Web Analytics
scris joi, 04.10.2012

„Între sacru şi senzual”, la Galeria Metopa

Galeria de Artă Metopa a găzduit miercuri, 26 septembrie, un vernisaj al unei expoziţii propuse de artistul plastic hunedorean Cristian Ianza, a cărei temă, „Între sacru şi senzual”, a stârnit şi reacţii adverse din partea criticilor, aceştia etichetând-o „Între sacru şi profan”. Expoziţia cuprinde lucrări de sculptură mică şi ceramică, unde măiestria şi gândirea selectivă a artistului au îmbinat cu succes elemente din arta ortodoxă, cea catolică şi cea ardeleanescă. Statuetele, reprezentând nuduri de diferite mărimi, aflate în diverse ipostaze, sunt complet lipsite de vulgaritate şi constituie pentru artistul plastic o modalitate de a exprima cultul său pentru frumuseţea feminină. Iubitorii de artă şi de frumos mai pot admira lucrările artistului Cristian Ianza până la jumătatea lunii octombrie. Iustina BURCEA

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită