Web Analytics

articol scris joi, 14 decembrie 2023

Fostul primar fugar al Slatinei, condamnat în dosarul lui Vâlcov, a fost adus la Penitenciarul Rahova

Fugarul Minel Florin Prina, fostul primar al Municipiului Slatina, a fost extrădat de autoritățile din Italia, adus în țară și încarcerat la Penitenciarul Rahova. Fostul edil a fost condamnat la patru ani și jumătate de închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență și complicitate la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, în același dosar cu Darius Vâlcov, alt primar al Slatinei și fost ministru. Cel din urmă a fost condamnat la 6 ani închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani și extrădat tot din Italia, în august a.c.. În acest an, aproape 1000 de condamnați fugari au fost aduși în fața justiției din România, spune ministrul Justiției, Alina Gorghiu.

Citește și Alina Gorghiu anunță că Darius Vâlcov va fi adus în România. Judecătorii italieni au decis predarea lui în România

„Doar cine nu vrea să vadă mai poate spune că statul român nu face eforturi incredibile în aducerea fugarilor în țară. În fiecare zi ne ocupăm de acest subiect, este prioritate de agendă pentru guvern.

Fugarul Minel Florin Prina, fostul primar al Municipiului Slatina, a fost adus în țară. În această noapte a ajuns la Penitenciarul Rahova. Era ultimul fugar dintre condamnații în același dosar cu Darius Vâlcov care se sustrăgea de la pedeapsă. El are de executat 4 ani și 6 luni de închisoare Și în acest dosar, se face justiție până la capăt! Mulțumim autorităților din Republica Italiană pentru cooperarea judiciară bună.

În anul acesta, circa 100 de fugari au fost aduși numai din această țară. Statul român se ocupă de combaterea fenomenului fugarilor indiferent de numele lor. În total, numărul persoanelor ajunse din străinătate în structurile Administrației Naționale a Penitenciarelor anul acesta se apropie de 1000. Dintre aceștia, peste 700 sunt fugari condamnați de instanțele românești.

Citește și Fostul ministru al Fondurilor Europene Cristian Ghinea, chemat la DNA

O altă categorie, peste 260 de persoane, sunt cetățeni care au comis fapte în străinătate dar au solicitat să execute pedeapsa în țară. Este o dovadă a faptului că în penitenciarele românești sunt condiții preferabile celor din alte țări. Fugarii care invocă condițiile din penitenciare pentru a evita predarea către România vehiculează informații false. Vom face și în continuare tot ce putem pentru aducerea fugarilor în România”, a transmis Alina Gorghiu.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blocaje la granița dintre Turcia și Bulgaria: Protestul transportatorilor provoacă aglomerație pe ambele sensuri

Transportatorii români care tranzitează frontiera dintre Turcia și Bulgaria se pot confrunta cu întârzieri importante, după izbucnirea unui protest spontan […] Citește!

Atenție la ofertele de vacanță de pe internet! Escrocii trimit facturi false pe WhatsApp și cer bani în conturi bancare

Românii care caută oferte de vacanță pe internet sunt avertizați asupra unei noi metode de înșelăciune, prin care persoane necunoscute […] Citește!

Furturi de motorină din autobuzele STB. Percheziții în București și două județe

O anchetă privind dispariția unor cantități importante de combustibil din autobuzele unei societăți de transport public din București a dus […] Citește!

Motorina s-ar putea scumpi cu 85 de bani pe litru de la 1 noiembrie. Avertisment pentru constructori: prețurile materialelor și lucrărilor ar putea crește

O nouă scumpire a motorinei ar putea pune presiune pe firmele de construcții din România chiar înainte de finalul anului. […] Citește!

Scandal uriaș la o cabană din Sibiu: Camere ascunse în prize, inclusiv în baie. Polițiștii au făcut percheziții și au ridicat mai multe dispozitive

Un sejur la o cabană de pe Valea Avrigului, în județul Sibiu, s-a transformat într-o experiență tulburătoare pentru doi soți […] Citește!

Fotbalist de 26 de ani, găsit mort după ce fusese dat dispărut

Andrei Petrache, un fotbalist în vârstă de 26 de ani, dat dispărut pe 2 octombrie, a fost găsit mort. Anunțul […] Citește!

gaze

Explozie a prețurilor la gaze în Europa. Pragul de 100 de euro pe MWh, depășit pentru prima dată din 2022

Piața europeană a gazelor naturale trece printr-un nou episod de scumpiri puternice, chiar înaintea sezonului rece. Miercuri, prețul de referință […] Citește!

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv. Decizia definitivă a Curții de Apel București

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv, au decis miercuri seară judecătorii Curții de Apel București. Magistrații au admis contestația procurorilor […] Citește!

Atac cu drone în Marea Neagră: O navă care venea spre Constanța, lovită în largul Bulgariei

Un nou incident grav în Marea Neagră ridică semne de întrebare privind siguranța transportului maritim în apropierea coastelor României și […] Citește!

Vin noi valuri de scumpiri! Banca Mondială anunță creșteri de 18% la alimente până în 2027

Prețurile alimentelor ar putea înregistra o nouă creștere semnificativă la nivel mondial, într-o perioadă în care conflictele armate, costurile ridicate […] Citește!

Un român, martor la tragedia feroviară din Spania. A sunat la 112 și a intervenit pentru salvarea răniților

Un român s-a numărat printre primii martori care au alertat autoritățile după gravul accident feroviar din Spania, în care zeci […] Citește!

Grevă națională în Italia pe 30 octombrie. Zboruri, trenuri și servicii publice, afectate

O grevă națională programată în Italia pentru 30 octombrie ar putea provoca perturbări în transporturi, educație și sănătate, avertizează Ministerul […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!