Născut la 6 februarie 1916, nonagenarul Gabriel Ţepelea este filolog, poet, memorialist, istoric literar, om de cultură şi politician, care timp de 17 ani a fost profesor la Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic de la Pitești, iar 4 ani a îndeplinit și funcția de decan. Mai mult decât atât, în anul 1969, Țepelea a pus bazele unei secţii de limbi străine în cadrul aceleiași facultăți. A rămas în istoria acestei unități de învățământ superior ca numărându-se printre primii săi profesori de renume în domeniu.

În timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale a fost redactor și corespondent de presă

Gabriel Țepelea a urmat Liceul „Emanuil Gojdu” din Oradea în perioada 1926-1933 şi Facultatea de Litere şi Filosofie, secţia limbi romanice, a Universităţii din Cluj între 1933 și 1937. Țepelea beneficiază de stagii de specializare în Franţa (1937-1938), ulterior fiind elev la Şcoala de Ofiţeri de Rezervă din Ploieşti (1939-1940). Îşi susţine, sub îndrumarea lui George Călinescu, doctoratul în 1948, la Universitatea din Bucureşti, cu o teză despre literatura în grai bănăţean, titlul fiindu-i recunoscut abia în 1968. Deşi numit în 1939 preparator şi asistent la Universitatea din Cluj, va funcţiona efectiv ca profesor de liceu la Bucureşti (1945-1949). Membru al Partidului Naţional Ţărănesc din 1933, a desfăşurat o intensă activitate militantă pentru reîntregirea ţării şi rezolvarea problemelor ţărăneşti. Colaborează din studenţie la presa de partid, iar în timpul conflagraţiei mondiale va fi redactor la ziarul „Ardealul”, patronat de Iuliu Maniu, precum şi corespondent de presă şi redactor la „Universul” (1943-1945).

Condamnat la temniţă grea de comuniști, va rămâne în închisoare timp de 6 ani

Devenit în 1945 secretar general al Organizaţiei Tineretului Ţărănist din Transilvania, va conferenţia în anii următori pe teme de doctrină politică, combătând, de pildă, noţiunea de „clasă ţărănească” şi felul în care era manipulată de noua guvernare. La alegerile din 1946 candidează pe listele partidului. Condamnat la temniţă grea şi confiscarea averii, va rămâne în închisoare din 1949 până în 1955. Eliberat din detenţie, e nevoit să lucreze un timp ca muncitor necalificat, apoi ca bibliotecar. Îşi reia cu greu colaborarea în revistele de specialitate, cu recenzii şi succinte contribuţii de istorie literară, semnând articole mai întâi în „Biserica Ortodoxă Română”, „Glasul Bisericii”, apoi în „Limba română”, „Limbă şi literatură”. Reintegrat în învăţământul secundar (1958-1960), va funcţiona ulterior, după 2 ani de şomaj, la institutele pedagogice din Timişoara (până în 1964) şi Piteşti, unde în 1969 pune bazele unei secţii de limbi străine, fiind şi decan al Facultăţii de Filologie a Institutului Pedagogic de la Pitești în perioada 1971-1974. Rămâne aici ca profesor până la pensionare, în 1981 și publică manuale şi cursuri privind istoria limbii române literare, stilistica limbii franceze și literatura franceză.

Este Doctor honoris causa al Universității din Pitești

Imediat după evenimentele din decembrie 1989 Țepelea intră în prim-planul vieţii politice, astfel că se va afla alături de Corneliu Coposu la reînfiinţarea Partidului Naţional Ţărănesc, în calitate de vicepreşedinte. Va coordona Departamentul de studii, programe şi doctrină al partidului, fiind iniţiatorul şi realizatorul unei serii de volume dedicate câtorva personalităţi marcante. Ales deputat de Bihor în 1990, 1992 şi 1996, din 1992 devine preşedinte al Comisiei pentru cultură a Camerei Deputaţilor, iar în 1996 vicepreşedinte al Uniunii Europene Creştin-Democrate. Din 1993 e membru de onoare al Academiei Române. Doctor honoris causa al mai multor universităţi cum sunt Oradea, Arad și Piteşti, a fost decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler (2000) şi cu Legiunea de Onoare în grad de Ofiţer, acordată de Republica Franceză (2001). Membru al Asociaţiei Scriitorilor Români din Ardeal (1937), va deveni, peste ani, şi membru al Uniunii Scriitorilor.

A debutat în literatură cu epigrame semnate cu pseudonimul La Fleche

Gabriel Țepelea debutează în literatură cu epigrame semnate cu pseudonimul La Fleche în paginile revistei orădene „Flori de crâng” (1933), unde publicau şi colegii săi de liceu Ion Frunzetti şi Vasile Netea. De-a lungul vieţii va colabora la gazetele „România nouă”, „Patria”, „Naţiunea română”, „Vestul”, „Tribuna Transilvaniei”, „Dreptatea”, precum şi la publicaţiile literare „Gând românesc”, „Universul literar”, „Familia”, „Vatra”, „Astra”, „Tomis”, „Argeş”, „Scrisul bănăţean” sau „România literară”. Ţepelea s-a făcut cunoscut cu volumul de epigrame Instantanee (1937), care marchează totodată debutul editorial. Pentru nuvela Drumul spre ţară, a cărei acţiune se petrece în zilele Dictatului de la Viena, a fost premiat în 1941 la concursul organizat de ziarul sibian „România nouă”. Antologia comentată Plugarii condeieri din Banat (1943) a atras atenţia prin ineditul materialului pus în circulaţie şi prin noua perspectivă sociologică asupra fenomenului literaturii vernaculare. Ţepelea a publicat numeroase contribuţii în domeniul filologic, adunate în volumele Studii de istorie şi limbă literară (1970), Corelaţia limbă – literatură (1971), Opţiuni şi retrospective (1989), Pentru o nouă istorie a literaturii şi culturii române vechi (1994), impunându-se mai ales cu cercetările privind cultura veche românească. Are meritul de a identifica prefeţe originale şi „sume” în Noul Testament de la Bălgrad (1648) şi în Biblia de la Bucureşti (1688), precum şi de a semnala imensul corpus de documente juridice din epoca lui Matei Basarab, care atestă stadiul de dezvoltare a limbii române.

Versurile concepute în închisoare arată fragilitatea omului confruntat cu un destin potrivnic

Versurile concepute în închisoare, cuprinse în Anii nimănui (1992), reluate şi în Cântece de galeră (1996), au, cum spune autorul, „semnificaţie individuală şi documentară”. Ele arată fragilitatea omului confruntat cu un destin potrivnic, supus recluziunii, insul se simte strivit de puterea vremelnică şi invocă în ajutor divinitatea. Unele poezii sunt evocări ale vieţii de lagăr (O nouă zi, Sunt numărul 890, Hai, temnicer), altele – reflecţii asupra trecerii implacabile a timpului (Labuntur anni, Contabilitate, Nautae, Oriunde mă caut) sau erotice (Necunoscuta, Chemare, Su, Departe). Adesea alegoria şi parabola sunt transparente, iar aluziile de natură livrescă. Valenţele autentice ale scrisului literar al lui Ţepelea vor ieşi însă la iveală când dă tiparului mai multe cărţi cu caracter memorialistic. În Amintiri şi evocări (1994) creionează atmosfera cercului „Gavriliada”, frecventat de studenţimea boemă din jurul poetului Valentin Strava (Gavril Pop), dar introduce şi portrete ale unor magiştri precum Yves Auger, George Giuglea, D.D. Roşca sau Victor Papilian, continuând cu perioada refugiului după Dictatul de la Viena, succinte comentarii despre evenimentele din august 1944, cu „secvenţe de galeră” şi mărturii despre fruntaşii ţărănişti ori despre încercarea de reinserţie socială. Martor nemijlocit, „un om în furtuna” veacului său, Ţepelea relatează în Însemnări de taină (1997), configurând scene de viaţă animate, atmosfera din redacţia ziarului „Ardealul” ori reconstituie, în pagini de proză memorabilă, presărată cu reflecţii, iar uneori marcate de bonomie şi umor în schiţarea unor personaje, lumea pestriţă şi dezorientată a perioadei de după armistiţiu. Numeroase sunt „însemnările periodice”, unele fiind notaţii cotidiene, relatări despre fapte culturale, simpozioane, conferinţe, sesiuni sau comemorări, altele gânduri despre viaţă (despre plictis, relativism, certitudini, dumnezeire, fatum, absurd, moarte etc.), „melancolii solitare”, cum le numeşte în volumul Călătorii interioare (1998).  Marius Ionel