Pe temeiul legii din 1834, în 1836 a luat fiinţă Seminarul de la Curtea de Argeş, în vremea episcopului Ilarion Gheorghiadis (1820-1821 şi 1828-1845). Din nefericire nu s-au păstrat documente care să ateste cu precizie data exactă, dar dintr-o cerere a Ieromonahului Anania Melegă, datată 1863, către Departamentul Credinţă, aflăm că Seminarul din Curtea de Argeş s-a deschis la 14 septembrie 1836. Sigur că această dată trebuie luată în seamă, dat fiind faptul că ieromonahul Anania Melega a fost pentru puţină vreme rector al seminarului, apoi după 27 de ani de la înfiinţarea seminarului şi evenimentul nu trecuse neobservat în prima cetate de scaun a Ţării Româneşti.

Pentru început Seminarul a funcţionat în oraşul Piteşti

Pentru început Seminarul a funcţionat în oraşul Piteşti, în casele Episcopiei Argeşului, care se aflau lângă Schitul Buliga, metoh al Episcopiei, situat în centrul oraşului, pe locul unde se află astăzi Tribunalul. Despre aceasta însuşi episcopul Ilarion Gheorghiadis înştiinţează la 4 iulie 1835 pe domnitorul ţării Alexandru Ghica (1834-1842), care s-a interesat de localul fiecărui seminar ce urma să se înfiinţeze ca urmare a legii votate de Obştea Adunare. Totodată, episcopul Ilarion arată domnitorului că aceste case ale Episcopiei din oraşul Piteşti au fost arse în vremea răzmeliţei din 1821 şi au fost refăcute de episcopul Grigorie Râmniceanu al Argeşului (1822-1828), în anul 1827, cheltuind 45.000 lei, o sumă imensă pentru vremea aceea. Seminarul a funcţionat la Piteşti până în anul 1838. Noul an şcolar 1838-1839 a fost deschis în 26 octombrie în localul propriu construit la Curtea de Argeş de episcopul Ilarion Gheorghiadis. Localul a fost ridicat în partea de răsărit a ctitoriei lui Neagoe, adică în locul unde s-a ridicat mai târziu Palatul Episcopal. Construcţia noului local al seminarului a fost executată de arhitectul mănăstiresc Schlatter şi de Pitarul Matache Eliad şi a costat 402.000 lei. Localul a fost acoperit cu tablă adusă de la Viena, aceasta pentru a preîntâmpina eventualele incendii. În 1848, în Ţara Românească izbucneşte revoluţia şi Seminarul de la Curtea de Argeş se închide până în 1851. În această perioadă localul seminarului este ocupat de oştile turceşti şi transformat în spital, iar grădina cu pomi a seminarului prefăcută în cimitir, aici îngropându-se soldaţii morţi din cauza molimei. După înfrângerea revoluţiei, Eforia şcolilor hotărăşte redeschiderea tuturor şcolilor, deci implicit a seminariilor. Astfel, în februarie 1851, episcopul Clement reuşeşte să redeschidă seminarul chemând pe profesorii care de frica revoluţiei se împrăştiaseră.

În noaptea de 29 spre 30 ianuarie 1866, localul a luat foc, arzând până la temelie

Reforma învăţământului din 1864 a afectat în mod firesc şi Seminarul de la Curtea de Argeş. În vechea capitală a Ţării Româneşti a continuat să funcţioneze un seminar de gradul I, având deci patru clase. Legea Instrucţiunilor Publice a dispus desfiinţarea şcolilor de grămătici, pe motiv că sunt împotriva scopului pe care îl urmăresc seminariile. Seminarul de la Curtea de Argeş îşi va urma cursurile dar, în noaptea de 29 spre 30 ianuarie 1866, localul a luat foc, arzând până la temelie. Directorul George Drăgănescu înaintează un raport către Ministerul Instrucţiunilor în care arată că pagubele sunt foarte mari, ridicându-se la 141.902 lei. În această situaţie, seminarul a fost mutat în casele episcopiei, dar nici aici nu i-a fost dat să rămână prea mult, căci în noaptea de Sfântul Gheorghe (23 aprilie) 1866, un incendiu a distrus şi aceste case împreună cu clopotniţa Sfintei Episcopii. Situaţia se dovedea critică, seminariştii nu mai aveau unde urma cursurile, şi în acest caz episcopul Ghenadie Ţeposu (1865-1868) a închiriat casele proprietarilor Stanciu Nicorescu, Vasile Gheorghiu şi Marghioala Vasilescu. Aici a funcţionat seminarul până în 1881, când episcopul Ghenadie Petrescu (1876-1893), terminând localul afectat cancelariilor Sfintei Episcopii, l-a transferat aici. În perioada 1866-1914, Seminarul de la Curtea de Argeş a fost desfiinţat. În toamna anului 1918, Ministerul Instrucţiunii a dispus înfiinţarea de şcoli pregătitoare şi seminarii în toată ţara şi prin adresa nr. 24198/24.08.1918 a înfiinţat la Curtea de Argeş o şcoală pregătitoare pentru preoţi şi învăţători, însărcinând pe diaconul Mihail Chiriţă să se ocupe cu organizarea. Această şcoală a durat un singur an, pentru că la 1 septembrie 1919 s-a transformat în Seminar Teologic.

Piatra de temelie a noului local a fost pusă la 4 octombrie 1925 de preotul Mihail Chiriţă

În anul şcolar 1919/1920, Seminarul de la Curtea de Argeş a funcţionat cu trei clase, urmând ca treptat să ajungă la numărul de 8 clase. Ca local, au fost alese casele Sterescu, dar acestea erau foarte mici şi nu puteau satisface nevoile, aşa că diaconul Mihail Chiriţă s-a hotărât să construiască un local adecvat. Piatra de temelie a noului local a fost pusă la 4 octombrie 1925 de preotul Mihail Chiriţă, directorul Seminarului. Erau de faţă Nichita Duma, Episcopul Argeşului, Vintilă Brătianu, Ministrul Finanţelor, şi Alexandru Lepădatu, Ministrul Cultelor şi Artelor. Construcţia noului local a durat zece ani, fiind terminată la 15 noiembrie 1936. Alături de localul propriu-zis al Seminarului, au fost instalate o uzină electrică, o brutărie şi o baie. În timp ce se construia noul local, Seminarul a funcţionat în localul Societăţii Frăţia, refăcut de episcopul Nichita Duma. Din nefericire, la 1 septembrie 1933, Seminarul de la Argeş este suspendat pe baza legii din 9 mai 1933, dar directorul Mihail Chiriţă nu cedează şi, cu multă stăruinţă la cei în drept, reuşeşte să-l reînfiinţeze după numai câteva luni, mai precis la 1 ianuarie 1934. Seminarul va funcţiona până în anul 1941, când mareşalul Antonescu dispune desfiinţarea lui în urma rebeliunii legionare care a cuprins şi oraşul Curtea de Argeş. Elevii seminarului au plecat spre alte oraşe ale ţării pentru a urma cursurile, unii dintre ei înscriindu-se la Şcolile Normale sau chiar la Liceele de cultură generală. Conducătorii fostului Seminar de la Argeş, impulsionaţi de vrednicul director Mihail Chiriţă, au luptat din greu cu oficialităţile, iar lupta lor a fost încununată de succes, şi astfel în 1945 Seminarul de la Argeş îşi redeschide porţile, nu numai pentru o nouă serie, ci şi pentru cei ce fuseseră înainte elevi ai şcolii. Vreme de trei ani, adică până în 1948, Seminarul Neagoe Vodă din Curtea de Argeş a funcţionat cu bune rezultate, dând ţării şi Bisericii o serie de personalităţi. În acest an are loc o reformă prevăzută de noua Constituţie a Republicii Populare Române şi de Decretul nr.177/1948. Acest decret pentru Regimul general al cultelor trecea asupra Bisericii Ortodoxe Române problema formării slujitorilor bisericeşti şi a educării creştinilor prin Biserică.

Patriarhul Justinian a dispus mutarea seminarului la Bucureşti

La 19-20 octombrie 1948, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române aprobă Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române. În statut se prevedea la art.10, literele N şi O că „Sfântul Sinod să execute toate atribuţiile legate cu privire la învăţământul pentru pregătirea personalului Cultului de toate gradele şi să stabilească programele şi normele activităţii de catchizare”. La Argeş, Seminarul va funcţiona până în 1957, când Patriarhul Justinian dispune să fie mutat la Bucureşti. Se părea că la Argeş, vechi centru seminarial, nu va mai funcţiona nicio şcoală teologică, dar Pronia a rânduit ca marele patriarh Justinian să înfiinţeze în 1968 Seminarul Special pentru pregătirea viitorilor slujitori ai parohiilor din Transilvania şi Banat. Acest seminar a funcţionat 9 ani, dând trei promoţii, absolvenţii acestor promoţii completându-şi studiile la cele două Institute Teologice (Sibiu şi Bucureşti). Revoluţia din 1989, a adus deplină libertate religioasă şi prea Sfinţitul Episcop Calinic al Argeşului, a reînfiinţat Seminarul Neagoe Vodă de la Argeş, care pregăteşte pe viitorii slujitori ai Sfintelor Altare, fiind continuatorul Seminarului pe care în 1836, cu atâta trudă, l-a înfiinţat episcopul Ilarion.