
Un fenomen real care ia amploare în școli este bullying-ul, fie el verbal, fizic sau online. Elevii pot fi intimidați, hărțuiți, amenințați cu bătaia, umiliți în public sau excluși din grup din cauza particularităților și, din păcate, deși subestimate, efectele asupra victimelor sunt copleșitoare. Încă din 2024, „Jurnalul de Argeș” a demarat campania de presă „Fără bullying în școlile argeșene”, prin care am adus în lumină eforturile de prevenire a violenței școlare.
Elevii care au participat în acest an școlar la activități preventive anti-bullying sunt invitați să se înscrie la cea de-a IV-a ediție a Concursului Național „Școli fără bullying”, organizat de Salvați Copiii România. Elevii pot participa în echipe de 3–10 persoane, alegând una dintre cele două secțiuni: Creativă – adică să realizeze afișe, clipuri video, benzi desenate sau alte materiale de comunicare cu mesaj antibullying sau secțiunea Proiecte, și trebuie să povestească despre activități reale desfășurate în școală în care s-au testat soluții practice pentru prevenirea bullying-ului.
Echipele câștigătoare pot obține amenajarea unui „Safe Space” (spațiu sigur) în școală, alături de cărți, jocuri și suport educațional din partea Salvați Copiii. Pentru toate detaliile despre concurs, criterii și calendar, consultați Regulamentul concursului. Înscrierile sunt deschise până pe 11 mai 2026 și se fac online, completând formularul de înscriere de pe site-ul www.farabullying.ro.
Citește și Campania „Fără bullying în şcolile argeşene”. Iniţiativă legislativă pe tema „Majoratului Digital”



0 Comentarii