Web Analytics
scris joi, 25.07.2013

„Fug ca şobolanii, de pe o corabie care se îneacă”

# Tudor Pendiuc despre degringolada din PDL Argeş. Prezent la conferinţa partidului după mai mult timp, primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc, a avut ocazia să-şi ironizeze adversarii politici şi a declarat că este împotriva cooptării democrat-liberalilor în PSD: „Membrii PDL fug acum din partid ca şobolanii, de pe o corabie care se îneacă. Păi, stai şi refă-ţi partidul, dacă eşti în stare. Dacă ai avut încredere în doctrina partidului, du-te până la capăt cu ea. Unii poate ar vrea să vină încoace. Eu voi fi total împotrivă, cel puţin pentru o perioadă, ca membrii PDL să vină în PSD. Păi le-a plăcut când au fost la căldurică? Când au avut bani? Păi, şi acum de ce să vină încoace?” Întrebat dacă este vorba despre fostul inspector general școlar Gabriel Bratu, care tot dă târcoale PSD-ului de la o vreme, edilul a ţinut să precizeze că are această opinie vizavi de toţi membri „portocalii” şi nu doar despre o persoană anume. „Mă refer la PDL în general, nu la cineva anume, pentru că, dacă m-aş referi doar la dl Bratu, i-aş nedreptăţi pe alţii şi poate s-ar supăra”, a spus cu ironie Tudor Pendiuc. Ionuţ BURCEA

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită