Web Analytics
scris joi, 04.02.2016

Fotbaliştii de la FC Argeş 1953 au intrat într-un semicantonament la Piteşti

După ce a avut loc reunirea lotului, alb-violeții de la FC Argeș 1953 au jucat mai multe meciuri amicale în care au testat mai mulți fotbaliști. Deși încă nu s-a stabilit cine va rămâne dintre cei care se află zilele acestea în probe, pregătirea continuă la Pitești, atât pe stadionul din Ștrand, cât și pe terenul sintetic de la arena Nicolae Dobrin.
„Fotbaliștii au intrat într-un semicantonament dacă pot spune așa, ne-a declarat Dan Ionașcu (foto), președintele FC Argeș 1953. În această perioadă se vor face mai multe antrenamente, va exista un program de odihnă, masă și tot ce trebuie pentru o pregătire centralizată. Nu a plecat nimeni, însă în schimb avem mai mulți fotbaliști în probe. În viitorul apropiat ne vom axa pe pregătirea fizică. Practic ne vom muta pe pista stadionului din Trivale”. M.I.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită