Aşa cum a declarat încă din vară, Florin Frătică, primarul comunei Bradu pare hotărât să-şi respecte decizia de a sta deoparte de politică, cel puţin pentru o perioadă, şi de a se concentra doar pe administraţia comunei. Astfel, Frătică, după ce nu a candidat la nicio funcţie în cadrul PDL Argeş la alegerile din 9 noiembrie, nu a mai dorit să conducă nici organizaţia PDL Bradu, care are, începând din această toamnă, un nou preşedinte în persoana lui Darius Cristescu. Acesta este viceprimar al comunei Bradu şi totodată unul dintre audiaţii din vară în dosarul lui Frătică. Referitor la acest subiect preşedintele PDL Argeş, deputatul Cătălin Teodorescu a declarat: „Am fost la Bradu acum o lună şi jumătate când am purtat discuţii despre situaţia politică din localitate, pentru că am avut şi alegeri acolo. Florin Frătică a considerat că nu mai are sufucient timp pentru a coordona filiala locală Bradu”, a spus Teodorescu care a mai precizat că nu ştie ce-i ocupă timpul, aşa de mult, edilului în ultima vreme. Ionuţ BURCEA

Un nou stat a fost recunoscut oficial
Franța și Noua Caledonie au anunțat sâmbătă un acord „istoric” prin care teritoriul de peste mări...
0 Comentarii