Web Analytics
scris luni, 30.07.2018

ISU Argeș, locul I la Concursurile Serviciilor Profesioniste din domeniu

Lotul reprezentativ al ISU Argeș a câștigat locul I la Concursurile Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență, faza zonală.

Munca, dăruirea, pasiunea, devotamentul și profesionalismul ce îi caracterizează și-au spus, încă o dată, cuvântul. Concursurile, organizate în perioada 25 iulie-27 iulie a.c. de ISU Olt, au o tradiție de peste 40 de ani și se desfășoară în fiecare an cu scopul îmbunătățirii deprinderilor specifice pentru intervenția în situații de urgență.

La această etapă au participat echipaje din cadrul Inspectoratelor pentru Situații de Urgență Argeș, Giurgiu, Teleorman și Olt.

Întrecerile s-au desfășurat la sediul ISU Olt și pe Stadionul 1 Mai din Slatina, iar echipajele au avut de parcurs patru probe de concurs: Scara de fereastră, Pista cu obstacole pe 100 de metri, Ștafeta 4×100 de metri și Realizarea dispozitivului de intervenție la motopompă.

După parcurgerea tuturor probelor, competiția a fost câștigată de pompierii argeșeni, podiumul fiind completat de echipele Inspectoratelor pentru Situații de Urgență Teleorman și Olt.

M.I.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Ambuscada lui Georgică

Georgică Simion, noul golden boy al politichiei autohtone, le-a organizat o ambuscadă de toată frumusețea. A semnalizat dreapta, apoi stânga și din...

Din ediția tipărită

Fugiţi de BAC!

Vă mai aduceți aminte de celebrul Chinezul, cel care staționa aproape mai mereu în stația de taximetre de la Centrul de Calcul din Pitești cu mașina...