# Pendiuc pune piciorul în prag. Pentru o datorie de peste 350 de milioane de lei vechi, dar şi din cauza orgiilor pe care le organizează săptămânal, tinerii din PSD Argeş sunt aproape de a fi daţi afară din sediul pe care îl ocupă în prezent. Clădirea din strada Victoriei în care, oficial, se desfăşoară activitatea TSD aparţine Primăriei, însă juniorii social-democraţi nu şi-au mai achitat chiria de aproape şapte ani.
Cum a uitat Radu Vasilică (foto) să plătească chiria de 100 de euro
Organizaţia TSD Argeş nu şi-a mai achitat chiria din anul 2003, chiar dacă aceasta era una modică, de doar 4 milioane de lei vechi pe lună. Asta în ciuda faptului că lupii tineri din PSD se lăfăiau în cei peste 300 de metri pătraţi atât cât are etajul clădirii din strada Victoriei. Singurul an în care n-au fost probleme cu plata chiriei a fost 2002, atunci când, de altfel, s-a parafat contractul. După un „efort” financiar de 1200 de euro, pesediştii nu au mai transmis niciun semnal către proprietarul clădirii, fie că acesta s-a numit SC Termoficare 2000 SA sau Primăria Piteşti care, din 2009, a devenit proprietar contra sumei de 152.000 de euro. Dat fiind numărul mare de tineri doritori să se înscrie în PSD, dar şi a activităţii intense coordonată de Radu Vasilică, în urmă cu un an, tesediştii argeşeni au fost nevoiţi să se extindă, astfel că au preluat şi parterul clădirii. În acest fel, spaţiul de care beneficiază Vasilică şi compania a ajuns la peste 700 mp, ocazie cu care, printr-un act adiţional fără nicio valoare juridică, din câte am auzit, s-a dublat şi chiria. Numai obiceiul tesediştilor a rămas neschimbat, aceştia refuzând în continuare să achite suma ridicolă de 200 de euro pentru un spaţiu pentru care alţii ar oferi lunar mii de euro.
Cuibuşorul de nebunii se transformă în Casa Căsătoriilor
Enervaţi la culme de desfrâul şi episoadele XXX care se derulează în clădirea pe care au cumpărat-o cu peste 150.000 de euro, despre care aţi putut citi în ancheta realizată săptămâna trecută de Jurnalul de Argeş, reprezentanţii Primăriei Piteşti au hotărât să ia taurul de coarne şi să spargă buboiul urât mirositor din sediul TSD. Astfel, „gaşca nebună” condusă de Radu Vasilică va fi evacuată chiar din această săptămână, clădirea din strada Victoriei urmând să devină, după dezinfecţia de rigoare, Casa Căsătoriilor. În acest fel, Primăria împuşcă doi iepuri dintr-un singur foc: se alege cu un spaţiu nou pentru Casa Căsătoriilor şi economiseşte 2000 de euro în fiecare lună, adică chiria pe care o plăteşte pentru cei 120 de metri pătraţi ai sediului actual.

Deputatul Radu Vasilică ne-a trimis un Drept la replică
Domnule redactor-şef al „Jurnalului de Argeş”
Ca urmare a articolului din ziarul dumneavoastră publicat săptămâna trecută, „Cuibuşorul de nebunii al tinerilor din PSD Argeş”, pentru corecta informare a opiniei publice vă rog să publicaţi următorul drept la replică, respectând poziţionarea în pagină şi corpul de literă folosit în articolul la care facem referire.
Îmi este greu să răspund unui articol care aruncă acuzaţii mizerabile şi mincinoase asupra organizaţiei pe care o conduc, TSD Argeş, formată, în majoritatea ei, din oameni oneşti, responsabili şi cu un comportament social corect. Din consideraţie pentru colegii mei şi pentru cititorii dumneavoastră o să fac însă câteva precizări:
1. Clădirea prezentată în fotografia ce însoţeşte articolul în cauză NU este sediul TSD Argeş, adresa menţionată fiind, de asemenea, greşită! De aceea, pot să înţeleg eventualul deranj produs locuitorilor din zonă, „de câteva ori pe săptămână”, „din cauza anturajului extrem de dubios care se învârte în jurul locaţiei”, dar acest deranj NU are nicio legătură cu membrii TSD Argeş. De aceea, este imposibil ca domnul Nelu Dinu să mă fi zărit, „de câteva ori pe săptămână”, pe mine sau pe alţi colegi din TSD în zona respectivă, în ciuda capacităţilor sale extrasenzoriale de a vizualiza ce se afla pe mesele noastre imaginare sau ce discutam la întâlnirile pe care nu le-am avut.
2. Dincolo de acuzaţiile murdare şi mincinoase aduse începând cu titlul articolului, pe care nu mă cobor să le comentez, nu am făcut nici un secret din faptul că am organizat întâlnirea de sfârşit de an a Comitetului Executiv al TSD Argeş la sediul organizaţiei noastre. La această acţiune internă de partid au fost prezenţi şi lideri ai filialei PSD Argeş, inclusiv preşedintele Constantin Nicolescu. Mai mult, pentru a preîntâmpina acuzaţii neadevărate, de genul celor apărute în ziarul dumneavoastră, am publicat pe site-ul meu (www.raduvasilica.ro) o ştire referitoare la această întâlnire şi fotografii de la eveniment, una dintre ele fiind folosită, fără a fi precizată sursa, şi în articolul cu pricina. Nu tocmai deontologic, nu? Ca şi faptul că, deşi nu mi-am schimbat numărul de telefon, nici eu, nici vreun alt coleg nu au fost solicitaţi pentru un punct de vedere prealabil.
3. Atacurile nedrepte şi nefondate la câţiva membri ai conducerii TSD Argeş, prezentaţi în articol drept „cheflii”, „ţânţari” şi alte apelative care nu fac cinste autorului, le-au afectat relaţiile familiale şi le-au adus un prejudiciu nemeritat de imagine, pe care domnul Dinu l-a cauzat prin neverificarea informaţiilor furnizate de diferiţi „ciripitori”, direct interesaţi de potenţialul imobiliar al clădirii sediului TSD Argeş, ori invidioşi că nu au participat la imaginarele „orgii”.
4. Întâlnirile noastre nu s-au organizat niciodată pe cheltuiala primăriei Piteşti, având un contract de închiriere semnat cu fosta societate de termoficare, către care ne-am plătit chiria şi utilităţile. De mai bine de jumătate de an, clădirea respectivă este deconectată de la reţelele de gaze şi de încălzire, fapt pentru care nimeni nu i-a mai trecut pragul de câteva luni bune, astfel că presupusele întâlniri săptămânale sunt pură ficţiune. De altfel, după cum se poate observa în fotografiile publicate pe site-ul meu, ţinuta vestimentară a tinerilor reflectă temperatura iniţială nu foarte ridicată din încăpere. Numai „orgiile” la care face referire autorul, şi anume horele, sârbele şi (vai!)…o braşoveancă, au reuşit să încălzească atmosfera.
Dacă ar fi să trecem în ofensivă, am putea întreba cum se face că o altă organizaţie politică de tineret sau alte ONG-uri, inclusiv instituţii media, pot ocupa spaţii publice din zone centrale ale oraşului la chirii simbolice, fără a atrage atenţia nimănui?
Cu stimă,
Preşedintele TSD Argeş,
Deputat Radu VASILICĂ
(Neluţu DINU)



0 Comentarii