani de exil în România, după ce pedeapsa  i s-a prescris, și cum a învins statul român la CEDO, chiar anul acesta, pentru cele 8 zile de detenție făcute la întoacerea în țară. Atunci, în 2011,  a fost săltat direct de pe aeroportul Otopeni, iar România a trebuit să-l despăgubească cu 5000 de euro.  Dar, mai multe în interviul pe care vi-l prezentăm în continuare.

Tiberiu Iordache, cuiul lui Pepelea în boicotul Baroului Argeș asupra Tribunalului

# Sunteţi sau nu sunteţi avocat, domnule Iordache? Și de ce colegii din Baroul Argeş nu vă permit să vă exercitaţi profesia?
– Din 2011, după ce vreme de 20 de ani am activat în vechea structură, Baroul Argeș, mi-am dat seama că Uniunea Bota respectă regula unei activităţi liberale şi că nu trebuie să dai bani pentru examene şi nici alte biruri pentru întreţinerea unor persoane din Barou. Ce şi-au spus ei: «Ne ia Iordache clienţii!» Problema este alta, nu că le iau clienţii, că nu le iau niciun client, eu am fost douăzeci şi ceva de ani avocat în baroul ăsta. Am stat aproape zece ani judecător. Nu am declanşat eu boicotul! Un protocol împotriva avocaţilor Uniunii Bota este împotriva legii. Este un şantaj la adresa judecătorilor pentru că a fi avocat înseamnă să exerciţi o profesie liberală. Este un atac fără precedent împotriva independenţei judecătorilor şi al dreptului clienţilor de a fi apăraţi. Nu se poate încheia un protocol, e o prostie pentru că judecătorii sunt inamovibili, nu pot impune unui judecător o anumită conduită în instanţă, când el este independent. Cum poate un judecător să spună că împuternicirea, actele mele sunt false, cu clientul după mine, cu angajament?… Acum, ştiind despre ce este vorba, cei mai mulţi magistraţi nici nu mai discută cu ei aspectul acesta. Un tribunal reprezintă o putere judecătorească, iar un barou – o activitate liberală. Dacă există o decizie a CSM, organul suprem de putere judecătorească, cum poţi tu să nu recunoşti un avocat, dacă nu există o scoatere în afara legii a Uniunii Bota, în cazul meu?!
# Și totuși nu v-au mai primit în Baroul Argeş, după ce v-ați întors din America.
– Nu m-au primit în Baroul Argeş pe motiv că am fost condamnat. Dar în Legea 51 spune că un avocat nu mai poate să-şi exercite profesia dacă săvârşeşte o faptă penală în îndeplinirea atribuţiilor de avocat. Ori, la data respectivă, atunci când am făcut fapta, eram judecător şi, mai mult decât atât, când am plecat în America, am făcut cerere de a fi suspendat din Baroul Argeș. Mi-au rupt această cerere şi la prima şedinţă m-au exclus în mod ilegal din barou. Nu dau înapoi timpul şi nu vreau să fac mare caz din chestia asta, dar am fost o victimă. O victimă a unor împrejurări nefaste la vremea respectivă, cu nişte nenorociţi. Un procuror al dracu de aici de la Bascov, care a și murit, Şerban îl chema, și care era director în Parchetul General. Eu, ca magistrat la Judecătoria Pitești, am avut un proces  cu un dosar care era până atunci al judecătorului Perşu (acum la Tribunalul Comercial, n.red) pentru o casă în zona cinematografului Lumina. Eu, de fapt, intram la Penale, dar într-o zi nefericită am intrat în acel proces. Am dat casa şi pământul adversarilor acelui procuror. Dacă venea atunci şi spunea, vorbea cu noi, îi dădeam dracului casa, dar nu am ştiut. Cert e că de atunci procurorul Șerban a prins o ură pe mine fără să mă cunoască și fără să îl cunosc. Ghinionul meu a fost că a ajuns procuror şef  Direcţie Cercetări Speciale din Parchetul General, prin ’92-’93.

Minu Bădoi, omul negru pentru Iordache și justiția argeșeană

# Bun, dar dincolo de acest amănunt biografic nefast, cum îi ziceți, aţi fost implicat în afacerea Megacaritas.
– Vă explic. Pe când eram judecător am avut ghinionul să mă despart de soție. Nevastă-mea a fugit cu unul mai mic cu 14 ani decât ea şi m-a lăsat cu două fete. Una  pe clasa a noua, la Liceul Economic şi una pe clasa a opta. Am rămas singur cu ele, că, de atunci, pe mama lor nici că am mai văzut-o. Fata nu mi-a mai luat nici treapta la Liceul Economic. Şi eu, atunci, m-am dus la directoare, care mi-a spus că nu am ce face decât să treacă la seral. M-a sfătuit să mă duc la cineva să-mi dea o adeverinţă că lucrează. Dar era mică, fata avea 15-16 ani, şi m-am dus la ăsta, la Minu Bădoi, care a făcut apoi jocul Megacaritas. Îl cunoşteam pentru că îi fusesem avocat. L-am rugat să-mi dea o adeverinţă că fata mea lucra la el pentru că îmi trebuia la liceu, ca să o bag la seral. Bădoi avea o firmă, vindea cafea din Austria. Am făcut o cerere şi mi-a dat o adeverinţă, cum că fata mea lucrează la el. Aşa am intrat în mocirlă. În ’94, eram judecător la Judecătoria Pitești şi Minu Bădoi a venit peste mine cu fel de fel de solicitări. Că să îl ajut pe ăla, că să îl ajut pe ălălalt… În final a venit să îmi spună să îl ajut să facă un joc de întrajutorare, începuse nebunia cu jocurile de tip Caritas. Eu i-am spus că nu pot, că nu mă ocup eu cu treburile astea, că sunt la Secția Penală și l-am trimis la judecătoarea Griga (actuala Miriţă de la Curtea de Apel Pitești, n.red.) să îl ajute cu întocmirea actelor. Era o formalitate. I-a făcut asta actele şi apoi el a dat zvon prin instanțe, şi așa s-au înscris toate judecătoarele și judecătorii, grefierele, domne’, la jocul ăsta. Mai erau şi de la Procuratură şi notari, și polițiști, și Pendiuc… era o întreagă nebunie.
# Și ce a urmat?
– Cum de la Tribunal și de la Judecătorie s-au înscris toţi, așa m-am înscris şi eu. L-au chemat pe Bădoi acolo, ăsta a venit imediat cu bodyguarzii în sediul Tribunalului, că așa umbla pe atunci, şi s-au înscris toţi. Bădoi a gândit aşa: «strâng 100 de inşi, pe urmă dau în presă şi fac publicitate cu cei care au câştigat, toţi procurorii, judecătorii, poliţiştii, iar  după ce vede lumea cine a câștigat,  vine puhoi să se înscrie la joc». La final, nici Bădoi nu a mai luat nimic pentru că s-a închis jocul. I-au luat actele, tot, şi a rămas cu banii daţi de la el. Asta e realitatea, el a plătit banii către judecători de la el. Plăteai 300 de lei şi Bădoi îţi dădea 1,2 milioane lei înapoi. Diferenţa era din buzunarul lui, iar el a acceptat să premieze judecătorii înainte de începerea jocului sperând să recupereze apoi din puhoiul de înscrieri. Ăştia de la SRI au venit şi i-au închis jocul şi nu a mai avut cum să încaseze şi să-și scoată banii înapoi. Pe urmă a venit peste mine, că mă cunoştea, să îi determin eu pe judecători să îi dea înapoi banii cu care îi premiase. Erau vreo 9 milioane lei, cam aşa, bani foarte mulți la vremea aceea. Ne-am certat şi m-a ameninţat. Şi ştiţi ce a făcut apoi? Pe baza acelei cereri pe care o făcusem, în urmă cu doi-trei ani de zile, ca să angajez fata la el, mi-a trecut fata ca fiind asociată cu el în firma care a organizat jocul (SC Dama cu Camelii, așa se chema societatea în care apăreau ca asociați Dumitru Bădoi și Lavinia Iordache, n.red). A modificat pur și simplu statutul… Vedeţi, s-au scris multe, dar realitatea nu s-a spus niciodată. Realitatea o ştiu doar eu pentru că eu am avut toate actele, tot dosarul. El, premeditat, s-a dus în baza acelei cereri pentru angajare făcute de mine şi a trecut-o pe fata mea în societate, ca fiind asociată cu el. S-a dus la notara asta care a murit în accident de mașină, Alice şi nu ştiu cum (Alice Vasiliu, n.red) care i-a perfectat actul de asociere cu fiică-mea, în fals.

Nume de judecători premiați la Megacaritas

# Ce judecători au fost premiați atunci cu bani, alături de dumneavoastră? Vă întreb asta și pentru că sunt voci din Baroul Argeș care susțin că tocmai din acest motiv vi se dă voie acum să pledați ca avocat,  pentru că îi țineți   în şah pe judecătorii care au câștigat atunci la Megacaritas, dintre care unii au ajuns chiar șefi de instanțe. Un șantaj peste ani, cum s-ar zice…
– Păi erau Mihai (fostul președinte al Judecătoriei Pitești, care și-a pierdut și scaunul în urma acestui scandal), Gigel Diaconu (actualul șef al Curții de Apel Pitești), Aurică Cocaină, Doru Mercan (actualul șef al Secției Penale de la Curtea de Apel), Popa, judecătoarea Miriță și toţi ceilalți. Şi, după ce au văzut că s-a închis jocul, au venit toți peste mine. Unii i-au dat banii înapoi lui Bădoi. Nu mai ştiu exact care, dar am fost eu care am restituit banii, a dat Gigel Diaconu, Cocaină, Popa, a dat Mercan… Erau peste o sută de inşi, domne’, înscriși înainte de începerea jocului, inclusiv oameni grei din Prefectură și Primărie. Cert e că  doar eu am fost reclamat, dintre oamenii din justiție, că m-am aflat în spatele jocului. Iar eu nu am avut nicio legătură, pentru că Bădoi a fost cel care a înscris-o în fals, pe fiică-mea, în actele de la Megacaritas. Acum, în scandalul meu cu Baroul Argeş sunt în discuţie patru procese. Membrii completelor de judecată, de acum, erau copii atunci când a fost povestea cu Megacaritas. Ce șantaj se poate face la ei? E o aiureală. Prima sesizare care mi s-a făcut a fost în 2011, când am revenit ca avocat, nici nu ştiam de existenţa acestei Uniuni Bota. Vroiam să mă întorc în America să muncesc, dar m-am întâlnit la Bucureşti cu marele profesor Ion Neagu, îmi fusese profesor şi era văr primar cu a doua soţie a mea. El a fost cel care m-a sfătuit să mă înscriu la Baroul de Avocați al lui Pompiliu Bota. M-am interesat, erau deja 50 avocaţi şi aici, în Argeş, din partea Baroului Bota. Vă dau și câteva nume – Roată, Velea, Florescu, Negoescu, Popescu Mirela, unul Jianu, unul Ispas, de pe la Domneşti. Am văzut apoi și decizia CEDO pe chestia asta, prin care și-a câștigat dreptul de a profesa Baroul Bota, apoi m-am interesat cum funcţionează Uniunea şi ce hram poartă. Am văzut sute și mii de hotărâri de neîncepere a urmăririi penale, de achitări, în legătură cu  membrii acesteia. În 2011, când s-a pus prima dată în discuţie la Judecătoria Piteşti, instanţa m-a considerat avocat. Unii nici nu au luat în discuţie solicitările celor din Baroul Argeş. Vă daţi seama, am zeci de procese și angajamente, am plătit mii de lei la Finanţe, taxe pe anul 2011. De unde şi până unde avocatură clandestină?! Tot în anul ăla, am fost contestat la Câmpulung, la judecătoarea Otilia Vişoiu, care a constatat că sunt avocat. Alt proces în care mi s-a constatat calitatea de avocat a fost la judecătoarea Violeta Olteanu. În fine, inclusiv la Înalta Curte, judecătorii Ioana Bogdan și Ionuț Matei, cei care l-au condamnat pe Adrian Năstase, mi-au recunoscut calitatea de avocat și mi-au permis să pledez. E vorba de un complet trăznet. Judecătoarea Ioana Bogdan chiar m-a întrebat de ce m-am retras de la Curtea de Apel Pitești, unde o apăram pe aceeași creștină, Puișoru Geta Preduța, acuzată de evaziune cu țigări în Piața Ceair. Și i-am spus că mi-a fost contestată calitatea de avocat.  La care dânsa mi-a răspuns că nu din cauză că fac parte din structura Bota n-am fost lăsat să pledez la Pitești, ci pentru că ”nu am fost încălţat cu ghete roşii”…Înțelegeți și dvs. ce vreți. Ultima chestie care le-a pus capac celor de la Barou a fost la Tribunal.  Conducea ședința o judecătoare, Babalâc, care le-a replicat «noi, judecătorii, nu suntem triori de avocaţi, sunteţi legali toţi atâta timp cât aveţi acte». În dimineaţa de 9 mai a.c, preşedintă de complet la Tribunal era Cornelia Dumitrescu. Strigă dosarul, vorbeşte despre adresa depusă, îi arăt documentele, eram pregătit și cu deciziile altor instanţe din ţară în care s-a ridicat aceeaşi problemă, și doamna judecătoare Dumitrescu constată că am calitatea de avocat.  Ca atare, cei din Baroul Argeş au înnebunit şi așa au decis să facă adunare generală ca să boicoteze instanțele din Argeș.

”Am fugit în America cu câteva zile înainte de a se pronunța sentința”

# Să revenim la cum au decurs ancheta şi procesul dumneavoastră, în urma scandalului Megacaritas, care v-a atras și condamnarea la pușcărie.
– Păi, reclamaţia a ajuns la procurorul ăsta, la Şerban, care de abia mă aştepta, şi apoi la un procuror de la Parchetul General, unul Cârcel. A început ancheta, eu mi-am dat demisia din magistratură şi atunci am încercat să explic. În prima fază, Parchetul General mi-a dat scoaterea de sub urmărire penală. A urmat apoi, din ’94 până în ’97, tot scandalul pe care îl știți.  În ’97, ancheta ajunge la unul Calomfirescu, căruia i s-a dat ordin, «mă, îl trimiţi pe ăsta în judecată, indiferent că e vinovat, că nu e vinovat». Şi a făcut rechizitoriu pentru instigare la fals. Eu pentru asta am fost condamnat. Nu pentru înşelăciune, nu pentru implicare în Megacaritas. Nici Bădoi nu a fost condamnat pentru înşelăciune cu Megacaritas, ci pentru fals şi pentru alte afaceri necurate, cu niște tir-uri cu zahăr sau cam așa ceva. Pentru că, trebuie să știți, în Megacaritas nu a fost nimeni înşelat. Toţi banii pe care i-au luat judecătorii de la Bădoi erau banii lui Bădoi. Judecătorii n-au depus niciun leu, doar au fost premiați. Așa se și explică de ce nimeni n-a reclamat niciun prejudiciu. La Braşov, în ’99, m-au achitat, însă mi-a făcut recurs tot Şerban ăsta. Așa am ajuns la Înalta Curte şi m-a judecat Mircea Aron, care e acum judecător în CSM. Aron fusese procuror la Curtea de Argeş, fusese coleg şi prieten cu mine, pentru că o perioadă am fost avocat la Curtea de Argeş. Era pe 13 februarie 2000, ţin minte ca acum. Şi nu s-a dat pronunţarea decât pe 6 iunie. După aproape 5 luni, intrasem în panică. Cum îl cunoşteam pe Aron, am zis ia să mă duc să vorbesc cu el, să văd ce se întâmplă. M-am dus la Tribunalul Suprem, am aşteptat, am vorbit cu el şi mi-a zis sincer: «Măi, Tibi, situaţia e nenorocită! Te condamnăm sau ne găsim de lucru în altă parte. N-avem încotro! Pleci şi tu pe undeva, două-trei luni de zile, între timp o să-ţi dăm o pedeapsă în care să-ţi greşim sentinţa, ca să ai timp să fugi din țară». Pentru fapta asta, de instigare la fals,  pedeapsa e de la 6 luni la 3 ani. «Nu îţi dăm trei ani, mi-a spus judecătorul Mircea Aron, îţi dăm doi ani şi şase luni. Şi îţi mai dăm spor.» Or nu se mai putea da spor decât dacă instanţa constata că pedeapsa maximă e neîndestulătoare. Şi, greşind ei aşa, atunci era recurs în anulare, puteai să faci memoriu prin Parchet, Parchetul declara recurs în anulare, se repunea dosarul pe rol, se constata că este greşită individualizarea şi se relua procesul. Şi aşa am și făcut. Eu am fugit în America cu două-trei zile înainte de a se pronunţa sentinţa. Mi-a spus ăsta, Aron, că aşa se va pronunţa sentința şi aşa s-a și pronunţat. Prin urmare, am fugit. Apoi am făcut contestație la CEDO şi statul român mi-a și plătit 5000 de euro. O dată pentru faptul că am fost condamnat nelegal și a doua pentru că, la întoarcerea în țară, m-au ținut 7 zile ilegal în arest, la Brașov.  

”Trei nopţi am dormit în parcurile de lângă lacul Michigan”

# Povestiţi-ne despre cum aţi ajuns în America şi cum aţi trăit acolo.
– Perioada trăită în America a fost un calvar. Când am fugit, aveam o viză  de turist cu chemare. Eram prieten cu Alex Diaconu, patronul de la Hanul Merişani, care a murit între timp. L-am ajutat cu cumpărarea hanului și așa am rămas prieteni. Ca să se recompenseze față de mine, s-a dus la Ambasada SUA şi mi-a făcut rost de viză pe 10 ani. Așa am ajuns mai târziu în America, la Chicago, unde locuia el. Când am pus piciorul în SUA nici nu ştiam măcar cum se zice «unu» pe englezeşte. Cum sunt românii, atunci când ai nevoie de ei, Diaconu nu m-a primit la el acasă decât o noapte. A zis că nu mă înghite nevastă-sa și că nu mai pot sta. A trebuit să-mi iau bocceluţa şi să plec. Vreo două, trei nopţi am dormit pe nişte bănci, pe malul Lacului Michigan. Era vară și aveau nişte parcuri frumoase. A treia noapte m-a prins poliţia. Nu ştiam să vorbesc limba lor, m-au dus la secție, au adus un translator și așa am putut să le spun că am venit la un prieten și că nu l-am găsit… Aveam vreo 4-5000 de dolari la mine, le-am arătat banii, și ei mi-au recomandat să merg la un hotel, numai că la hotel era vreo două sute şi ceva de dolari, foarte scump. Oricum, mi-au spus că trebuie să găsesc un loc să dorm, iar când mi se termină banii să plec în ţară. Norocul meu a fost că aveam viză, așa mi-au și dat drumul să plec. De la poliție am ajuns la un fast food, unde am intrat pentru că eram nemâncat. Am luat un cheesburger şi, stând eu şi gândindu-mă la situaţia în care mă aflam, am auzit vorbindu-se româneşte puţin mai încolo. Era un român, stabilit de mai mulţi ani acolo, în Chicago, iar ceilalţi care erau cu el vroiau să muncească. Ăsta zicea că are o casă de reconstruit şi vroia să le plătească 5-6 dolari pe oră. M-am apropiat de ei, am intrat în vorbă, le-am spus ce e cu mine și m-au întrebat dacă vreau să muncesc. M-au dus într-un beci al unui bloc să stau. Erau trei-patru paturi într-o cameră. Am început să muncesc, să sap şanţuri, să demolez ziduri, asta vreo câteva luni. Erau cam 50 de dolari pe zi, primiți la negru bineînţeles. Apoi, la o biserică unde veneau români, am cunoscut pe cineva care m-a băgat om de serviciu la un azil de bătrâni. Am muncit cu ziua, două-trei zile aveai să lucrezi, apoi nu aveai… Până la urmă, am găsit un om mai tare, un român plecat mai demult acolo și cu putere economică. Soţia lui mi-a făcut cunoştinţă cu o doamnă cu care era prietenă şi așa m-am căsătorit cu fata asta, care era cetățean american. Mi-a făcut acte, am devenit rezident al SUA şi, după aia, s-a schimbat treaba. Dar nu aveam de gând să rămân acolo niciodată. Am început să vorbesc limba, am devenit taximetrist în Chicago și câștigam între 2000-3000 de dolari pe lună. Plăteam cam 400 de dolari taxe pe săptămână şi băgam benzina. În rest, ce câştigam erau banii mei.  Mai eram angajat şi la un departament de asistenţă socială. A trecut timpul, au trecut anii, dar număram ziua, minutul, ora, până când se împlinea termenul să plec în ţară. Am venit exact când s-a prescris pedeapsa. Ea, soția mea, americanca de origine română, nu a mai vrut să mă urmeze în țară. 

”SIE l-a trimis după mine pe generalul Căunei”

# Dar cât aţi fost fugar în America, nu s-a încercat extrădarea dvs.?
– Ba da. M-au dat în urmărire prin Interpol. Au încercat să-mi facă şi extrădare în 2006, când era ministră Monica Macovei, dar asta, fiind deşteaptă, a zis «stop cu extrădarea din SUA, că nu avem niciun tratat, iar el este căsătorit acolo cu un cetăţean american, iar extrădările se fac prin Departamentul Securităţii Statului din SUA şi trebuie ca el să fi comis anumite infracţiuni grave, ca omor, spionaj, droguri»… şi nu au putut să mă extrădeze, deşi au făcut solicitare în acest sens. M-au căutat și ăştia de la Serviciul de Informaţii Externe. L-au trimis pe Căunei (generalul George Căunei, n.red), care a venit la Chicago, cu o poveste… A venit direct acasă la Diaconu ăsta, patronul de la Hanul Merișani, că îl cunoştea. Iar ăsta m-a invitat și pe mine într-o seară, ca și cum ar fi fost așa, întâmplător. I-am spus lui Căunei în față că știu că a venit după mine, iar el a început să-mi explice că nu mai e în servicii și că a venit la Chicago ca om de afaceri. Cei de la SIE vroiau să mă localizeze, nu ştiau precis unde mă aflu în SUA. Dacă eram dat în urmărire, ei trebuiau să ştie precis unde sunt, ca să poată face cererea. Iar cererea pentru extrădarea mea s-a făcut la scurt timp după ce Căunei a revenit în ţară. Numai că eu eram căsătorit cu o americancă, aveam statut de rezident și n-au mai putut.
# După toată povestea dvs de viață, incluzând aici și ultimul scandal dintre dvs și Baroul Argeș, vă pare rău că v-aţi întors în România?
– Nu, nu îmi pare rău. Nu era de mine, la vârsta mea, să mai stau pe acolo, printre străini. Am fugit la 51 de ani şi m-am întors la 61. Însă dacă mă duceam în America pe la vreo 20-30 de ani, poate că nu mă mai întorceam.

Interviu realizat de Alina Crângeanu