Web Analytics

În Argeș, 105 unități școlare nu au autorizație de securitate la incendiu

de | 1.09.2022 13:49 | Actualitate, Home, Politica si Administratie

În luna mai, prefectul Radu Perianu a semnat un ordin de înființare a unei comisii mixte de control în unitățile școlare din Argeș. Decizia a venit în urma incidentului de la creșa nr. 6 din Trivale. Detalii AICI . Între timp, comisia mixtă a făcut nenumărate controale, a constatat deficiențe, a propus remedierea lor și în perioada următoare vor exista noi controale care vor verifica modul în care au fost duse la îndeplinire măsurile.

Citește și Prefectul Radu Perianu: „Una dintre problemele majore este consumul de tutun, atât al elevilor, cât și al profesorilor”

Printre controale s-au numărat și verificări în ceea ce privește securitatea la incendiu în școlile din Argeș. „104 unități școlare dețin autorizație la incendiu, 535 nu au nevoie de o astfel de autorizație, iar 105 nu au autorizație la incendiu. Mare parte dintre ele se află în procedură de autorizare. Am solicitat ISU să facă toate demersurile pentru ca această procedură să fie urgentată și să intre în legalitate și, de asemenea, să sancționeze acolo unde nu s-a început nici măcar demersurile de autorizare. Aș vrea să subliniez importanța acestei autorizări. Nu este o simplă hârtie pe care te duci și o iei. E vorba despre siguranța la incendiu și, Doamne-ferește, e suficient să se întâmple o dată!”, a spus prefectul Radu Perianu, joi-1 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă de la sediul PNL.

Citește și Studenţi şi profesionişti din diaspora vin în Argeş, la „Romanian Science Festival”

Prefectul a mai menționat că periodic se derulează activități de informare preventivă, atât cu elevii, cât și cu profesorii, instructaje cu privire la modul de comportament în cazul producerii unui eveniment de risc. Comisia mixtă își va continua activitatea, dar nu s-a stabilit un termen de funcționare a acesteia.

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii