Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău, a venit, în cadrul conferinţei de presă a USL Argeş din 13 februarie, cu o veste bună, atât pentru locuitorii judeţului, în general, cât şi pentru uzina Dacia, în special. Potrivit afirmaţiilor lui Tecău, finalul anului anului 2018, atunci când se vor sărbătorii 100 de ani de la Marea Unire, va găsi toate regiunile ţării conectate prin intermediul autostrăzilor. „Guvernul Ponta a definitivat graficul de invesţii ale autostrăzii Piteşti-Sibiu. Astfel, la data de 1 martie începe licitaţia pentru realizarea studiului de fezabilitate şi a documentaţiei tehnice cu bani de la buget. Timpul de realizare a acestora este de doi ani, dar Guvernul Ponta apreciază că în 6 luni vor fi finalizate aceste aspecte şi se va trece la atribuirea contractului. Începerea lucrărilor este programată pentru 1 ianuarie 2017, aşa încât, în cadrul Programului 100 pentru România, până la data de 1 decembrie 2018 toate regiunile istorice ale României să fie conectate prin autostrăzi”, a declarat vicepreşedintele CJ Argeş, Florin Tecău.
Ionuţ BURCEA




0 Comentarii