Web Analytics
scris joi, 08.09.2011

Exclusivitate! Contractul prin care Penescu datorează bani antrenorilor de la juniori

# Pentru că antrenorii nu au primit nicio adresă oficială din partea clubului cum că acest regulament nu mai este valabil, contractul din 2006 a rămas în vigoare, însă Penescu le-a spus verbal că vrea o reevaluare pentru că nu mai are bani. # În exclusivitate vă prezentăm anexa din regulamentul de ordine interioară ce menţionează sistemul de premiere a antrenorilor pentru promovarea juniorilor la echipa mare! În Contractul dintre patronul Cornel Penescu și antrenorii de la Centrul de Copii și Juniori de la FC Argeș privind sistemul de premiere pentru promovarea juniorilor la echipa de seniori care a jucat în Liga I sunt menționate sume importante de bani, care însă nu au fost onorate de patronul Cornel Penescu după ce acesta a avut probleme cu justiția. Cum mulți dintre juniorii pregătiți la Centrul de Copii au fost promovați și folosiți în Liga I, suma datorată antrenorilor a crescut considerabil.

Exclusivitate! Contractul prin care Penescu datorează bani antrenorilor de la juniori

4.000 de euro dacă jucătorul „confirmă” pentru FC Argeș și 3% dintr-un eventual transfer

Trebuie să recunoaștem că în momentele bune ale patronului Cornel Penescu la FC Argeș totul mergea strună și ne referim la contractele cu adevărat profesioniste, dar mai ales la sumele de bani cu care erau premiați antrenorii de la Centrul de Copii și Juniori pentru promovarea juniorilor la echipa mare. Conform anexei din regulamentul de ordine interioară al Centrului de Copii și Juniori sistemul de premiere era unul cât se poate de consistent. Adică, ”Premiile ce se vor acorda antrenorilor care au contribuit la promovarea jucătorilor juniori în Liga I după cum urmează: -Participarea în teren a jucătorului junior la minim 2 meciuri în cadrul Ligii I: 500 euro net; -Participarea în teren a jucătorului junior la minim 10 meciuri în cadrul Ligii I: 500 euro net; -Semnarea de către jucătorul junior a unui contract de jucător profesionist cu FC Argeș pe o perioadă de 5 ani: 3.000 euro; -3% în valoarea brută din suma încasată de club în urma primului transfer efectuat de către FC Argeș în țară sau străinătate a jucătorului junior promovat în Liga I”.

Ariciu, Eduard, Silvășanu și Moiceanu se află pe lista de așteptare

În afară de procentul de 3% privind un eventual transfer al jucătorului junior la o altă echipă, suma totală care ar trebui să fi fost plătită până acum de patronul Cornel Penescu către antrenorii Centrului de Copii și Juniori care au făcut performanță și au promovat jucători la prima echipă și care au jucat în Liga I se ridică undeva la peste 30.000 de euro. Cei care se află pe lista de așteptare pentru încasarea acestor bani sunt Dan Silvășanu, Augustin Eduard, Mihai Ariciu și Viorel Moiceanu, toți încă antrenori în prezent, cu excepția lui Silvășanu, la Centrul de Copii și Juniori de la FC Argeș. Unii încă mai speră să primească acești bani, alții însă s-au împăcat cu ideea de a nu mai primi nimic, deși oficial, conform contractului menționat mai sus, ar trebui ca munca lor să fie răsplătită de patronatul de la FC Argeș. De menționat că Mihai Ariciu trebuie să primească bani pentru promovarea lui Alexandru Răuță, care a jucat un sezon întreg pentru FC Argeș și pentru Andrei Predoiu, care a „prins” o jumătate de sezon. Urmează Dan Silvășanu, care deși a ieșit la pensie, a apucat să promoveze la echipa mare fotbaliști precum Marius Briceag și Robert Beuran, care au jucat un sezon întreg și pe Ciprian Negoiță și Flavius Croitoru, fiecare câte o jumătate de sezon. Și Viorel Moiceanu se află pe aceeași listă de așteptare pentru promovarea și „confirmarea” lui Adrian Voicu, dar și Augustin Eduard pentru Mirel Bolboașă, Rover Cârstea și George Cotigă. Pe de altă parte, nu putem să nu amintim faptul că pentru anumiți jucători s-au primit primele de promovare și ne referim la Cosmin Năstăsie și Monel Cârstoiu pregătiți de Augustin Eduard sau la Andrei Prepeliță pregătit de Viorel Moiceanu.

Penescu: „Nu mai am banii pe care îi aveam și de aceea voi face o reevaluare”

La o discuție cât se poate de serioasă cu antrenorii care au de luat bani pentru promovarea juniorilor, patronul Cornel Penescu le-ar fi spus acestora că „nu mai fac asemenea plăți pentru că nu mai am banii pe care îi aveam și pentru că acum nu mai suntem în Liga I. De aceea voi face o reevaluare a situației și vom vedea despre ce este vorba”. De reținut că antrenorii în cauză nu au primit nicio adresă oficială din partea clubului cum că regulamentul nu mai este valabil, fapt pentru care contractul din 2006 a rămas în vigoare, ceea ce înseamnă că vrea-nu vrea Penescu trebuie să achite sumele datorate. M.I.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...