Web Analytics
scris miercuri, 08.11.2023

ÎPS Calinic i-a găsit loc de veci poetei de la Morgă. Mihaela Sandu va fi înmormântată pe Aleea Scriitorilor

Mihaela Sandu, scriitoarea din Pitești care a decedat în urmă cu aproximativ o lună pe un pat al Spitalului Județean Argeș, la doar 48 de ani, are, în sfârșit, un loc de veci. Nu va mai sta, într-o cutie frigorifică, la morgă! Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin bunăvoința Înaltpreasfințitului Calinic, s-a oferit să-i asigure un loc de înhumare la Schitul din Trivale, pe Aleea Scriitorilor, iar miercuri, 8 noiembrie, chiar de ziua Sfinților Mihail și Gavriil, va oficia slujba de înmormântare a acesteia.

ÎPS Calinic i-a găsit loc de veci poetei de la Morgă. Mihaela Sandu va fi înmormântată pe Aleea Scriitorilor

Dumnezeu are, iată, grijă de sufletul Mihaelei, cea care a suferit de mai multe boli, dar mai ales din cauza singurătății. Practic, Calinic Argeșeanul „recidivează” cu un astfel de gest nobil. Să ne amintim că Înaltpreasfinția sa a făcut aceleași demersuri în cazul jurnalistului Ștefan Dumitru Afrimescu, care, rămas pe drumuri și grav bolnav, a primit masă și găzduire la schit până la moartea sa, în 2013, dar și al apreciatului scriitor Marin Ioniță, decedat în 2018. Ambii își dorm somnul de veci pe Aleea Scriitorilor, aici unde, de miercuri, 8 noiembrie, se va odihni și Mihaela Sandu. Măcar în moarte nu mai e singură.
(ELECTRO-CUTARE)

Citeşte şi O scriitoare din Piteşti, de două săptămâni la morgă

Citeşte şi Elena Lasconi a divorțat după patru ani de tatăl fiicei sale. „Cu mintea de acum, nu m-aș fi căsătorit deloc”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...